Președintele Ion Iliescu, în filtrul și memoria chinezilor

România este singura țară din Europa de Est care a fost condusă de forțele de centru-stânga, după revoluție, președintele Ion Iliescu fiind unul dintre artizanii României secolului XXI, se arată într-un articol de arhivă, reluat zilele acestea, publicat de Academia Chineză de Științe Sociale sub titlul „Președintele României – Ion Iliescu” (罗马尼亚总统——杨·伊利埃斯库).

În amplul text, sunt prezentate momente din istoria recentă a României, viziunea chineză asupra perioadei Ceaușescu, a Comunismului din România, a schimbării de regim în Decembrie 1989. De asemenea, textul evidențiază opiniile și pozițiile politice ale președintelui Ion Iliescu privind România de dinaintea și de după schimbarea de regim, fiind o interesantă ocazie de a înțelege modul în care chinezii privesc cauzele care au dus la prăbușirea regimului comunist în Europa.

Subliniez câteva idei care merită urmărite cu atenție: detașarea cu care sociologii-politologi chinezi abordează și analizează comunismul din țările Europei de Est, evenimentele din Decembrie 1989, modul în care încadrează Românie în contextul geopolitic al anilor ’90, deși subiectul principal rămâne Ion Iliescu.
De asemenea, subliniez o serie de semnale lansate de Ion Iliescu în cadrul declarațiilor publice, semnale care privesc evoluție României și riscul alunecării în direcție pierderii controlului național asupra guvernării, resurselor, economiei și societății, dar mai ales cu privire la transformarea României în țară vasal.

În cele ce urmează, prezint textul integral, lăsând cititorului să aprecieze modul în care chinezii observă și rețin aspecte din realitatea românească.

„După o perioadă de tranziție de doi ani, în Septembrie 1992 au avut loc alegeri parlamentare și prezidențiale. După o concurență acerbă, au fost selectați lase candidați. Nominalizat de Frontul Democrat al Salvării Naționale și susținut de unele partide și organizații politice de centru-stânga, Iliescu a fost reales președinte.

De când și-a asumat conducerea țării, la 22 Decembrie 1989, în fața unei situații grave, a regresiei economice, viața oamenilor este dificilă, iar prestigiul lui Iliescu a scăzut. Vechiul partid istoric anti-comunist și organizațiile de dreapta l-au atacat, blestemat și calomniat continuu pe Iliescu.

Publicațiile de dreapta au folosit, de asemenea, un număr mare de caricaturi pentru a-l ataca cu cruzime și fizic, au folosit diferite mijloace pentru a-l împiedica să participe la alegeri. Unele personalități culturale au scris împreună o scrisoare prin care i-au cerut lui Iliescu să renunțe automat la alegeri pentru „interesele țării și națiunii” și pentru „imaginea internațională a României”. Unele țări occidentale sunt și mai flagrant viguros. Sprijiniți forțele de dreapta și stabiliți diverse presiuni și obstacole asupra lui Iliescu.
Cu toate acestea, rezultatele alegerilor au depășit așteptările dreptei. Iliescu a câștigat din nou și a fost ales președinte al României pentru o perioadă de patru ani. Acest lucru arată pe deplin că ruta de centru-stânga implementată de Iliescu era în concordanță cu condițiile naționale și opinia publică a României și reflectă, de asemenea, aspirațiile românilor.

Iliescu s-a născut într-o familie de muncitori feroviari din Oltenița, Județul Ilfov, la 3 martie 1930. Tatăl său a fost un luptător revoluționar și antifascist în mișcarea muncitorească, în timpul luptei subterane a Partidului Comunist Român. Mama a fost, de asemenea, muncitoare.

