Bursa de acţiuni de la Varşovia va avea listată din octombrie prima companie chineză

Sursa: ZIARUL FINANCIAR
Bursa de acţiuni de la Varşovia, cea mai ma­re din Europa Centrală şi de Est, va avea din octombrie, printre cei peste 40 de jucă­tori străini listaţi, prima companie chineză, pro­ducătorul de utilaje de ambalat Peixin. Spre comparaţie, pe Bursa de Valori Bucu­reşti sunt listate doar două companii străine, banca austriacă Erste şi fondul sud-african NEPI, unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa imobiliară românească.
Peixin a lansat deja procedurile pentru ofer­ta publică iniţială de vânzare de acţiuni (IPO) pe bursa de la Varşovia, iar compania intenţionează să emită 4 milioane de ac­ţiuni, prin care ar putea strânge până la 100 mi­lioane de zloţi (23,6 mil. euro), scrie The Warsaw Business Journal. Emisiunea va reprezenta 25% din capitalizarea Peixin du­pă acest IPO. Planul companiei este să vândă 20% din acţiuni investitorilor indi­vi­duali şi 80% celor instituţionali. Debutul pe bursă este programat pentru 10 octombrie.
Anul trecut, compania a avut un profit net echivalent cu 46,5 mil. euro, iar pen­t­ru prima jumătate a acestui an a ra­portat un rezultat pozitiv de 27,4 mil. euro. (…)
În total, pe bursa de la Varşovia sunt lis­ta­te aproape 900 de companii. Printre cele stră­ine se numără grupul financiar italian UniCre­dit Group, producătorul şi furni­zo­rul de energie electrică CEZ din Cehia, pro­du­cătorul canadian de cărbune New World Resources şi grupul petrolier ungar MOL.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.