Descoperind China | La Marea Bohai, la capătul Marelui Zid chinezesc

Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 1Graţie unui proiect al Radio China Internaţional am ajuns în golful Mării Bohai, în Estul Chinei, la aproximativ 300 kilometri de Beijing. Aici, în Marea Bohai, Marele Zid chinezesc îşi încheie misiunea estică, intrând pentru câteva zeci de metri în apa sărată a golfului. O experienţă unică, necesară pentru a înţelege dimensiunea şi „presiunea” milenară a unei istorii contopite cu prezentul, aşa cum este cea a Chinei.

Denumit „Capul dragonului” (Laolongtou), capătul Estic al Zidului chinezesc are o istorie relativ recentă, temelia fiind pusă în timpul dinastiei Ming (1368 – 1644). În condiţiile în care chinezii identifică Marele Zid cu un dragon, secţiunea care intră în mare este considerată capul dragonului care se joacă în apă. Construit pe zona muntoasă Songling, ramură a Muntelui Yanshan – „Sufletul Chinei”, Laolongtou este unic în ansamblul de coastă a Marelui Zid. Ansamblul zidului cuprinde turnul Chenghailun, o expoziţie a generalilor care au activat aici,Templul Dragonului Rege şi spaţiile rezervate casei imperiale Ming. Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 4La câteva sute de metrii de Laolongtou se află Templul Zeului Mării, o construcţie aflată şi ea mult în mare, ca o peninsulă în care poeţii vremurilor găseau inspiraţie. Istoria Laolongtou este destul de agitată. Reamintesc doar evenimentul din anul 1900, când cele opt mari puteri: Marea Britanie, SUA, Germania, Italia, Japonia, Franţa, Rusia şi Austria au invadat regiunea şi au bombadat „Capul Dragonului”. Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 7Un tun aparţinând armatei franceze este şi azi martorul evenimentelor de acum peste 100 de ani. După ultima restaurare, din anul 1987, care l-a readus la forma iniţială, a fost păstrată şi protejată o porţiune din zidul original de la 1580.
Dincolo de istoria care atrage zilnic mii de turişti chiar şi în acest capăt al Chinei, staţiunea Beihaihe, dezvoltată la Marea Bohai, este o adevărată „insulă” rusească în China. Mulţi dintre cei peste 60 de mii de locuitori trăiesc din turismul dedicat vorbitorilor de limba rusă. Imaginea oraşului, cu precădere a zonelor turistice, este definită de reclame şi magazine decorate cu caractere chirilice. Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 12Angajaţii restaurantelor, barurilor, magazinelor şi chiar vânzătorii ambulanţi te atrag vorbindu-ţi în rusă, pentru că la fel cum europenii deosebesc cu dificultate locuitorii ţărilor asiatice, la fel, şi aici, orice occidental este un potenţial … rus. Cert este că, de la marile zone rezidenţiale turistice până la farmacii sau spitale, totul poartă inscripţii ruseşti, dovadă că turiştii ruşi se simt aici ca acasă, iar chinezii ştiu să se adapteze oricăror pretenţii. Până şi mâncarea din restaurante este diferită, bufetul suedez în care găseşti mâncare europeană fiind o „evadare” binevenită în oceanul de experienţe culinare tradiţionale chinezeşti.
Golful Mării Bohai şi staţiunea Beihaihe a fost preferată de diplomaţii englezi şi bogătaşii chinezi încă din 1890, rămânând locul preferat al oficialilor guvernamentali chinezi pentru petrecerea concediilor pe timpul verii. Poate şi pentru că multe dintre decizii politice care au influenţat evoluţia Chinei au fost luate aici. De asta Beihaihe este considerată o locaţie similară staţiunii Camp David din SUA.
Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 14Ca o dovadă a bunelor relaţii dintre China şi Rusia, în 1954, aici a fost construită „Pensiunea prieteniei” (acum Hotelul prieteniei), o locaţie uriaşă, cu zeci de vile, restaurante, săli de masaj şi în mod firesc acces direct la plajă. Modernizată şi în permanentă transformare, locaţia este preferată de turiştii ruşi cu resurse, dat fiind că aici o noapte de cazare depăşeşte 100 USD şi urcă până la 250 USD. Însă preţurile în staţiune sunt accesibile tuturor turiştilor, dat fiind că pentru micii afacerişti chinezi este important să vină banul constant.

Text publicat şi pe RADIO CHINA INTERNAŢIONALDan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 2 Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 3 Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 5 Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 6 Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 9 Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 10 Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 11 Dan Tomozei - Marela Zid la Marea Bohai 13

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Descoperind China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Descoperind China | La Marea Bohai, la capătul Marelui Zid chinezesc

  1. […] este important să vină banul constant. Text publicat şi pe Radio China Internaţional SURSA: Dan Tomozei – Descoperind China LikeBe the first to like this […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.