Iliescu a urmat școala elementară în orașul natal. Din 1941, a intrat la școala industrială „Polizu”, apoi la școala „Spiru Haret” și „Sfântul Sava”. După absolvirea liceului, a intrat la Institutul de Tehnologie din București și la Institutul de inginerie pentru conservarea apei din Moscova. A fost angajat în activitățile de tineret tinerilor, în liceu și universitate. S-a alăturat Ligii Tineretului Comunist în 1944. Din 1948 până în 1949, a fost lider în Federația Română Tinerilor Studenți. In în 1949, a fost ales membru al Comitetului Central al Ligii Tineretului Comunist. A aderat la Partidul Comunist din România în 1953. În 1954, a fost membru supleant al Consiliului Executiv Central al Ligii Tinerilor Muncitori. Din 1955, a început să lucreze ca inginer la Institutul de Cercetare și Proiectare a Energiei din București. Din 1955 până în 1956, a lucrat în Secretariatul Federației Internaționale de studii din Praga. Din 1956 până în 1959, a fost secretar al Comitetului Central al Ligii Tineretului Comunist Român și președinte al Federației Naționale a Studenților. În 1960, a fost ministru-adjunct al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al Partidului.In 1965, a fost ales ca membru supleant al Comitetului Central la al IX-lea Congres al PCR. În același an, a fost ministru al propagandei al Comitetului Central al partidului și a fost, de asemenea, președintele Comitetului de Politică Externă al Marii Adunări Naționale. A fost promovat membru al Comitetului Central în 1968. La mijlocul anilor 1960, România a aplicat o politică de deschidere către Occident, susținând modernizarea economică și independența față de Uniunea Sovietică. Partidul Comunist Român avea nevoie de un număr mare de experți și manageri pentru a face deciziilor socio-economice și politice. Aceasta a coincis cu dezvoltarea mișcării Europene a tineretului. Ion Iliescu a aderat la credințele sale democratice și a realizat multe dintre aspirațiile tinerilor români cu propriile sale inițiative și activități practice. A abandonat viziunea dogmatică, a înființat Centrul de Cercetare privind Problemele Tineretului și a efectuat cercetări într-o manieră științifică.

În condițiile politice și economice de la acea vreme, organizațiile de tineret aveau o autonomie extinsă. În această circumstanță, Iliescu a fost ales prim-secretar al Comitetului Central al Ligii și, în același timp, a fost ministru al Tineretului (1968-1971). Când Uniunea Sovietică a invadat Republica Cehă în 1968, România s-a opus cu hotărâre și, în același timp, s-a opus „teoriei suveranității limitate” a lui Brejnev, cerând României să se retragă din Pactul de la Varșovia. Din 1969 până în 1971, a servit succesiv ca membru supleant al Comitetului Executiv Central și secretar al Comitetului Central, responsabil cu cultura și propaganda. Deoarece Iliescu avea propriile opinii independente și avea propriile opinii despre dorința de a se angaja în cultul personalității, a fost acuzat de Ceaușescu.

Mai târziu, Iliescu a fost criticat public de Ceaușescu pentru că nu a fost de acord cu cele 17 „măsuri” propuse pentru consolidarea gândirii politicii de muncă.

În Martie 1972, a fost eliberat din funcția de secretar al Comitetului Central și transferat Secretar al Comitetului Județean de partid Timișoara.
Din Noiembrie 1974, până în 1979, a fost transferat prim-secretar al Comitetului Partidului din județul Iași. Iliescu a făcut o treabă excelentă în cele două județe și a fost susținut de mase.
În 1974, la al XI-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez, a fost ales supleant în Comitetul Executiv și a servit ca membru al Consiliului de Stat.
În 1979, la al 12-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez, a fost retrogradat în funcția de membru al Comitetului Central.
Din August 1979, până în Martie 1984, a fost președintele Comisiei Naționale pentru conservarea apei. A participat la dezvoltarea unor proiecte legate de gestionarea și utilizarea resurselor naționale de apă. Mai târziu, a fost demis, pentru că nu a aprobat construcția proiectului costisitor și neeconomic al Canalului Dunăre-București. Nu a fost ales în Comitetul Central la al 13-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez din 1984.
În 1984, a fost retrogradat în funcția de director al Editurii Tehnice, până la revoluția din 22 Decembrie 1989. În această perioadă, Iliescu a studiat condițiile socio-economice și tehnologice contemporane,iar prin lucrările publicate a menținut o înțelegere minimă a schimbărilor științifice și tehnologice în curs de dezvoltare rapidă, a noilor politici economice, a informațiilor economice și a problemelor umane din țările curs de dezvoltare.

În același timp, cu eforturile sale, au fost publicate unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale experților români. Iliescu însuși a publicat multe lucrări de cercetare în reviste profesionale, dintre care unele au fost incluse în volumul „Probleme globale creativitate”, publicat în 1992. Iliescu a arătat că conflictul său cu Ceaușescu a constat în refuzul de a se supune ordinelor, dezaprobarea superstițiilor personale ale lui Ceaușescu și critica publică a lui Ceaușescu în diferite ocazii. În această perioadă, Iliescu și-a făcut prieteni, a înțeles și a studiat situația țărilor din întreaga lume, a explorat o nouă cale pentru România.

Deoarece a fost unul dintre primii oameni anti-Ceaușescu, Iliescu s-a bucurat de o reputație înaltă atât în țară, cât și în străinătate, pentru o perioadă de timp. Din acest motiv, Iliescu a fost pus sub supraveghere, ascultare și urmărire, de către serviciul de securitate și chiar pus în semi-arest la domiciliu.

