Dialog Xi-Zelensky: Respect reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut miercuri un dialog telefonic cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, la invitația acestuia din urmă, principalul subiect al discuției vizând criza din Ucraina. Potrivit Ministerului chinez de Externe, președintele Xi l-a felicitat pe Zelensky pentru importanța pe care o acordă dezvoltării relației China-Ucraina.
Respectul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială este fundamentul politic al relațiilor bilaterale, cele două părți trebuind să privească spre viitor, să gestioneze relațiile bilaterale dintr-o perspectivă pe termen lung, să ducă mai departe tradiția respectului reciproc, ducând mai departe parteneriatul strategic China-Ucraina.

Președintele Xi a subliniat că criza din Ucraina evoluează complex, având un impact major asupra peisajului internațional. În cazul crizei din Ucraina, China rămâne de partea păcii, poziția de bază fiind aceea de a stimula discuțiile pentru pace. Totodată, Xi a subliniat că nu China a creat criza din Ucraina și nici nu este parte a crizei.

În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și totodată țară responsabilă, China nu va rămâne indiferentă în fața crizei, nici nu va stimula escaladarea situației, cu atât mai puțin nu ca exploata criza pentru câștiguri proprii.

Dialogul și negocierea sunt singura cale viabilă de urmat, a subliniat liderul chinez, care a arătat că în ceea ce privește problema nucleară, toate părțile implicate trebuie să mențină calmul și să dea dovadă de reținere, să acționeze cu adevărat în interesul propriului viitor și al umanității, gestionând criza în comun.

Xi a exprimat speranța că toate părțile vor reflecta cu seriozitate asupra crizei din Ucraina, explorând modalități de a aduce pacea și securitatea durabilă în Europa, prin dialog.

Beijingul va trimite Reprezentantul Special al Guvernului Chinez pentru Afacerile Eurasiatice în Ucraina și în alte țări pentru a susține un dialog aprofundat cu toate părțile, cu privire la soluționarea politică a crizei din Ucraina.

La rândul său, președintele Zelensky a exprimat încrederea că China susține scopurile și principiile Cartei ONU în afacerile internaționale, având o influență semnificativă pe scena internațională.

Acesta a împărtășit o serie de opinii cu privire la starea actuală a crizei din Ucraina, mulțumind Chinei pentru asistența umanitară acordată și a salutat rolul important pe care îl poate avea China în restabilirea păcii și în căutarea unei soluții diplomatice la criză.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina. Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la Dialog Xi-Zelensky: Respect reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială

  1. Anonim spune:

    Concediu…. ?

  2. Vlad Tepes spune:

    Oare dl. Xi are cunostiinta despre aceasta harta ?
    https://ro.pinterest.com/pin/546483736027355435/

    • Dan Tomozei spune:

      În mod cert, specialiștii chinezi în Istorie și Diplomație cunosc bine problema. Este un motiv pentru care, dupa 1991, au declarat susținerea (re)unificării teritoriilor române. La București s-a știut poziția chineză, dar nu s-a făcut nimic în acest sens.

  3. Anonim spune:

    Comunicat ultra politic corect, in mod absolut evident ei au discutat cu totul si cu totul altceva si altfel. Cu „penseta” in mana si printre randuri din: „Totodată, Xi a subliniat că nu China a creat criza din Ucraina și nici nu este parte a crizei” putem intelege ca s-a vorbit despre modul cum SUA au pornit acest razboi. Cu aceeasi penseta in mana – „China nu va rămâne indiferentă în fața crizei, nici nu va stimula escaladarea situației, cu atât mai puțin nu ca exploata criza pentru câștiguri proprii.” – intelegem desigur cu totii despre ale cui castiguri proprii e vorba…..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.