„Vrednic, tare în credință, doritor de pace, ca orice domnitor iubitor de ţară şi de neam Constantin Brâncoveanu (1654-1714) a fost mereu preocupat şi de educarea propriului popor. În acele vremuri, cititul şi scrisul nu erau accesibile oamenilor de rând, doar copiii familiilor boiereşti, cu posibilităţi materiale puteau să studieze. În aceste condiții, poporul de rând îşi primea educaţia mai ales în biserică, iar cartea de căpătâi era Biblia.” …
De câteva zile, în capitala Chinei se vorbește spre educația poporului și folosul cărților în epoca martirilor Brâncoveni, Institutul Cultural Român de la Beijing programând o serie de conferințe și proiecții de film care gravitează în jurul moștenirii Brâncovenilor și Mănăstirii Hurezi (jud, Vâlcea) monument aflat în lista UNESCO.
În premieră pentru Asia și pentru ICR Beijing, pledoaria pentru dialogul cultural România-China, pentru istorie și restaurarea monumentelor istorice cu valoare de patrimoniu mondial, au pledat și vor continua să o facă stareța Mănăstirii Hurezi – Stavrofora Ambrozia Șerban, totodată coordonatoarea patrimoniului ansamblului monahal, alături de monahia Macrina Avram – artistă plastică și restaurator de artă ecleziastică.
În sine, Stavrofora Ambrozia și monahia Macrina sunt un patrimoniu de credință și cunoaștere, de modestie și bunătate. În fiecare gest, cuvânt și reacție respiră semnul divinității căreia și-au dedicat viața.
Astăzi, în cadrul celui de-al doilea eveniment programat de ICR Beijing, la margine de lume s-a vorbit despre rădăcinile și sacrificiul poporului român pentru care Credința neîndoită este temelia, stâlpul și tăria. S-a vorbit îndelung având ca pildă pe martirii și critorii de țară și cultură Constantin și Marica/Maria Brâncoveanu (1661-1729), două dintre cele mai reprezentative imagini ale istoriei românilor.
Considerat un „mecena al culturii româno-greco-arabe”, prin moștenirea cultural-religioasă Constantin Brâncoveanu a trecut cu mult granițele Țării Române al cărui domnitor a fost între anii 1688-1714. Pentru consistentele ajutoare băneşti, pentru aforturile de traducere și tipărire de cărţi în limba română și diferite limbi, pentru finanțarea de tipografii chiar şi pentru comunitățile ortodoxe georgiene și din zonele arabe, monahiile de la Hurezi au conturat domnia lui Brâncoveanu drept o monarhie culturală, citând din Nicolae Iorga.
În mod firesc, unanim rescunoscut, crăiasa ctitoriilor Brâncovenilor rămâne Mănăstirea Hurezi din județul Vâlcea. Potrivit celor prezentate în fața publicului chinez, Brâncoveanu a acordat o atenție lăcașului de rugăciune, dorindu-se ca aici să fie necropola familiei. Inițial, „Mănăstirea a fost împodobită cu un splendid iconostas, cu candelabre lucrate la Veneţia şi Viena, cu un sicriaş cu sfinte moaşte aduse tot de domnitor, cu un chivot şi un Tetraevanghel cu coperte aurite” – piese care se află la Muzeul Naţional de Artă din București -, „cruci cu ferecături argintate, candele din argint şi alte lucruri vrednice de un locaş domnesc. Mai mult, cele patru clopote care se aud la fiecare Sfântă slujbă, poartă fiecare câte o inscripţie şi sunt dăruite tot de voievod”.
O contribuție esențială adusă de Brâncoveanu la cultura română, subliniată în mesajele Stavroforei Ambrozia și monahiei Macrina, este reprezentată de viziunea și înțelegerea importanței și necesității amprentei culturale proprii. Astfel, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu a avut loc „dispariția formelor culturii vechi slave și afirmarea în locul lor a culturii grecești, precum și procesul de introducere a limbii române în cultul divin. Un alt element de mare importanță a fost și formarea stilului brâncovenesc, unicul stil creat în arta românească, recunoscut în arhitectură, sculptură și pictură”.
Misionarele venite din țară, au subliniat maturitatea stilului brâncovenesc întâlnit la Mănăstirea Hurezi, cel mai mare și complex ansamblu monastic din România, catalogat drept un manifest artistic al domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, prin care a fost exprimată originalitatea gândirii sale.
Transformarea mănăstirilor și bisericilor în centre de educație reprezintă o altă și importantă latură a domniei lui Brâncoveanu.
În clădirile Mănăstirii Sfântul Sava a fost înfiinţată prima şcoală superioară finanțată de domnitor, denumită Academia Domnească de la Bucureşti (1694), având ca limbă de predare greaca veche, programa și manualele fiind inspirate de la Înalta Şcoală a Patriarhiei din Constantinopol. Pentru prima dată, alături de copiii boierilor și a celor din clasa mijlocie, în școală au fost primiți și copii de negustori și meşteşugari, educația începând să devină un mijloc de a urca pe scara socială.
Conform celor prezentate în cadrul conferinței de la ICR Beijing, dorind să ajute Academia Domnească, Constantin Brâncoveanu a comandat și finanțat tipărirea la Veneţia, în 1712, a Marelui dicţionar sau Tezaurul întregii limbi greceşti, într-o ediţie îngrijită de profesorul Gheorghe Trapezuntul.
Dacă până la acel moment educația se concentra cu precădere pe latura moral-religioasă, odată cu înfiinţarea școli superioare au fost puse bazele unui învăţământ laic, fiind făcută trecerea către o nouă epocă și asigurată formarea intelectualității ortodoxe din secolul XVIII.
După 25 de ani de domnie, în care Țara Românească a cunoscut o perioadă de prosperitate și creștere a influenței regionale, domnia lui Constantin Brâncoveanu a fost curmată brusc, în urma trădărilor interne, la data de 24 Martie 1714, pentru ca în ziua de 15 August 1714, la Istanbul, să fie martirizat odată cu cei patru fii și sfetnicul Ianache Văcărescu, în fața doamnei Maria și a celor șapte fiice.
Credința doamnei Maria, ctitor de biserici și mănăstiri, a fost întărită. După ani de eforturi, rămășițele lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse în țară și depuse în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, o altă critorie a domnitorului, canonizat de Biserica Ortodoxă Românăși trecut în rândul sfinților, alături de fii și Ianache Văcărescu, în 1993.
La rândul său, doamna Maria Brâncoveanu a fost canonizată de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Iulie 2025), proclamarea generală a canonizării având loc la Catedrala Patriarhală, la data de 6 Februarie 2026.