Înainte de evenimentele din Decembrie 1989, masele și-au pus speranțele și încrederea în Iliescu, văzându-l ca pe un luptător împotriva dictaturii, libertății, justiției și democrației.

În seara zilei de 22 Decembrie 1989, când Iliescu a apărut la televizor, a fost imediat întâmpinat de mase. Comitetul Frontului Salvării Naționale, înființat în acea noapte, a preluat puterea. În numele Comitetului, Iliescu a prezentat întregii țări o platformă pentru a răsturna vechiul sistem și pentru a schimba soarta României. El a fost, de asemenea, membru al Comitetului Frontului Salvării Naționale și a fost ales președinte al Comitetului, pe 26 Decembrie.

La 1 Ianuarie 1990, a fost ales președinte executiv al Comitetului Frontului Salvării Naționale.
La 13 Februarie același an, a fost ales președinte al noului Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, cu puteri parlamentare interimare.
La 8 Aprilie 1990, a fost ales președinte al comitetului de conducere al Frontului Salvării Naționale.
La alegerile generale din Mai 1990, a câștigat inimile și mințile oamenilor, datorită insistenței sale asupra independenței, protejării demnității țării, neimplicării în privatizarea completă și protejării intereselor de bază ale muncitorilor și țăranilor. Prin urmare, a fost ales în cele din urmă președinte al României, cu 85,07% din voturi.
La 11 Octombrie 1992, a fost reales președinte al României, cu 61,5% din voturi.

Iliescu a avut un stil de muncă inteligent și informat, deschis și generos, democratic și bun în contactul cu masele. Un activist politic cu experiență politică. Era calm și oferea oamenilor o imagine de stabilitate. Era drept, onest, de încredere și avea o figură politică echilibrată. După ce a devenit președinte al României, a reușit să rezolve unele probleme complexe datorită inteligenței sale rapide, versatile, blânde și tolerante, atent față de ceilalți și bun în reconcilierea opiniilor diferitelor facțiuni. Iliescu nu și-a folosit niciodată autoritatea pentru câștigul personal, fiind recunoscut ca unul dintre puținii lideri naționali curați din România de astăzi. Totuși, uneori a fost prea blând, indecis și chiar slab.

Pasionat de literatură, științele sociale și politice, științe, artele plastice, dramă și muzică, Iliescu vorbea trei limbi străine: rusă, engleză și franceză. S-a căsătorit în 1951, cu soția Nina, inginer metalurgic. Nu au avut copii.

De când a intrat în politică, Iliescu și-a exprimat public opiniile cu privire la multe probleme majore, în diferite ocazii.

Din punct de vedere politic, Iliescu a susținut pluralismului politic, înființarea unui guvern de coaliție multipartid și construirea României într-o societate democratică modernă, cu adevărat liberă, democratică, dreaptă, prosperă și prosperă, în stil Vest-european, eliminând orice posibilitate ca puterea să fie concentrată în mâinile unei persoane sau a unui grup politic.

În ceea ce privește sistemul multipartid și democrația, Iliescu a susținut că problema democrației este o problemă mai complexă. Democrația nu înseamnă doar puterea majorității, ci și existența minorității și dreptului lor de a-și exprima liber opiniile, de a-și apăra interesele legitime. Iliescu considera că democrația nu poate fi folosită ca o barieră pentru grupurile și forțele extremiste, opunându-se cu hotărâre încercării de a restabili, înființa și legitima Garda de Fier. Iliescu a susținut genul de democrație care generalizează existența mai multor partide politice și considera confruntarea politică dintre mai multe partide politice ca o garanție a democrației unei țări.

Iliescu a susținut mobilizarea tuturor forțelor interne, indiferent de opiniile politice, pentru a construi împreună țara. Opoziția a avut voie să existe și să-și exprime liber opiniile, dar activitățile trebuiau să fie în limitele permise de lege. Iliescu a cerut în mod repetat tuturor partidelor politice să lase deoparte diferențele și prejudecățile politice, să pună interesele țării deasupra intereselor grupurilor și indivizilor, să caute un teren comun păstrând în același timp diferențele, realizând reconcilierea și unitatea națională, lucrând împreună pentru stabilitatea și dezvoltarea țării. Iliescu se considera un președinte „conciliant”, cerând în mod repetat tuturor partidelor și organizațiilor politice să discute în cadrul unui dialog civilizat, mai degrabă decât să se atace reciproc, să se calomnieze, să se certe sau chiar să adopte poziții de forță.

Din punct de vedere ideologic, Iliescu a propus să scape de orice constrângeri ideologice și să implementeze „realismul politic”. De asemenea, Iliescu a declarat că marxismul a inspirat gândirea umană în secolul trecut, iar apariția acestuia a fost justificată științific. Prin urmare, este încă o metodă de observare și analiză a problemelor, mai degrabă decât tratarea acesteia ca o dogmă epuizată. Cu toate acestea, practicile sale sociale, economice și politice, precum și ideologia care a produs Marxismul, și-au pierdut complet prestigiul.

