Descoperind China – Beijing, expoziție foto cadou

Expoziția „Descoperind China – Beijing”, realizată în cooperare cu Radio China Internaţional, Asociaţia de Prietenie China-România, a reprezentat unul dintre punctele de atracție ale evenimentelor organizate în ultimele săptămâni, în România, la București și Cluj-Napoca.
Efortul personal, născut din necesitatea apropierii relațiilor de cooperare economică-socială-diplomatică dintre cele două țări, s-a bucurat de prezența diplomaților români și chinezi, a prietenilor relațiilor româno-chineze, motiv pentru care, în urma solicitărilor primite, le postez pentru a fi și mai bine cunoscute, dar mai ales preluate de cei interesați. Mai spun doar că lucrările expoziției, în format 200cm/85cm, au fost donate Institutului Confucius Cluj-Napoca, urmând să fie itinerate, începând din toamnă, în institutele și clasele Confucius din România.
Expoziția „Descoperind China – Beijing” a fost parte integrantă a proiectului de promovare a volumului „Diplomația Panda”, apărut la Editura Junimea din Iași (click pe imagini pentru dimensiune mai mare). 1 Templul Norului Azuriu MIC15 Opera Traditionala Chineza MIC14 Zona Artei 798 MIC13 Mormintele Imperiale Ming MIC12 Observatorul Astronomic Antic MIC11 Templul Yonghe Lama MIC10 Podul Marco Polo MIC9 Palatul Imperial de Vara MIC8 Piata Tian Anmen MIC7 Strada Qianmen MIC6 Orasul Interzis MIC5 Templul Confucius MIC4 Marele Zid Chinezesc MIC3 Noul Beijing MIC2 Templul Cerului MIC

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Români în China, România, România - China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Descoperind China – Beijing, expoziție foto cadou

  1. Pingback: REVISTA BLOGURILOR. Liceul ”Unirea” din Târgu Mureș retrocedat ilegal

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.