CURIERUL NAŢIONAL – O agenţie chineză de rating a retrogradat SUA
Agenţia chineză de evaluare financiară Dagong Global Credit Rating a revizuit în scădere calificativul Statelor Unite, din cauza programului de 600 de miliarde de dolari anunţat de Rezerva Federală americană (Fed) pentru sprijinirea economiei, transmite Bloomberg. Astfel, calificativul SUA a fost retrogradat de la „A+” la „A”, cu perspectivă negativă, şi a acuzat celelalte 3 mari agenţii că nu sunt imparţiale şi că lucrează în favoarea SUA. … (…).
Textul integral AICI
ZIARUL FINANCIAR – iPhone 5 şi o versiune „pentru popor” a iPhone 4 ar putea fi lansate în octombrie în China
iPhone 5 ar putea fi pus la vânzare de Apple în colaborare cu China Telecom la sfârşitul lunii octombrie, informează SlashGear citând surse locale care menţionează existenţa unui „acord preliminar” între compania americană şi operatorul de telefonie. … (…).
Textul integral AICI
MEDIAFAX – Scandaluri alimentare în China: 2000 de arestări şi 5000 de companii închise
Autorităţile chineze au anunţat joi că au arestat aproximativ 2.000 de persoane şi au închis aproximativ 5.000 de companii, în cadrul unei campanii de măsuri pentru securitatea alimentară, lansată în aprilie, după o serie de scandaluri în sectorul alimentar. Aproximativ şase milioane de locuri de producţie şi distribuţie au fost inspectate în cadrul acestei campanii, a precizat, într-un comunicat, Comisia pentru Securitate Alimentară, adăugând că persoanele găsite vinovate vor fi tratate cu severitate. … (…).
Textul integral AICI
ADEVĂRUL – Hackerii chinezi îngrozesc întreaga lume
Peste 70 de guverne şi organizaţii au fost ţinta celui mai mare atac informatic. Suspectul principal este China. Bugetul alocat de companiile americane în lupta împotriva cyberatacurilor a crescut cu 56% în 2011 faţă de anul trecut. … (…).
Textul integral AICI
CURIERUL NAŢIONAL – Război cibernetic: Cine se află în spatele „şobolanului ascuns”?
(…) Fără a preciza cine se află în spatele acestor atacuri, firma de securitate lasă să se înţeleagă că sursa acestor campanii de atacuri ar fi China sau chiar Rusia. Beijingul a negat în repetate rânduri astfel de acuzaţii, pe care le-a descris drept lipsite de bază. … (…).
Textul integral AICI
MEDIAFAX – Expert în lupta antiteroristă: Războiul Rece a fost înlocuit de un război al codurilor informatice
(…) James Lewis, expert la Centrul de studii strategice şi internaţionale (CSIS), consideră că, deşi elementele prezentate de McAfee nu reprezintă dovezi „concludente în sens juridic” împotriva Beijingului, acestea confirmă suspiciunile privind intenţiile Chinei. Potrivit unui raport publicat miercuri de compania McAfee, mai mult de 70 de organizaţii şi guverne, printre care se numără agenţii ONU şi mai multe grupuri americane de apărare, au fost, în ultimii ani, ţinta unor ample campanii de spionaj informatic, iar analiştii consideră că originea acestora se află în China. … (…).
Textul integral AICI
ROMÂNIA LIBERĂ – Nesigure la orice viteză?
Cel puţin 38 de persoane şi‑au pierdut viaţa şi peste 200 au fost rănite în recenta ciocnire a două trenuri de mare viteză în apropiere de Zhenzhou, în provincia chineză Zhejiang. Rămăşiţele trenului distrus au fost imediat îngropate, fără să existe vreo anchetă. Disputa dintre Japonia şi China legată de proprietatea intelectuală asupra tehnologiei utilizate în noile trenuri de mare viteză din China era oricum aprinsă şi înainte de accident. În urma coliziunii, a dat în clocot. … (…).
Textul integral AICI