Iliescu a susținut că ideea esenței socialismului poate fi adânc înrădăcinată în inimile oamenilor și poate rezista testului istoriei, indicând vitalitatea acesteia, dar practica ulterioară a arătat falimentul socialismului impus. Iliescu a subliniat că totalitarismul lui Ceaușescu nu a avut nimic în comun cu gândirea socialistă și socialismul pe care oamenii doreau să îl construiască. Abordarea autocratică a lui Ceaușescu a fost incompatibilă cu socialismul altruist, care a făcut ca socialismul să își piardă prestigiul în mintea poporului român. Iliescu considera că dogmatizarea ideologiei comuniste oferă o practică socială și politică eșuată. România va scăpa de orice ideologie, orice model și orice dogmă, și nu va copia niciun model. Nici modelele străine, nici modelele istorice interne, nu pot fi copiate mecanic. Totul trebuie să pornească de la realitatea și tradițiile României.

Din punct de vedere economic, Iliescu a pledat pentru o tranziție treptată, pas cu pas, de la economia planificată, excesiv de concentrată, la o economie de piață, astfel încât economia națională a României să poată fi integrată în calea economiei mondiale. Iliescu nu a fost de acord să se angajeze într-o privatizare completă, să implementeze neoliberalismul sau auto-cultivarea barbară, să intre în economia de piață cât mai curând posibil, cu orice preț.

Sectoarele importante, legate de economia națională și mijloacele de trai ale oamenilor, cum ar fi agricultura, energia electrică, mineritul, fabricarea de mașini, transportul și producția de arme, toate trebuiau să fie păstrate în proprietatea publică și sub controlul statului. Diferite sisteme de proprietate, cum ar fi întreprinderile de stat, cooperativele, colectivele, persoanele fizice și întreprinderile comune, pot coexista.

Iliescu a susținut că privatizarea ar trebui să aibă un sens economic clar, iar acele investiții care vizează încurajarea producției ar trebui susținute. Viteza privatizării nu ar trebui să fie scopul reformei, ci beneficiile economice care au fost obținute. Iliescu considera că tranziția către o economie de piață este singura modalitate de a face România prosperă și mai puternic, dar este, de asemenea, cel mai dificil și dureros, în special pentru majoritatea oamenilor. Iliescu a propus să controleze factorii negativi ai economiei de piață, să ia măsuri de bunăstare socială, pentru a proteja interesele muncitorilor și țăranilor, pentru a preveni polarizarea celor bogați și săraci.

De asemenea, Iliescu a susținut că a permite unor oameni să se îmbogățească prin muncă și creație este un proces necesar și benefic, în tranziția către o economie de piață. Cei care folosesc funcții publice pentru câștig personal sunt extrem de dăunători.

Iliescu a subliniat necesitatea de a formula un sistem strict al serviciului public și de a se opune cu hotărâre corupției și abuzului de putere. El a pledat pentru liberalizarea treptată a prețurilor și controlul strict al prețurilor la produsele esențiale care sunt strâns legate de viața oamenilor. A susținut abolirea monopolului statului asupra schimburilor externe, promovând dezvoltarea unui mecanism de piață care să permită libera concurență, dar s-a opus monopolului și a interzis speculațiile. Totodată a permis investițiile de capital străin, fără însă a dăuna dezvoltării economiei naționale a României.

În agricultură, la începutul lunii Ianuarie 1990, Iliescu a anunțat că va relaxa politica agricolă și va aloca 30% din terenurile arabile fermierilor individuali, dar a stipulat că terenurile obținute ar trebui gestionate corect, comerțul și transferul nefiind permise. A insistat asupra păstrării fermelor de stat și societăților agricole, însă a permis societăților agricole să funcționeze complet independent. Iliescu considera că desființarea fermelor de stat și bazelor de mașini agricole este o idee greșită, care a provocat pierderi uriașe la nivelul economiei naționale. În special, în domeniul agriculturii a insistat pe adoptarea Legii funciare, dizolvarea cooperativelor și restabilirea proprietății private asupra terenurilor, ceea ce a făcut ca întreaga activitate agricolă să fie disfuncțională. Iliescu a declarat că ideea cooperativizării nu putea să reziste din cauza unor forme extreme de interferență a statului în afacerile agricole, arătând că mișcarea cooperativă nu are nicio legătură cu gândirea comunistă. Pentru micii producători, singura cale de ieșire era să se unească, pentru a dezvolta o agricultură rentabilă, bazată pe tehnologia modernă. Iliescu credea că rezultatele înregistrate de fermieri prin munca depusă de-a lungul anilor ar trebui apărate, apreciate și consolidate, nu distruse.

