Raportul SUA privind puterea militară a Chinei dăunează încrederii reciproce între cele două ţări

În legătură cu Raportul privind dezvoltarea militară şi a situaţiei de securitate a Chinei 2011 emis recent de Pentagon, ziarul chinez Renminribao a publicat vineri un articol în care a arătat că raportul a relevat mentalitatea contradictorie a părţii americane că pe de o parte vrea să se bizuie pe sprijinul Chinei în unele probleme legate de interesele SUA, iar pe de altă parte doreşte să lovească China cu ajutorul unor probleme. Ca urmare va aduce daune încrederii reciproce între cele două ţări.

În articolul ziarului chinez s-a menţionat că în raportul de 84 de pagini al Pentagonului, mărturisirile despre problemele privind strâmtoarea Taiwan, creşterea puterii militare, dezvoltarea forţelor maritime chineze, problema Mării Chinei de Sud şi altele se contrazic între ele. Au fost citate şi datele statistice de la ziarul New York Times, potrivit cărora cheltuielile militare anuale ale SUA sunt cu 500 miliarde dolari americani mai mult faţă de cheltuielile militare anuale ale Chinei. Dacă se iau în considerare şi costurile în operaţiunile din Irak şi Afghanistan, cheltuielile anuale ale Pentagonului sunt cu aproape 700 miliarde de dolari mai mult decât cheltuielile militare ale Chinei.
Textul integral pe RADIO CHINA INTERNAŢIONAL

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Problema Taiwan, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.