Apel către Occident: SALVAȚI DIPLOMAȚIA!

Un rechizitoriu al diplomației occidentale și românești, o examinare la nivel de laborator de medicină legală, derulată atent, cu sensibilitate și nuanțare aprofundată, pentru a nu afecta corpul încă viu, dar în avansat stadiu de descompunere profesională. „Nimeni nu e imun la diplomație”, volum semnat de Ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura (foto), apărut în 2024 la Editura Cartea Românească Educațional, este o continuare a manualelor lectură obligatorie pentru cei care practică diplomația sau doresc să o înțeleagă.

Deși am primit volumul în toamna anului trecut, la Beijing, mărturisesc că lectura acestui al treilea volum de autor al domnului Isticioaia-Budura revendică o altă abordare și coagulare de orizonturi. Iată de ce, aflat luni de zile sub veioza a cărei lumină se sprijină pe volumele de maxim interes personal, am avut nevoie de o acomodare îndelungată, reciprocă. Pentru că în proiectul „Nimeni nu e imun la diplomație” l-am reîntâlnit pe OMUL care, în urmă cu 15 ani, încheia rolul de șef de misiune al României în China, pregătit să preia funcția de Director general al Departamentului Asia-Pacific din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă al Uniunii Europene. Domnia Sa era la finalul misiunii în China, în timp ce eu mă aflam la începutul unui drum de-a lungul căruia sfaturile și lecțiile primite în cele câteva zeci de zile de coabitare la Beijing, apoi în cadrul evenimentelor oficiale, interviurilor și întrevederilor avute de-a lungul anilor, rămân peren valabile.

Sunt 15 ani în care am avut ocazia să descopăr și să învăț fragil ce înseamnă diplomația în deplinătatea calităților și defectelor, dar mai ales al neputințelor, al degradării și stabilizării în poziția corpului viu dar, așa cum am arătat, aflat în avansată descompunere morală, profesională. Ori tocmai această constatare personală, în evoluție galopantă, supusă criticilor venite din mediul diplomatic românesc, european și american, am regăsit-o sub formă de permanentă și riguroasă interogație în volumul „Nimeni nu e imun la diplomație”. Un volum nerecomandat celor care nu au stomacul tare, celor care nu mai pot cuprinde realitatea, dar mai ales celor care nu au fondul necesar pentru a face racordurile obligatorii între milenii, secole și decenii de istorie și diplomație.

Volumul domnului Ambasador Isticioaia-Budura este o perpetuă interogație sublimată într-un puternic semnal de alarmă: diplomația globală se află în criză!

Aș putea pune în limite clare zona de criză diplomatică, susținând cu titlu personal că reala criză se află în Occidentul colectiv, în spațiul Euro-Atlantic, acolo unde de foarte mulți ani diplomații au renunțat să mai fie „mesageri ai cordialității”, devenind exponenții „sindromului adversității strategice”. De aici constatarea legitimă că diplomația agonizează, fiind în profundă „criză de legitimitate a rolului și competențelor”, pentru că a devenit iritantă și la îndemâna oricui să observe „degradarea statutului diplomației”, nu doar la București, ci și la Bruxelles sau Washington.

Reținere, modestie, atentă observație, profunzime, coagulare de efort … sunt formule întâlnite frecvent în volumul scris de unul dintre ultimii DIPLOMAȚI români capabili de condensare, intensitate, complexitate și anvergură globală aliniată la nivel de frază și paragraf. Asta solicită cunoaștere profundă și o capacitate de analiză a fanomenelor regionale și globale prin contact direct cu limba și documentul emis de la sursa originală, nu din sinteze, traduceri superficiale, din abruptul lipsit de nuanțe care domină azi spațiul frigid al mesajelor oficiale, dar expansiv prin gestiga, mimica și exprimarea haotică, în cele mai multe cazuri agramate nu doar la nivel profesional.

Frecvența cu care Ambasadorul Isticioaia-Budura revine insistent asupra nevoii acute de diplomație evidențiază starea de criză națională și globală. În absența unor diplomați de profesie, a diplomaților cu experiență, sunt irosite șansele de dialog, șansele de înțelegere a realității, șansele de pace. Diplomația nu mai este lăsată să performeze devenind „coregrafia politicienilor ce simulează eforturi de mediere (…) un spectacol penibil. Iar implicațiile sunt pretutindeni tragice – distrugeri și pierderi de vieți omenești”.

La fel, în volum trebuie descoperită frecvența unei afirmații care revine ca o sirenă declanșată în situații de maxim pericol: „Adevărata diplomație nu poate greși”, „diplomația nu poate greși!”, „diplomația este atidotul”.

În fața reideologizării mesajelor și acțiunilor, diplomația se află în declin general, soldat cu un deficit de încredere reciprocă, proces aflat în accelerare cu cât Occidentalul înarmează și acutizează diplomația, în contrast abrupt cu realitatea Asiatică unde diplomația este cantonată în reperele tradiționale, culturale, istorice tot mai puțin cunoscute de partenerii de dialog.