În ceea ce privește schimbările produse de revoluția din România și dificultățile existente, Iliescu a arătat că peisajul social al României a suferit schimbări profunde, fundamentale și temeinice, în special în ceea ce privește conducerea politică, socială, de viață și în relațiile umane. România a trecut de la un monopol unipartid, la un sistem multipartid și de diversificare politică. A abolit sistemul administrativ cu comandă centrală, a dat autonomie întreprinderilor, a liberalizat prețurile, a realizat convertibilitatea monedei naționale, a liberalizat comerțul exterior, a acordat un tratament preferențial investițiilor străine și a privatizat agricultura, comerțul, serviciile și industria.

Adoptarea Constituției și a multor alte legi a pus bazele consolidării unei țări sub statul de drept și dezvoltării unui sistem democratic într-o societate democratică.

Iliescu a subliniat că procesul de democratizare al României este ireversibil. România și-a ales propria cale, adică să înființeze o țară sub statul de drept, care să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor, să pună în aplicare reforme democratice, reforme sociale și tranziția către o economie de piață. România astfel continua să avanseze ferm și să urmeze calea Revoluției din Decembrie 1989.

Totuși, Iliescu a declarat că dificultățile întâmpinate de România în timpul perioadei de tranziție au fost mult mai mari decât cele ale altor foste țări socialiste. Acest lucru s-a datorat faptului că tranziția de la o economie închisă, rigidă, centralizată și de stat, la o economie de piață, este un proces foarte complex, care se confruntă cu multe dificultăți: arhitectura economică națională a României avea tendința de a fi autosuficientă în ceea ce privește conceptele primitive, încearcând să dezvolte toate sectoarele industriale, indiferent de puterea națională, în special punerea în aplicare a politicii greșite cu accent unilateral pe industrie, rezultând o structură industrială nerezonabilă. Sectoarele în curs de dezvoltare viguroasă cu consum ridicat de energie și materii prime trebuiau să se bazeze pe un număr mare de importuri, proporția dezvoltării economice naționale fiind dezechilibrată, iar sistemul economic rigid și prea concentrat, în timp ce metodele de gestionare vechi au suprimat entuziasmul maselor.

În procesul de tranziție, de la o economie planificată centralizată, la o economie de piață, au apărut multe dificultăți, aducând noi distorsiuni, noi contradicții și noi obstacole în calea economiei. Prăbușirea Consiliului Economic și Social, declinul economiei mondiale și barierele tarifare occidentale, precum și participarea la sancțiunile împotriva Irakului și Iugoslaviei, toate au avut un impact negativ asupra României. Prin urmare, au existat multiple crize cauzate de sistemul centralizat, cât și noi crize care au decurs din tranziția în sine.

Iliescu a susținut că România trebuie să efectueze reforme, dar totul trebuie să pornească de la realitate, să se aibă în considerare posibilitățile realității și nu să se copieze unele modele din realitate pentru a rezolva problema. Acesta a subliniat că atâta timp cât România nu are încă un mecanism de economie de piață, este firesc să adopte câteva metode cuprinzătoare.
Reforma nu este ceva pe care unul sau mai mulți indivizi o pot monopoliza, fiind o problemă fundamentală a economiei naționale. Fără participarea diferitelor forțe de bază din întreaga țară și cu sprijinul poporului, reforma este sortită eșecului.

Iliescu a susținut că procesul de reformă este dificil, iar status quo-ul dificil al economiei mondiale și atitudinea rezervată adoptată de unele organizații internaționale față de reforma României au fost, de asemenea, un factor nefavorabil. Fără rezerve valutare și împrumuturi, problemele de bază ale reformei nu puteau fi rezolvate. Fără rezervele valutare, măsurile de bază ale Reformei nu pot fi realizate. Iliescu a declarat că trebuie să fie redus decalajul față de țările occidentale, dar trebuie găsită o cale care să nu copieze pur și simplu procesul de dezvoltare istorică occidentală. Astfel, trebuia să fie găsită propria cale, bazată în același timp pe sprijinul și experiența țărilor occidentale. Iliescu a subliniat în repetate rânduri că trebuie să România trebuie să creadă și să se bazeze pe propriile forțe, pentru a depăși dificultățile.

În schimbarea instituțională, Iliescu a susținut combinarea instituțiilor vechi cu instituțiile nou înființate, mai degrabă decât distrugerea dintr-o dată a tuturor instituțiilor vechi. El credea că anularea bruscă a instituțiilor de stat vechi va provoca anarhie.
Organizarea trebuia actualizată, dar trebuia să existe și continuitate. Aflată într-un moment critic, trebuia să existe o țară puternică.

