Celor care ajung în China trebuie să le lași sentimentul că, printr-un miracol, după numai câteva zile sau vizite au devenit experți în realitatea chineză, au verb, emit judecăți de valoare social-economică, ba chiar politică. Cei veniți din România, invitați pe cheltuiala gazdelor, ajung să fie convinși că la Beijing și pe întreg cuprinsul Chinei au prieteni, parteneri economici, ba chiar susținători politici.
Pe mesele festive, într-o rutină care generează zâmbete între cei care știu cu adevărat ce înseamnă festiv la chinezi, drapelele celor două țări umplu în exces decorul, deși absolut nimic nu este oficial.
În momentele de toast rostite în onoarea invitaților se clamează cu sinceritate: „万岁! 万岁!” (Wansui! Wansui!) Ura! Ura!, cu traducere literară: „Zece mii de ani!”, un mesaj al dorinței de bine, de prietenie și prosperitate comună. Însă, nici invitații, nici gazdele, nu reprezintă oficial cele două state. Drapelele dau bine în poze și în imaginile video care inundă rețelele de socializare chineze. Imaginile exploatate de patronii locali, mândri că au avut oaspete un fost premier. Cei de aici au măiestria de a învălui oaspeții într-o aură de importanță, de valoare mult peste realitate.
După ani de tăcere, sfidare, indiferență, lașitate și absență, România pare că redescoperă China. La București se iese abulic din coma politică indusă cu frică de forțe nevăzute, cunoscute în folclor ca fiind la Bruxelles, Washington, Paris, Berlin, Londra etc. O prostie care demonstrează lipsa independenței politice și demnității naționale.
De mai bine de o jumătate de an, se întețesc mesajele relativ decente în dialogul bilateral, deși acestea sunt inadecvate la realitatea anului 2026. Încep să fie înregistrate prezențe la Beijing și pe cuprinsul Chinei, la evenimentele inițiate și organizate pe cheltuiala gazdelor. Însă, cu o excepție, cei care au venit din România sunt persoane fizice sau reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale. Nu reprezintă România, ci doar vin din România.
Aceasta este o dovadă a faptului că la București, după mai bine de 17 ani, criza în relația cu China nu a fost depășită. România este încă prizoniera lipsei de maturitate, de responsabilitate, de conștiință în contact cu mersul istoriei.
Românii care vin în China cu pretinsă calitate oficială, cu falsa reprezentare a statului român, sunt incapabili să construiască o agendă proprie, lucidă. Mai mult, sunt „prizonierii” gazdelor, la rândul lor lipsite de importanță majoră, dar care se folosesc de imaginea și statutul de fost premier. Dacă în România foștii sunt nimeni, în China acest statut este speculat în cadrul unei culturi politice distincte, cu efecte în plan economic.
Pe acest fond de iresponsabilitate și inconștiență politică și diplomatică, spațiul lăsat liber de autoritățile centrale, de Guvern și Ministerul de Externe, este ocupat de foști lideri ieșiți din spațiul politic sau aflați în zone marginale. Bunăvoința chineză este exploatată de falși lideri, de false valori, aflați în incapacitatea de a ajunge la Beijing pe banii proprii.
Sunt interesante de urmărit eforturile depuse de o bună bucată de vreme pentru construirea imaginii publice a unui fost premier, o doamnă care primește diplome, premii, recunoașteri, cu o frecvență amețitoare. Aceste spectacole cu pretenții de gală au regizori și păpușari deja consacrați. Vedeta, o marionetă lipsită de autonomie, este dirijată pe culoarul liderului care nu a avut șanse electorale corecte, dar niciodată nu se știe. În România, doar Iohannis a mai fost atât de ahtiat de premii și medalii lipsite de valoare, până a fost demonstrat că nu a fost decât o altă marionetă cu utilitate limitată: nu a făcut istorie, doar a fost exploatat în procesul de alienare a României.
