Ministrul chinez de externe, Yang Jiechi, şi primul ministrual Poloniei, Donald Tusk, au asumat, vineri, la Varşovia, dezvoltarea relaţiilor la un nou nivel între cele două ţări.
În timpul discuţiilor, Yang a declarat ca între cele două ţări există o prietenie tradiţionale şi că Polonia a fost una dintre primele ţări care au recunoscut şi stabilit relaţii diplomatice cu Republica Populară Chineză, după înfiinţarea sa la 1 octombrie 1949. Cele două ţări au menţinut contactele pentru dezvoltarea avantajoasă a relaţiilor bilaterale şi extinderea cooperării în diverse domenii, a declarat Yang. În acest sens, cele două ţări trebuie să continue colaborările la nivel înalt pentru a promova relaţiile economice, comerciale şi extinderea cooperării în domenii precum infrastructura, energia, protecţia mediului şi înaltele tehnologii.
Primul ministru polonez, Donald Tusk, a declarat că piaţa poloneză este deschisă pentru întreprinderile chineze şi că cele două părţi au un potenţial enorm de cooperare în domenii precum infrastructura şi energia. Tusk speră că legăturile dintre China şi Polonia vor fi stimulate în domeniile culturii şi turismului.
Sursa: XINHUA