În perioada de tranziție, statul a fost slăbit, autoritatea statului și autoritatea instituțiilor statului au fost afectate, iar intervenția necesară a statului în economie a fost ignorată. Managerii multor companii au fost înlocuiți pe motiv că sunt purtători de cuvânt ai vechiului sistem, fiind greșită decizia schimbării cadrelor cu o bogată experiență practică. Unii dintre noii oameni nu ai fost nici competenți, nici nu au avut calități profesionale sau umane.

În aceste condiții, Iliescu a reiterat rolul statului, subliniind că Guvernul ar trebui să devină purtătorul de cuvânt și managerul bogăției țării, iar statul ar trebui să asigure coordonarea unificată a macroeconomiei și să utilizeze metode și pârghii adecvate pentru trecerea la o economie de piață. Iliescu a arătat că nu există economie în creștere liberă în lume și că toate țările trebuie să își gestioneze economia pentru a-și apăra interesele naționale și interesele economice. Statul și Guvernul trebuie să coordoneze procesul de reformă, pentru a asigura gestionarea eficientă a proprietății publice, trebuind să redefinească rolul statului în perioada de tranziție.

Vorbind despre perioada importantă privind nevoia de mai multă deschidere din istoria României, Iliescu a arătat că retragerea Armatei Sovietice din România, în 1958, a crescut prestigiul politic al Partidului Comunist Român. În același timp, au fost eliberați deținuților politici și diferitelor persoane. A fost o perioadă de deschidere politică și culturală. Între 1960 și 1964, România a început deschiderea inițială și ar fi putut deveni precursorul deschiderii țărilor din Europa de Est. Dar, a devenit cea mai închisă țară. În 1964, România a luat o poziție fermă asupra tendinței de integrare în cadrul schimburilor economice și a atras atenția lumii. În în special, atitudinea României față de intervenția Armatei Sovietice în Cehoslovacia, în 1968, a fost și rămâne remarcabilă. Congresul Național al reprezentanților pe probleme economice desfășurat în 1967 a discutat problema economiei de piață, considerând că este realitatea obiectivă a lumii contemporane. În acel moment, au fost discutate aspecte precum punerea în aplicare a deschiderii și aplicarea legilor de piață, fiind necesar să fie luate măsuri specifice pentru a susține aceste puncte de vedere importante, dar acestea au fost suprimate de Ceaușescu.

Iliescu a subliniat păstrarea suveranității țării și că nu va permite niciodată nimănui să încerce să distrugă integritatea teritorială a României.

Indiferent cât de mult sacrificiu este plătit, trebuie să fie apărat pământul pe care s-a născut. Iliescu s-a opus xenofobiei, a condamnat diferiteke forme de extremism sub aspect politic, rasial și religios, subliniind eliminarea șovinismului național.

Iliescu a declarat că România a fost înrobită de cele trei mari imperii istorice, dar acum există și alte imperii care vor să comande și să dea lecții de democrație. Ei folosesc metode antidemocratice pentru a impune condiții politice în relațiile economice. Iliescu a subliniat că România nu poate fi vasal al unei alte țări, nu se înclină în fața niciunei țări și nu poate urma un capital străin sau un centru de putere. Soarta României poate fi decisă doar la București. România nu va accepta niciodată condiții politice legate de relațiile economice, ci poate coopera doar cu parteneri străini în condiții de beneficiu reciproc. Iliescu a subliniat că preferă să îngenuncheze pentru a depăși dificultățile, decât să îngenuncheze în fața altora.

În prezent, în lume există încă discriminări vechi și încercări de a controla pe alții. Iliescu a susținut că fenomenul împărțirii Europei, în conformitate cu standardele ideologice, politice și militare, a dispărut, „Cortina de Fier” a gândirii politice a dispărut, dar există o altă „Cortină de Fier” care este mai strictă. Aceasta este „Cortina de Fier” economică.

Din 1992, s-a subliniat de multe ori că politica de putere este deosebit de evidentă în Europa de Est, iar unii doresc să subordoneze Europa de Est, Europei de Vest. Țările occidentale ignoră status quo-ul țărilor din Europa de Est și le împart în mod artificial. Obstacolele, suspiciunile și discriminarea din vremurile vechi, încă există.

În ceea ce privește relațiile externe, Iliescu a susținut o politică de largă deschidere. A vizat în primul rând dezvoltarea relațiilor de cooperare cu țările europene, iar apoi dezvoltarea relațiilor de cooperare cu alte țări din lume.

