China reflectată în presa de la Bucureşti – 05.10.2011

CAPITAL – China şi-a pavat, la propriu, calea spre succes. Află cu cât saltă o infrastructură dezvoltată economia unei ţări

Măsurile de austeritate nu sunt suficiente pentru a scoate economia globală din criză. Este nevoie de o creștere economică sănătoasă pentru ca statele să poată să-și achite datoriile, însă în condițiile în care guvernele trebuie să-și limiteze cheltuielile, banii alocați investițiilor sunt din ce în ce mai puțini. Și totuși, soluția pentru actuala criză economică ar putea fi chiar investițiile masive în infrastructură. … (…).
Textul integral AICI

MEDIAFAX – SUA riscă un război comercial cu China. Casa Albă consideră că moneda chineză este „subevaluată semnificativ”

Statele Unite riscă să declanşeze un război comercial cu China, după ce Senatul american a început dezbaterea unui proiect de lege care ar conduce la restricţii pentru ţările ale căror monede sunt considerate subevaluate de către Trezoreria SUA, transmite Bloomberg. Senatul a votat luni seară pentru intrarea în dezbatere a proiectului legislativ propus de doi senatori democraţi, cu susţinerea altor 19 congresmeni din partea ambelor partide dominante din SUA. Dacă va trece de Senat, proiectul ar putea rămâne însă blocat în Camera Reprezentanţilor, unde Partidul Republican deţine majoritatea. Principalii lideri din Cameră au arătat anterior că se opun proiectului şi au votat anul trecut împotriva unei măsuri similare. Mai multe grupuri de lobby din mediul de afaceri american, inclusiv Camera de Comerţ a SUA, se opun propunerii, de teama unui război comercial cu China, principalul partener comercial al SUA vizat de măsură. … (…).
Textul integral AICI

EVENIMENTUL ZILEI- Audi, BMW şi Mercedes-Benz se întrec în reduceri de preţuri

Mărcile auto premium au început să practice mari reduceri de prețuri în showroom-urile din China, în încercarea disperată de a stopa declinul vânzărilor din segmentul de lux, vizibil în primele opt luni ale anului pe cea mai mare piață de desfacere a lumii. Apetitul chinezilor pentru mașini luxoase s-a domolit vizibil. Dincolo de statisticile oficiale, cel mai bun semnal în acest sens vine din showroom-urile deschise de mărcile premium în China, acolo unde a început să „plouă” cu reduceri importante de prețuri, după cum arată „Automotive News”. … (…).
Textul integral AICI

JURNALUL NAŢIONAL- Cum se negociază un contract de 4 miliarde de euro: coreenii vor să cumpărăm de la ei reactoare, chinezii vor lucrările de inginerie

De partea cealaltă, în China, investitorii sunt şI ei interesaţi de proiect. În cursul vizitei din China din luna august, ministrul Ion Ariton a declarat că în luna octombrie va fi semnat acordul de confidenţialitate, care va permite continuarea negocierilor şi intrarea în proiect a companiei China Nuclear Power Engineering Co. Ltd.(CNPEC). Aceasta este membră a China Guandong Nuclear Power Group, a fost înfiinţată la 20 februarie 2004, fiind una dintre cele mai importante companii chineze din domeniul energiei nucleare. Este prima companie specializată în managementul proiectelor energiei nucleare din China. Principalele activităţi ale companiei sunt: contractare, construire, management, consultanţă, supraveghere proiecte industriale şi civile din domeniul energiei nucleare, energie convenţională, aprovizionarea cu agent termic, alimentare hidraulică, proiecte de evacuare a apei, importul şi exportul de produse şi tehnologii, achiziţionarea şi vânzarea de echipamente electrice şi materiale. … (…).
Textul integral AICI

CURIERUL NAŢIONAL- SUA riscă să pornească un război comercial cu China

ZIARUL FINANCIAR- SUA riscă un război comercial cu China, pentru că yuanul este ţinut în frâu

BURSA- SUA riscă un război comercial cu China

EVENIMENTUL ZILEI- SUA și China, în pragul unui război comercial. Americanii au pus gând rău yuanului

ADEVĂRUL- China ameninţă SUA cu un război comercial

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.