Domnul Vasile Blaga, preşedintele Senatului României, a primit, în data de 18 aprilie 2012, delegaţia Comisiei pentru politică externă a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez, condusă de domnul Zhao Qizheng, preşedintele comisiei, delegaţie care află în vizită oficială în România, la invitaţia comisiei omoloage a Senatului. La primire, din partea română au mai luat parte senatori reprezentând grupurile politice din Senat şi membri ai Comisiei pentru politică externă.
Discuţia s-a axat pe analiza stadiului cooperării bilaterale româno-chineze, caracterizată de ambele părţi ca fiind o relaţie foarte bună de prietenie tradiţională.
În contextul crizei mondiale actuale, a fost evocată necesitatea identificării unor noi oportunităţi şi a mecanismelor optime de colaborare, în special în domeniul economic-comercial şi al investiţiilor.
Partea română a realizat o prezentare a dificultăţilor cu care se confruntă economia europeană, subliniind necesitatea măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul României în perioada 2010-2011, care au antrenat costuri sociale ridicate, dar şi rezultatele pozitive înregistrate în stabilizarea macroeconomică şi asigurarea bazelor unei creşteri economice sănătoase.
Ambele părţi au subliniat importanţa asigurării unei mai bune cunoaşteri reciproce în planul legislaţiei care reglementează activitatea economică, a cooperării în domeniul bancar, fiind evidenţiată necesitatea unor noi canale şi proiecte de colaborare.
Sursa: Senatul României
CELE MAI CITITE 24h
- Olaf Scholz: Germania nu susține protecționismul promovat de Comisia Europeană
- Domnului H.D. Hartmann, cu litere de AUR, dacă nu este ... prea Tîrziu!
- Din nou, România nu mai are Consul la Beijing
- China a avertizat SUA că nu va renunța să contracareze sprijinul pro-independența Taiwan
- Olaf Scholz a ajuns în China fără miniștrii de Externe și Economiei, critici la adresa politicilor chineze
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- China a avertizat SUA că nu va renunța să contracareze sprijinul pro-independența Taiwan
- Olaf Scholz: Germania nu susține protecționismul promovat de Comisia Europeană
- PIB-ul Chinei a crescut cu 5,3% în T1 2024
- Din nou, România nu mai are Consul la Beijing
- Olaf Scholz a ajuns în China fără miniștrii de Externe și Economiei, critici la adresa politicilor chineze
- Cenzura! Instrument în falsa democrație promovată de ministrul Turcan
- China și Rusia discută despre o nouă arhitectură de securitate în Eurasia
- Rusia – Patrushev: Liderii europeni au renunțat la independență și responsabilitate executând planurile NATO cotrolată de Statele Unite
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (16)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (2)
- Analize – Comentarii (2.514)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (6)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (8)
- APEC (11)
- ASEAN (33)
- Asia (430)
- Asia – Pacific (86)
- BREXIT (8)
- BRICS (43)
- Cărţile mele (49)
- China (2.816)
- CHINA-ECE (38)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (17)
- CORONAVIRUS 2020 (407)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.568)
- Descoperind China (253)
- Din arhive (1.203)
- Din presa chineză (1.808)
- Din presa moldovenească (89)
- Din presa românească (965)
- Dincolo de Marele Zid (5)
- Drumul Mătăsii (36)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (591)
- Europa (766)
- Europa – Asia (665)
- Fâșia Gaza (20)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.423)
- Interviuri (116)
- JO Beijing 2022 (13)
- Mari sinologi români (36)
- Multilateralism … în doi (574)
- OCS (24)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (197)
- Război în Gaza (9)
- Război în Ucraina (273)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (315)
- Români în China (591)
- România (2.119)
- România – China (1.029)
- România – R. Moldova (132)
- ROMANIA-CHINA 70 (52)
- ROMANIA-CHINA 75 (3)
- Rusia (520)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (45)
- Stația Spațială a Chinei (22)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (619)
- Ursul Panda (18)
- Veşti din China (2.680)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (23)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta