XINHUA – Guvernul României are un prim-ministru interimar

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat pe viceprim-ministrul Gabriel Oprea să preia, începând de luni, funcţia de prim-ministru interimar, pentru a conduce guvernul în perioada în care Victor Ponta se află în concediu medical, din cauza unei intervenţii chirurgicale la picior, informează agenţia de presă XINHUA.
XINHUA – Guvernul Romaniei are un prim-ministru interimarPotrivit presei locale, preşedintele a luat decizia după ce a primit documentele medicale doveditoare din partea premie-rului Victor Ponta, care are nevoie de o perioadă de imobilizare, sub supraveghere medicală, pentru tratament postoperator. Ponta a suferit, lunea trecută, o operaţie la genunchiul stâng, într-un spital din Turcia. Operaţia a fost „mai complicată decât se anticipase”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook, după operaţie.
Potrivit unui comunicat emis duminică de Guvern, prim-ministrul trebuie să transfere toate responsabilităţile sale adjunctului său, în condiţiile în care trebuie să urmeze procesul de recuperare necesar, inclusiv tratamente şi terapie fizică. Ponta va reveni la Palatul Victoria „în termen de maximum 28 de zile”.

REFERINȚE >>>
XINHUA – Guvernul României a supravieţuit cu uşurinţă unei moţiuni de cenzură
XINHUA – Camera Deputaților respinge declanșarea urmăririi penale împotriva premierului României
XINHUA – Premierul României refuză să demisioneze, la solicitarea preşedintelui
XINHUA – Preşedintele României cere demisia premierului pe fondul unei urmăriri penale

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Din presa chineză, România, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.