Balerinii Teatrului de Balet din Sibiu au încheiat, vineri seara, parcursul în finala Concursul Internațional de Balet organizat de Academia de Dans din Beijing. Trei dintre cei șase balerini ai teatrului din Sibiu au intrat în finală, motiv pentru care așteptările pentru urcarea pe podium sunt mari.
Evenimentul din acest an are loc în contextul în care Academia de Dans din Beijing aniversează 60 de ani de la înființare, acțiunile, spectacolele și ceremoniile organizate fiind unele speciale.
Imediat după spectacolul de gală în care au performat finaliștii concursului, directorul Teatrului de Balet din Sibiu, Ovidiu Dragoman (foto sus – dreapta), a acordat un scurt interviu pentru Radio China Internațional, în care a vorbit despre eveniment, despre reprezentanții României, dar și despre proiectele de viitor, alături de coregrafa Aleisha Sibhoun Gardner din Noua Zeelandă (foto sus – stâga).
Domule Ovidiu Dragoman, suntem la final de competiție unde înțeleg că România este în premieră, la Beijing. Cum a fost, cine sunt concurenții și care sunt așteptările la final de concurs?
Cred că din România este prentru prima dată când vine cineva la Concursul Internațional de Balet de la Beijing. Din șase concurenți care reprezintă Teatrul de Balet din Sibiu, trei au intrat în finală. Finala tocmai s-a terminat, așteptăm ca juriul să își spună cuvântul, însă aprecierea mea este că cu siguranță avem șanse cel puțin pentru o medalie.
Cine sunt concurenții care vin din partea României, din partea unei școli de balet, a unui Teatru de Balet din Sibiu?
Concurenții sunt angajați ai Teatrului de Balet din Sibiu, dar ei provin din toată lumea. În finală avem o japoneză, avem un francez și un australian. Dar, repet, ei sunt balerini angajați ai Teatrului de Balet din Sibiu care, la rândul lor, au terminat școlile de balet fiecare pe unde au ajuns în lume, dar au optat, la final de școală, să ni se alăture trupei din Sibiu.
Evenimentul din acest an de la Beijing este unul jubiliar, fiind 60 de ani de când a fost înființată Academia de Dans din Beijing.
Da, au fost organizate o serie de festivități de-a dreptul impresionante, cu ocazia sărbătoririi a celei de-a 60-a aniversări a Academiei de Dans din Beijing. Este o cinste pentru noi că am fost invitați să participăm la aceste manifestări și, de asemenea, este o cinste faptul că am fost selectați ca și competitori în acest eveniment, pentru că este o competiție care începe cu mult înainte de a ajunge dansatorul în Beijing, trimițându-se imagini filmate și doar anumiți concurenți sunt acceptați, cei care se ridică la un nivel tehnic compatibil cu această competiție.
Domnule Dragoman, înțeleg că nu peste multă vreme veți reveni la Beijing, de data aceasta cu un spectacol.
Avem o invitație, din 15 decembrie. Urmează să mă întorc acasă și să analizez dacă vom putea să o onorăm. Aș veni cu plăcere și cred că și balerinii ar veni cu plăcere, pentru că am fost deosebit de bine primiți și tratați, și ne-am simțit bine.
Vă doresc succes, vă mulțumesc pentru invitația la acest eveniment și vă doresc succes în perspectiva podiumului care înțeleg că va fi anunțat în perioada următoare.
Mâine vom afla, dacă nu chiar în seara aceasta.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.