După patru decenii de acumulare, Ambasadorul veteran Isticioaia-Budura sintetizează: „Diplomația nu a slujit niciodată echilibrele de forță, ci echilibrul de interese și soluțiile întemeiate pe acomodare reciprocă, negociere și compromis.” Trebuie doar să se dorească să se înțeleagă la nivel politic că „diplomația, negocierea, soluția politică, rămân toate posibile”.

În fragilitatea globală a timpului nostru, se constată că diplomatul supus presiunilor politice și ambițiilor personale total desprinse de rigoarea oficială nu mai are curajul să citească un proiect care nu îi aparține „care obligă la receptivitate și deschidere dincolo de perimetrul inerțiilor și limitărilor noastre”, situația care, inclusiv în relațiile cu China, conduce la plata tributului pentru „inconștienta incompetență culturală”.

În dialog cu Ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura, Director general al Departamentului Asia-Pacific din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă al UE, Beijing – 22 Noiembrie 2013

China … pasiunea de o viață a diplomatului veteran Isticioaia-Budura este abordată în mod special și aș spune cu nerăbdare și curiozitate personală, dincolo de frecventele discuții personale.

În volumul „Nimeni nu e imun la diplomație”, descoperi reperele specialistului cunoscător profund al detaliilor și nuanțelor racordate în milenii de evoluție și transformare socio-culturală, deși în mod iritant se plasează în afara grupului de elită al sinologilor. Autorul alege această poziționare ca reflex al educației care cuprinde modestia și reținerea lucidă, asumată în codul genetic imanent.

Pentru cei care nu cunosc istoria diplomației noastre, subliniez că Ambasadorul Viorel Isicioaia-Budura este unul dintre cei doi ambasadori sinologi ai României, unul dintre cei doi șefi de misiune care s-au educat în China, fiind martori ai evenimentelor care au dus la transformarea și evoluția fulminantă a Chinei de azi. Primul Ambasador-sinolog a fost E.S. Romulus Ioan Budura (1931-2021).
Cei doi au trăit pe viu evenimentele Chinei moderne, de la Revoluția Culturală și procesul de reformă și deschidere, la evenimentele din 1989, până la proiectele și inițiativele globale: „O centură, un drum”, Inițiativa de Dezvoltare Globală, Inițiativa de Securitate Globală, Inițiativa Civilizației Globale, la care se adaugă inițiativa comunității cu un viitor împărtășit pentru omenire, inclusă în cadrul unei rezoluții adoptate în 2017 de Adunarea Generală ONU.

În acest vast ansamblu de filozofie politică și diplomatică, Ambasadorul Isticioaia-Budura subliniază „virtuțile și puterea de construcție ale Chinei în modelarea unei arhitecturi regionale care să răspundă nevoilor, așteptărilor unei comunități internaționale frustrate de lipsa de deschidere spre reformă, de reideologizarea relațiilor între state, de protecționism și naționalism economic, de declinul multilateralismului anacronic”.

Niciodată în ultimul rând … relațiile România-China.

Aici, îndrăznesc să privesc retoric semnalul de alarmă suplimentar al autorului. De 15 ani, observ degradarea structural-biologică a diplomației de la București. Cine pe cine mai ascultă, aude, înțelege și acționează responsabil, onest și vizionar în relațiile cu China? Pentru că sunt relații pe multiple planuri, dimensiuni și domenii care necesită cunoaștere și înțelegere profunde. La aceste capitole, trebuie să fim realiști și să avem tăria să recunoaștem că suntem nu corigenți, ci mai grav … repetenți indolenți!

Cândva superlativă, invidiată, relația bilaterală România-China suferă în principal ca urmare a lipsei de încredere politică, și aș adăuga eu inclusiv de respect minim obligatoriu, situație comparată de autorul volumului cu pământurile rare atât de râvnite la nivel de global. Dacă liderii politici și diplomatici ai României vor înțelege corect realitatea, vor ajunge să observe necesitatea remodelării și reacomodării relațiilor cu China, chiar din poziția de țară membră UE și NATO. Ar fi o minimă și necesară demonstrație de independență economică, politică și diplomatică în concertul global interdependent tot mai tensionat.

Ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura susține cu deplin argument că „în gestionarea relațiilor cu China trebuie să ieșim din zona noastră, europeană, de confort, îndiferent, cum ne-am obișnuit să definim principiile acestei zone. Un adevăr realmente neconfortabil. Și totuși unii au făcut efortul de a găsi formule de depășire a disconfortului”.

Imbatabil în cunoașterea aprofundată a realității descifrate cu informații direct de la sursa originală, în dezordinea, în lipsa de experiență, dar mai ales în criza acută de lideri și resursă umană riguros pregătită care domină diplomația românească, E.S. Isticioaia-Budura ne oferă o ramură de măslin: speranța în relațiile cu China!

„Totuși, mai sper, în continuare, că poate vom reuși să recalibrăm și noi o agendă substanțială pentru interesele naționale ale României (…) Prefer să cred că mai avem timp și curaj să privim în viitor.”

Pentru ca acestea să se întâmple, România are nevoie ca „solul care este pe sol” să fie unul nu doar excelent pregătit și determinat, ci mai ales capabil să genereze mesaje care să fie înțelese obiectiv la București, neinfluențate de prejudecăți și înguste limite doctrinare.

Ani mulți și buni, domnule Ambasador Viorel Isticioaia-Budura!