Interferenţa marilor puteri occidentale în fragilele democraţii est-europene, acţiune egală cu imixtiunea brutală în afacerile interne, este o confirmare a sfârşitului democraţiei şi intrarea în feudalismul de tip nou. Utilizând noile sisteme de comunicare-urmărire-ascultare, intrarea în feudalismul secolului XXI se face pe poarta falsei lupte împotriva corupţiei şi terorismului. Acolo unde adversarii nu se predau sunt generate tensiuni sociale cu impact mediatic global şi efect politic local, evenimente posibile în condiţiile unui stat slab, cu lideri slabi și parteneri mincinoși.
Guvernele României au fost încurajate, îndrumate, școlite şi şantajate să dea mită pentru accederea în NATO şi Uniunea Europeană, şpaga fiind reprezentată în primul rând de infrastructura economică, dar nu sunt de neglijat nici domeniul sanitar, nici cel educaţional. NATO şi UE au fost, pentru toate guvernele din perioada 1990 – 2007, ţinte false şi păguboase câtă vreme scopul principal, dezvoltarea ţării şi prosperitatea românilor, nu a fost urmărit cu prioritate.
Nu corupţia politicienilor este principala cauză care a condus România în prăpastie, ci duplicitatea partenerilor euro-atlantici care au profitat şi continuă să trateze ţările Europei de Est ca pe o piaţă de consum de experiemente sociale, o lume de mâna a doua, deși se cheamă că suntem parteneri egali.
Momentele electorale au fost transformate în debuşee, pentru ca apoi, alegerile să devină noi momente de manipulare şi deturnare a realei voinţe populare. Cine nu este supus condiţiilor NATO şi UE, cine nu execută comenzile externe ajunge să fie desfiinţat public, eliminat politic, dacă nu chiar să fie arestat.
Nu este greu de observat că cei care au fost şi sunt vizaţi în Europa de Est sunt tocmai cei care insistă să vorbească de patriotism, de naţionalism, de protejarea intereselor locale.
Naivitatea nu are scaun în politică, fie că vorbim de comunism, democraţie sau crunte dictaturi. Prin urmare, nu de naivitate îi putem suspecta pe cei care conduc România înstrăinând, sărăcind şi îmbolnăvind populaţia. Principala vină este trădarea de ţară, frica de a promova exclusiv interesele României.
Odată cu instalarea noului guvern, Parlamentul României a fost desfiinţat de facto. Avizul dat unei persoane de o impostură şi incompetenţă crase în cazul Ministerului Justiţiei arată că parlamentarii, în zdrobitoarea majoritate, trebuie trimişi în faţa plutonului de execuţie pentru înaltă trădare. Aceşti indivizi plătiţi din bani publici, în egală măsură cu cei care au lansat impostoarea candidatură, trebuie să fie traşi la răspundere pentru neresăpectarea Constituţiei în faţa căreia au jurat să apere şi să protejeze interesele ţării. Dar, pentru că nu au făcut-o şi nu o fac, aşa să-i ajute Dumnezeu!, după cum au jurat.
Societatea românească a ajuns să fie decisă de jumătăţi de adevăr, de minorităţi tot mai străine de realitate, minorităţi zgomotoase dominate de o uriaşă doză de ipocrizie, de predispoziţie la compromis şi minciună. Această minoritate a preluat puterea în România folosind forţa de vot şi zgomot a tinerelor generaţii crescute şi educate în compromis şi intoleranţă deopotrivă.
Momentul „Colectiv” nu are nici cea mai mică legătură cu vreo revoluţie, cu vreo mişcare socială, alta decât una inclusă într-un scenariu la care instituţiile statului au participat din nou la trădarea interesului naţional. Din nou, majoritatea a fost răsturnată de o minoritate de manevră, la fel cum s-a întâmplat la referendumul din 2012. Şi atunci, şi acum, intervenţia externă a fost evidentă şi nu în favoarea majorităţii.
Când un premier votat de peste cinci milioane de oameni este doborât de câteva zeci de mii de oameni, statul de drept nu mai funcţionează, iar instituţiile nu îşi mai fac datoria. Asta înseamnă trădare!
Avem fie şi un singur politician care să aibă moralitatea şi curajul necesar pentru a demasca public abjecţiile la care partenerii NATO şi UE supun România şi poporul român?
Avem măcar un lider care să prezinte realitatea poporului român şi să ceară partenerilor ca România să fie tratată ca un partener, nicidecum ca o slugă sau un executant de mâna a doua?
Cine sunt liderii de opinie ai României câtă vreme cei cunoscuţi sunt mai ataşaţi doctrinelor şi intereselor străine? Nu cumva, la rândul lor, nişte vânduţi, mutilaţi sufleteşte, deveniţi inconştienţi în relaţia cu propria ţară?
Trăim vremuri de cumpănă în care plata pentru NATO şi UE nu mai este suficientă. Acum, avertizarea şi plata se face în vieţi nevinovate!