XINHUA – Camera Deputaților respinge declanșarea urmăririi penale împotriva premierului României

Xinhua - Camera Deputatilor respinge cererea DNA 2România intră într-o perioadă politică foarte delicată, notează agenția oficială de presă chineză Xinhua, după votul de respingere a cererii DNA de începere a procedurilor penale împotriva premierului Victor Ponta. Preşedintele Klaus Iohannis şi liderii opoziţiei au cerut demisia prim-ministrului, dar acesta a refuzat şi a susţinut că numai Parlamentul poate să îl demită.

Xinhua - Camera Deputatilor respinge cererea DNACamera Deputaților din cadrul Parlamentului României a decis, marţi, respingerea iniţierii procedurilor penale împotriva prim-ministrului Victor Ponta, care este, totodată, deputat al Partidului Social Democrat, principalul partid de guvernământ. Decizia a fost luată cu 231 de voturi împotrivă și 120 pentru inițierea procedurilor. Rezultatul votului nu a fost o surpriză câtă vreme coaliţia de guvernământ deține o majoritate confortabilă în cameră. „Rezultatul este normal”, a declarat prim-ministrul după votul deputaţilor.
O zi mai devreme, Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a decis prin vot să recomande plenului respingerea iniţierii procedurilor penale împotriva lui Ponta, după cum a solicitat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Procurorii Anticoruptie au cerut permisiunea de a extinde acuzaţiile împotriva Ponta într-un caz de fals, evaziune fiscală şi spălare de bani, săvârşite în calitate de avocat. DNA a lansat, de asemenea, acuzații în ceea ce privește un conflict de interese după preluarea funției de prim-ministru. Fiind și deputat, Ponta nu poate fi judecat fără aprobarea Camerei Deputaţilor.
Se presupune că Ponta a primit plăți nejustificate şi beneficii de la firma de avocatură a colegului Social Democrat Senatorul Dan Sova, în perioada când amândoi erau avocaţi. Mai târziu, potrivit procurorilor, cei doi au încercat să acopere faptele prin eliberare de facturi, informează agenţia oficială de presă Agerpres. Când Ponta a devenit prim-ministru, a întors favorurile prin numirea lui Şova la diferite ministere, fapte care ar justifica acuzația de conflict de interese.
Xinhua notează că România intră într-o perioadă politică foarte delicata. Preşedintele Klaus Iohannis şi liderii opoziţiei au cerut demisia prim-ministrului, dar acesta a refuzat şi a susţinut că numai Parlamentul poate să îl demită.
În afara acestui caz, Parlamentul va vota, vineri, moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Național Liberal de opoziție. Cu toate acestea, având în vedere echilibrul de putere din actualul Parlament, opoziţia ar putea cu greu obţine un sprijin majoritar pentru moțiune.

REFERINȚE >>>
Romanian Deputies’ Chamber rejects criminal investigation against PM
COMENTARIU | Problema PSD: COMUNICAREA CONVINGĂTOARE CU PUBLICUL!
XINHUA – Premierul României refuză să demisioneze, la solicitarea preşedintelui
XINHUA – Preşedintele României cere demisia premierului pe fondul unei urmăriri penale
XINHUA – Romanian president hopes for PM’s resignation in a day or two
XINHUA – Romanian PM refuses to resign as requested by president
XINHUA – Romanian president requests PM to resign amid criminal investigation
 CCTV/XINHUA – 罗马尼亚总理蓬塔涉腐被要求接受刑事调查

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Din presa chineză, România, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.