Când pleci de la premize false, de la prejudecăți și obsesii personale, nu ai cum să ajungi la adevăr. Când astfel de instrumente sunt folosite de experți și analiști care au făcut din minciună și slugărnicie un titlu profesional, este una. Când, însă, îl citești pe Marius Oprea total pierdut în dezechilibre și false premize, situația este cu totul alta. Pe Marius Oprea nu îl poți compara, alătura unor suficienți superficiali precum Iulian Chifu sau Iulian Fota. Judecățile cu care acționeză domnul Oprea sunt, cel mai probabil, reflexe profesionale, șlefuite și consolidate în anii de muncă sisifică dusă cu șpaclul și peria, pentru a scoate la lumină evenimentele negre din istoria noastră recentă.
Însă, de aici până la denaturarea realității, până la exploatarea și promovarea unor falsuri, construcțiile domniei sale sunt cel mult jocuri de puzzle în care exersează construcții de nisip în care alătură evenimente din secolul XX căutând potriviri în realitatea zilelor noastre.
În editorialul publica de Mediafax, sub titlul „Putin și Xi Jinping au deschis Olimpiada războiului”, domnul Oprea pleacă de la patru premize false, pe care le-am subliniat în imaginea alăturată.
De la un cercetător aștepți rigoare, precize, lipsa erorilor materiale care să denatureze realitatea, iar ca efect … istoria, fie ea și recentă. Însă, ce face domnul Oprea seamănă extrem de mult cu un blocaj, cu retorica unei obsesii care nu îi permite să observe o realitate: Rusia și China de azi, nu mai sunt de mult vreme cele de ieri cu care operează domnia sa.
„Putin și Xi Jinping au deschis Olimpiada războiului” este o astfel de demonstrație, bazată pe gosiere false premize cu care debutează pentru a se argumenta. Să le luăm pe rând.
„Solicitarea lui Xi Jinping către Putin, de a nu întreprinde nimic, în plan militar împotriva Ucrainei” (1) este o manipulare lansată de Blumberg (vezi AICI) respinsă de autoritățile de la Beijing, care au catalogat articolul drept unul care urmărește să „perturbe și să submineze în mod deliberat Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing”, „un truc josnic care nu poate păcăli comunitatea internațională.” (vezi AICI)
„… din mariajul ruso-chinez s-a născut acum un mamut politico-militar”(2) este o altă prezumție lipsită de fundament pe care o lasează domnul Oprea, în condițiile în care se cunoaște până și de un student serios la științe politice că sistemele de guvernare din Rusia și China sunt diferite și deloc compatibile, iar la nivel militar China este un stat care are ca principal scop protejarea și menținerea integrității teritoriale. Mai simplu, China nu va ataca dacă nu este atacată și nu susține niciun fel de războaie de agresiune.
Apoi, domnul Oprea apreciază că „China finanțează practiv invadarea Ucrainei de către Rusia (…) iar chinezii au mână liberă, în Taiwan.” (3)
Această frază mă face să reevaluez aprecierea cu care l-am creditat până acum pe cercetătorul Marius Oprea, care ar fi trebui să știe, în calitate de cercetător al Istoriei, măcar faptul că Insula Taiwan aparține Chinei, separarea acesteia fiind un rezultat al intervenției forțelor occidentale coordonate de SUA. Prin urmare, „mâna liberă” dată Chinei de Rusia este o probă de imbecilitate analitică în teren politic.
Apoi, tot cu această frază, domnul Oprea ne transmite că nu este pacifist, un căutător de soluții oneste pentru pace, ci un promotor al războiului tradițional, asimetric sau hibrid, după cum îi vine bine din condei.
Bunele relații politice și coordonarea în cadrul afacerilor globale Rusia-China are un puternic suport economic cu câștig reciproc. Însă, spre dosebire de modelul occidental, care măcar din experiența românească ar fi trebuit să îi fie cunoscut, domnul Oprea trebuie să știe că în relațiile economice și diplomatice China nu impune condiții de ordin politic așa cum fac SUA și partenerii occidentali.
Altfel spus, China nu cere schimbări de președinți, guverne sau majorități parlamentare, nu intervin în deciziile electorale, constituționale sau juridice ale unui stat, ca o condiție prealabilă de cooperare. Acest stil aparține „partenerilor strategici” care susțin prăbușirea României.