Din 1992, pe baza dezvoltării relațiilor cu toate țările lumii, Iliescu a susținut că România trebuie să consolideze mai întâi relațiile cu țările vecine, vecine la Marea Neagră și țările din bazinul Dunării, și să contribuie la asigurarea securității regiunii și a Europei. A subliniat faptul că ar trebui să se acorde importanță aderării la Comunitatea Europeană și la structura economică și de securitate a acesteia, să consolideze dialogul, parteneriatul și cooperările cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, țările Europei de Vest, țările CSCE și alte organizații regionale cu care România avea relații tradiționale și interese comune. Iliescu insista asupra faptului că aceste relații ar trebui să se bazeze pe principiile cooperării, înțelegerii, respectului reciproc și adevăratului beneficiu reciproc.

Ion Iliescu nu a criticat Partidul Comunist din România, la fel de feroce cum au făcut-o forțele de dreapta. Nu a permis cadrelor de vârf ale fostului Partid Comunist din România și celor implicați în vechiul sistem să participe la alegeri, dar nici nu a negat complet istoria de 45 de ani a României.
Iliescu a declarat că Partidul Comunist Român a fost manipulat de Ceaușescu vreme îndelungată, devenind un instrument politic pentru demagogie și răspândirea minciunilor. Ceaușescu a încalcat spiritul și voința națională a României.

Frontul Salvării Naționale a condamnat organizarea învechită a Partidului Comunist, dar nu a susținut că trebuie să condamne anumiți membri ai partidului. În aceste condiții, foștii membri ai Partidului Comunist Român trebuiau evaluați pe baza comportamentului, faptelor și atitudinii fiecăruia față de noul proces social.

Iliescu a recunoscut public că a declarat Partidul Comunist Român drept ilegal, însă a fost o decizie pripită, și că s-a abătut de la principiile democratice. În același timp, considera că oricine dorește să readucă România la comunism este echivalentul cu sinuciderea politică.

Ca formă de răspuns la atacurile repetate ale dreptei, potrivit căreia Iliescu este comunist, acesta a subliniat că atâta timp cât este o persoană cinstită, nu ar trebui să-i fie rușine că a fost comunist în trecut. Iliescu a declarat că există două tipuri de cadre ale fostului Partid Comunist Român: unul este al celor privilegiași și cadrelor guvernamentale, iar celălalt este al celor bine instruiți, capabili, specialiști. Într-o țară democratică, este normal ca toată lumea să se angajeze în profesia sa sau să se supună recalificării.

Iliescu a spus că schimbările din societatea românească pot mobiliza doar forțele pozitive, capabile, care contribuie la reînnoirea țării, nefiind democratic să se adopte o atitudine de excludere și să fie excluși unii oameni din societate, doar pentru că au ocupat funcții sub vechiul sistem. „În trecut, oamenii aparținând anumitor clase erau excluși din viața politică pe baza standardelor de clasă. Acum, dacă folosim metodele trecutului, este anti-democratic și nu respectă principiul democratic pe care vrem să îl promovăm”.

Ca răspuns la atacurile repetate ale dreptei și ale membrilor Frontului Salvării Naționale că este „comunist”, „comunist ascuns”, „apărător al vechiului sistem” și „persoană care continuă comunismul”, Iliescu a arătat că Gorbaciov și Elțin au fost lideri ai PCUS. De asemenea, Iliescu a subliniat că acestă atitudine nu este altceva decât un truc nepotrivit de propagandă politică și un „atac politic nedrept, de atac permanent reciproc”. „Intoleranța și ura sunt cauzele principale ale totalitarismului”. În același timp, România a declarat că a rupt orice relație cu comunismul. 

Într-o declarație citită în numele Comitetului Frontului Salvării, în noaptea de 22 Decembrie 1989, Iliescu a propus ruperea de vechiul sistem politic, economic și social, argumentând că evenimentele din Decembrie au fost împotriva dictaturii și autoritarismului lui Ceaușescu. Ulterior, sub atacurile constante din partea dreptei, Iliescu s-a opus și comunismului și totalitarismului. El a declarat că a condamnat toate formele de totalitarism. Tot ceea ce a făcut din Decembrie 1989, ajustarea politicii și trecerea la o economie de piață, pe baza unei economii noi și democratice, arată că România s-a rupt complet de totalitarismul comunismului.

