Când familia europeană începe să privească dincolo de probleme, dincolo de realitate, ca şi cum nu mai are nici energia de a recunoaşte că a obosit, o ţară cum este România, educată în zodia compromisului, mai are doar şansa renaşterii prin foc şi sabie. Necazul este că în interior nu se mai găsesc resurse morale, iar ce vine din exterior nu are cum să aibă în preocupări deşteptarea unui popor educat exclusiv pentru consum şi uitare de sine. Dimensiunea idilică americano-europeană a fost extinsă excesiv spre estul bătrânului continent doar din considerente de piaţă, pentru a amâna o criză economică explodată 20 de ani mai târziu.
În ciuda celor afirmate, continui să fiu adeptul modelului european, cel de dincolo de graniţa fostului bloc comunist. Vorbesc de modelul bătrân, educat în zeci de ani de suferinţă, în care motivaţiile pacifiste, de renaştere economică au dominat construcţia pieţei comune. Estul european, încă dominat de convingeri şi aplicabilităţi nedemocratice, este lipsit de memorie, de trecut, la fel cum sunt muţi dintre tinerii ţărilor fost comuniste ajunşi acum la majorat. Estul european este un pacient trezit în urma unui accident catastrofal al istoriei, incapabil să se ridice în picioare după succesive şi ratate intervenţii la nivel economic, social, educaţional. Repet, modelul vest-european, fie el perfid, brutal, insidios şi murdar, este de dorit realităţii est-europene fără orizont.
Cu un Guvern lipsit de resurse morale şi intelectuale solide, dominat şi aflat la comanda unor interese revelat în mod evident obscure, în absenţa unei opoziţii parlamentare lucide, siluit cotidian de un preşedinte părăsit cu decade în urmă de ultima brumă de echilibru, România este permanent ţara batjocurii la extern, spaţiu de viol la intern. Contributori principali ai spectacolului grotesc românesc sunt, de 11 luni, PSD şi PNL, partidele care dau esenţa guvernării Ponta 2. Spun esenţa, nicidecum greutatea, pentru că dincolo de luptele tot mai evidente dintre liderii Victor Ponta – Crin Antonescu, deciziile guvernului de la Bucureşti par să fie luat departe de Palatul Victoria, în laboratoare cu sedii fie la Cotroceni, fie la Bruxelless, fie în umbra unor argumente care fac duetul USL-ist să rateze lamentabil nu doar contactul cu electoratul, dar mai ales cu realităţile româneşti. Pe acest fond dezarmant, situaţia economică mondială constituie un factor de acută vulnerabilitate, parteneriatele de altă dată contând la fel de mult acum ca şi Tratatul de la Varşovia. În faţa nulităţii propriei istorii recente, guvernarea USL are de făcut faţă şantajului economic şi politic al partenerilor euro-atlantici manifestat la toate nivelurile, până la numirea funcţionarilor de stat ai Justiţiei, consideraţi independenţi politic. În condiţiile în care duetul este incapabil să ofere un concurs de împrejurări decent, coerent, predictibil şi valoros, şantajul este un argument asumat de toate părţile.
De 11 luni, echipa supra-dimensionată a guvernării USL nu face decât să ofere un spectacol lipsit de consistenţă şi credibilitate. Deşi este bine-cunoscut jaful bugetar lăsat în urmă de guvernările Boc şi Ungureanu, USL nu oferă explicaţii publice clare, lămuritoare şi convingătoare cu privire la realitatea dramatică preluată la 7 mai 2012. Tăcerea, spartă sporadic de mass media, pare să fie parte a unui plan care are la bază fie şantajul, fie complicitatea. Oricare ar fi răspunsul corect, românii nu pot gira la nesfârşit cu încredere un Guvern tot mai incapabil de soluţii realiste. Vinovaţii pentru realitatea economică dezastruoasă în care se găseşte România nu sunt prezentaţi, în aceeaşi măsură în care actualii miniştrii nu fac decât să continuie sistemul măsurilor politice haotice promovat de guvernările protejate de Traian Băsescu.
Guvernarea Ponta 2 se remarcă tot mai mult prin punerea sub tăcere a realităţilor, a crizelor aflate la limita exploziei sociale, născute dintr-o uriaşă aşteptare electorală pentru decenţă şi adevăr. Niciunul dintre liderii de facto ai USL nu sunt capabili să rostească adevărul, să se desprindă din jocul şantajist în care sunt cuprinşi, pentru a face un lucru necesar şi decent, clamat de Traian Băsescu în vremurile de glorie, şi anume să se întoarcă la popor. Când şeful Guvernului, Victor Ponta, şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, identifică şi promovează politici şi teme tot mai departe de aşteptările propriului electorat nu mai este nevoie de analize sociologice pentru a demonstra eroarea de guvernare naţională. O eroare voită sau impusă la nivel de decizie pentru că este greu de crezut că memoria celor doi este atât de chinuită de prezent încât au uitat până şi promisiunile lansate în alegerile din decembrie trecut. Nici nu mai contează dacă deciziile sunt impuse din interiorul sau exteriorul României. Orice om cu mintea întreagă ştie că slăbiciunile sunt motiv de speculă, mai ales în politică şi cu atât mai mult în politica susţinută în perioadă de criză. Sub pretextul democraţiei, a politicilor europene, a libertăţilor, şi independenţei instituţiilor statului, partenerii externi nu fac decât să continuie să calce în picioare o ţară. Acesta graţie guvernări USL incapabile să promoveze decenţa, morala şi demnitate naţională, să dezvolte parteneriate durabile, bazate pe încredere şi susţinere reciprocă reală. Miniştrii guvernului Ponta 2 sunt evidenţa lipsei de valoare şi luciditate, chestiune care face imposibil coabitarea într-o formulă de egalitate fie şi cu cel mai firav dintre partenerii externi. În aceste condiţii, şantajabilul Guvern USL a deschis deja poarta spre decădere, cel mai în pericol să nu îşi vadă dorinţa personală realizată fiind, cu adevărat, prezidenţiabilul Crin Antonescu. Pentru că nici Ponta, nici Antonescu şi niciunul dintre cei care se află azi la conducerea României nu au vreo legătură cu ţara şi nevoile ei reale.