Nu în ultimul rând, „primele semne vizibile de vorță, deja anunțate, ale unui nou colos mondial” (4) nu sunt decât în imaginația bogată, dar lipsită de rigoare și contact cu realitatea a domnului Oprea, care, din nou, este atât de departe de realități și evenimente încât se sufocă în absența contactului cu realitatea obiectivă.
China și Rusia au mai mult de zece ani de excelente cooperări economice, media anuală bilaterală a schimburilor fiind de peste 100 de miliarde USD, cu un vârf în 2021 de peste 130 de miliarde USD.
Pentru a înțelege poziția Chinei în probleme Ucraina, trebuie să facem recurs la memorie.
În 2014, anul anexării Crimeei, China anunța pe diverse canale publice și oficiale că nu susține nici referendumul din Crimeea, nici separarea teritorială (a Ucrainei – n.m.), nici sancțiunile impuse Rusiei de Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Pe scurt, la acea vreme, China susținea stabilitatea și medierea în cazul Ucrainei, tot ce poate face fiind să invite la dialog și mediere.
Poziția Chinei a rămas neschimbată și a fost reconfirmată recent de Zhang Jun, reprezentantul permanent al Chinei la ONU.
În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU privind situația dintre Rusia și Ucraina, organizată la 31 Ianuarie a.c., Zhang a arătat că autoritățile de la Beijing nu înțeleg insistența cu care „unele țări conduse de Statele Unite au susținut că există un război care se profilează în Ucraina”. Aceasta în condițiile care, „Rusia a declarat în repetate rânduri că nu are de gând să lanseze vreo acțiune militară, iar Ucraina a precizat că nu are nevoie de război. În astfel de circumstanțe, care este baza pentru ca țările în cauză să insiste că va avea loc un război?” (vezi AICI)
Iată o întrebare la care inclusiv domnul Oprea trebuie să răspundă, dar nu înainte de a se dezbrăca de prejudecăți, de șabloane și lipsa de argumente solide și conectate la realitate. Altfel, slalomul prin istorie nu îl ajută la nimic mai mult decât la a demonstra că nu cunoaște Istoria pe cât dorește să lase să se înțeleagă.
Revin asupra unui argument în acest sens, citându-l: „China are o problemă Istorică, de orgoliu: micuța insulă Taiwan, la a cărei ocupare speră demult.” Iată cum domnul Oprea se poziționează în gravă eroare istorică și de judecată!
China nu își poate ocupa propriul teritoriu, așa cum nu „și-a ocupat” Hong Kong (1997) și Macao (1999), care au fost ocupate de occidentali pentru ca, în final, să fie obligați de realitatea istorică și de determinarea guvernelor de la Beijing, să le predea deținătorului de drept, prin transferul de suveranitate. În mod cert, același lucru se va întâmpla și în ceea ce privește Insula Taiwan.
Spre deosebire de guvernele de la București, domnul Oprea și cei ca dânsul trebuie să știe că guvernanții Chinei își cunosc istoria și teritoriile furate de străini. Mai mult, că atât timp cât PCC va continua să guverneze China, niciodată nu se va renunța idealul istoric al reîntregirii complete a țării: administrativ, economic și politic.
Și totuși … domnul Marius Oprea are dreptate într-o singură jumătate de frază, când scrie că „(…) România care treptat și-a închis toate porțile comunicării, de fapt le-a trântit în nas, atât la Moscova, cât și la Beijing, deșine nimeni n-avea prea mare treabă cu noi pe acolo (…).”
Da, prin guvernele instalate la București de partenerii strategici, România a blocat nepermis comunicarea cu Rusia și China. Dar nu pentru că nu „prea mare treabă”, ci pentru că toate guvernările succedate sub mandatele președinților Traian Băsescu și Klaus Iohannis au fost și sunt executante ale intereselor SUA-UE, în total dispreț și dezinteres pentru nevoile României și ale românilor, inclusiv în domeniul strategic al apărării și integrității teritoriale! Altfel spus, o rușine pentru istoria recentă atât de dragă domnului Oprea, dar pe care o înțelege, din păcate, secvențial și profund marcat de evenimentele pe care le cercetează, și din care nu se poate desprinde pentru a cuprinde complicata și schimbătoarea realitate globală.
În final, cercetătorului Marius Oprea îi lansez o provocare legată de poziția Chinei pe tema România – Basarabia, denumită după 1991 Republica Moldova. Odată descifrat „misterul”, este posibil să vadă că România avea și ar putea să aibă destulă și importantă treabă atât la Beijing, cât și la Moscova. Măcar să mai avem diplomați capabili să facă diplomație, nu slugărnicie la noile ‘nalte porți!