În ceea ce privește istoria de 45 de ani a României, Iliescu a declarat că bogăția națională a fost acumulată prin munca grea a poporului român, ceea ce a dat țării o putere economică mai mare decât înaintea războiului. El a considerat de nedorit să se șteargă și să se ignore munca și eforturile oamenilor din ultimii 45 de ani, să se dea vina pe trecut și să se adopte o atitudine nihilistă sau metodistă. Cu toate acestea, sistemul comunist și sistemul său rigid, controlul vieții economice, politice și sociale, și controlul gândirii umane au devenit obstacole în calea dezvoltării naționale și au împiedicat dezvoltarea creativității oamenilor. Prin urmare, sistemul a fost rușinos și respins de societatea românească și, de asemenea, a fost respins de membrii fostului Partid Comunist din România.

În ceea ce privește răsturnarea din România, Iliescu a declarat că revoluția română a fost o acțiune spontană a poporului. Nemulțumirea și furia oamenilor față de Ceaușescu au dus la o criză profundă în societatea românească, o criză în domeniul social, spiritual și economic. Această criză s-a încheiat cu o mare explozie de furie a oamenilor. Acesta a fost un val de conflicte interne, care a zdrobit un regim. Din cauza autoritarismului lui Ceaușescu, a guvernării familiei și suprimării oricăror încercări de a face schimbări din interior, în perioada târzie a lui Ceaușescu nici măcar nu s-a permis să se vorbească despre problemele reformei. Răsturnarea lui Ceaușescu a fost larg acceptată în întreaga țară, iar în cele din urmă, Ceaușescu nu a mai primit nici sprijinul partidului, nici sprijinul oamenilor. În același timp, Iliescu a susținut că schimbările din România au o anumită particularitate, deoarece schimbările sale nu au fost efectuate în cadrul conducerii politice inițiale. Prin urmare, procesul revoluționar din România a devenit mai crud și mai intens în răsturnarea vechiului sistem totalitar al Partidului Comunist.

Evenimentele din Decembrie au fost considerate de Iliescu o revoluție. Potrivit acestuia, revoluția din Decembrie 1989 a fost o piatră de hotar pentru România, până la sfârșitul secolului. Pentru că era imposibil să scapi de dictatură printr-o cale non-violentă, răsturnarea vechiului sistem a fost realizată printr-o mișcare spontană și explozivă, cu participarea diferitelor forțe și diverselor straturi sociale.
Pentru a respinge acuzațiile venite din stânga și dreapta, Iliescu a subliniat că nu ar trebui să existe nicio îndoială că eveniemntele din Decembrie au fost o revoluție, că nu a fost o conspirație și nici o lovitură de stat. Iliescu a afirmat că această revoluție nu aparține unui anumit grup și nici nu aparține unei anumite forțe politice, deci nu putea fi oprită și nici nu putea fi confiscată sau furată.

Potrivit acestuia, revoluția din România nu a fost făcută pentru a readuce relele și practicile din trecut, pentru restabilirea marilor proprietari de terenuri și a proprietarilor de conace, pentru îmbogățirea rapidă a câtorva oameni, pe baza sărăciei majorității, și nici o deschidere pentru capitalismul barbar. Revoluția din România a fost o formă de abolire a sistemului totalitar și a conceptelor ideologice ale sistemului, de eliberarea a societății și creativității sociale, pentru libertate și demnitate umană, pentru moralitate și justiție socială.

De la preluarea puterii, Ion Iliescu a susținut permanent politica de prietenie cu China. Iliescu a susținut că există o relație tradițională între România și China, iar prietenia România-China este una puternică. China este adevărata prietenă a României, la suferință și bine. Poporul român a respectat întotdeauna poporul chinez și cultura chineză antică, precum și rolul Chinei în dezvoltarea civilizației lumii. Iliescu a apreciat că China a privit întotdeauna afacerile cu realism și a susținut coexistența pașnică între țări cu sisteme sociale diferite. China este o țară mare, cu o populație de 1,4 miliarde de locuitori, care dacă are dezechilibre, va duce la dezechilibre la nivel mondial. China are cea mai veche istorie și nimeni nu îi poate înțelege problemele așa  cum ar trebui o facă chinezii. Iată de ce, nimeni nu ar trebui să încerce să-i înveți pe chinezi ce au de făcut. La fel, românii nu ar trebui să încerce să-i învețe pe chinezi cum să-și organizeze viața.

Ion Iliescu a vizitat pentru prima dată China în anul 1958, ca președinte al Federației Române a Studenților, pentru a participa la conferința Federației Mondiale a Studenților. În 1971, a vizitat China împreună cu Nicolae Ceaușescu. Prima țară vizitată oficial în calitate de Președinte al României a fost China, în luna Ianuarie 1991.”

––––

Ministerul Chinez de Externe a început conferința de presă de joi, 7 August 2025, ziua înmormântării președintelui Ion Iliescu, rememorând personalitatea liderului român și contribuția acestuia la dezvoltarea relațiilor, prieteniei și cooperărilor dintre cele două țări.