Un alt prezent zilele acestea în China a venit cu noua doamnă care semnează cu numele fostului premier, deși în acte poartă alt nume. Cei doi au jucat rolul de cuplu în fabrici de haine, manufacturi de bijuterii, la mese festive în restaurante de duzină, unde au dat autografe și de unde nu au plecat cu mâna goală. Imaginile fostului premier cu actuala parteneră inundă internetul chinezesc generând stupoare. Un fost lider al României este folosit pentru promovarea unor companii locale chineze. Cei doi se lasă filmați, se îmbracă și dezbracă, primesc bijuterii, probează haine, se miră, se fotografiază la comandă, pentru ca în final patronii fabricilor cu anvergură locală să se laude cu importanța vizitei.
Furat de importanța primirii la una dintre fabricile unde a ajuns cu microbuzul, fostul premier coboară uitând de noua parteneră pe care o lasă cu mâna întinsă. Sunt imagini care ne arată că după 12 ani de la ultima vizită în China, fostul nu a evoluat prea mult.
În ciuda evenimentelor și atenției deosebite acordate, cei veniți din România sunt simbolul neputinței și lipsei de responsabilitate națională. Zile în șir, pe banii și în stricta agendă a prietenilor chinezi, totul este spectaculos, impresionant, de perspectivă, dar cu o doză de realism care sfidează gravitația potențialului politic și economic. Fără o bună cunoaștere a cutumelor locale, fără un simț critic ridicat, fără un comportament ireproșabil, prezența la evenimentele organizate în China poate fi o capcană.
Câtă vreme la nivel politic, guvernamental, diplomatic, România nu comunică, nu reacționează responsabil, relația bilaterală este preluată „pe persoană fizică” de indivizi care nu reprezintă statul român, instituțiile statului. În mod real, dialogul nu există dincolo de efortul susținut și interesat al părții chineze.
În relațiile cu China, la nivel politic, diplomatic și economic, România nu poate fi reprezentată de persoane fizice, de ONG-uri cu titluri pompoase care includ „România”, „China”, case și camere de comerț, de politicieni scăpați din propriul auto-control, de cei care au statutul de „foști”. Acești indivizi sunt lipsiți de anvergură, de partid, de putere decizională și reprezentare. Toți sunt marionete care maschează interese economice private și orgolii personale efemere. În această dimensiune, nici ei, nici România nu contează dincolo de agenda și raportările de plan ale părții chineze.
Această realitate este generată și construită de ospitalitatea și atenția la detaliu a chinezilor, un popor care a făcut o etichetă din respectul și bunătatea cu care își tratează oaspeții, foști, actuali lideri, oameni de afaceri, universitari sau turiști. Dar asta, în mod riguros, acest lucru nu înseamnă absolut nimic.
Lecția de conduită trebuie să fie înțeleasă corect, câtă vreme este derulată pe cheltuială și agenda gazdelor chineze, agendă în care ai intrat și ieșit la fel cum se întâmplă zilnic în mii de proiecte din China. Nu ești nici special, nici important. Ești doar unul din miile care se perindă aici, unul care te lași exploatat la nivel de imagine, pozând mândru cu darurile primite.
În ochii celor care cunosc protocolul și eticheta chineză, situația asta te plasează într-o zonă amuzantă. Cu o excepție în ultima jumătate de an, cei veniți de la București sau din România nu au depășit nivelul de relaționare echivalent al unor secretari de stat sau primari de orașe, nici măcar de municipii.
Dacă acesta este nivelul de înțelegere al relațiilor și valorii la București, nu putem avea pretenția la dialog pe picior de egalitate. Suntem respectați pentru că educația face parte din comportamentul chinezilor, dar nu suntem egali pentru că se vine cu mâna goală, se vine pe cheltuiala chinezilor și se pleacă încărcați de cadouri.
România este reprezentată superficial, de indivizi lipsiți de anvergură, plini de sine, fals conectați la realitate.
În aceste condiții, relația bilaterală este stimulată artificial. România este un cardiac aflat în stare critică, un pacient care se amăgește cu un nesperat impuls de importanță și atenție care nu face decât să confirme lipsa de relevanță, tot mai puținul contact cu lumea de azi și de mâine.
Dacă prietenia noastră pentru China se dorește reînviată, este bine. Wansui! Însă dacă această prietenie este lipsită de substanță, de realism, de potențial propriu, continuăm să rămânem extrem de departe de realitate, devenind neinteresanți dar victime sigure, marionete cu orgolii de lider de sat incluși în programe la nivel de district, oraș și comune.
