Anunţul Italiei în privinţa intrării de capital masiv chinez cu scopul de a susţine economia naţională a suscitat speranţa unei intervenţii de la Beijing pentru a ajuta euro. Dar trebuie să ne ferim de speranţe false, deoarece China este un investitor prudent şi avizat, explică La Repubblica într-un articol semnat de Federico Rampini.
Oare chinezii vor achiziţiona acţiuni la companiile ENI sau ENEL? Ar putea deţine o parte a acţiunilor companiei Finmeccanica sau ale portului Genova? Oare în schimbul participării la tranzacţionarea certificatelor de obligaţiuni italiene (BTP) ar putea cumpăra un pachet de acţiuni la Unicredit?
Pentru a înţelege pe ce se bazează aceste scenarii, trebuie să analizăm situaţia investiţiilor chineze în lume, strategiile financiare ale Beijingului şi legăturile acestora cu interesele geopolitice ale celei de-a doua economii a lumii.
Fluxurile de capital chinez se concentrează în prezent pe două direcţii, încercând să se adapteze prin diversificarea rezervelor valutare, care până acum erau doar în dolari, şi prin transformarea obligaţiunilor publice în acţiuni la companii care au importanţă strategică pentru China. Aceste modificări sunt graduale şi nu ar trebui să afecteze deloc „stabilitatea sistemului economic global”.
Prudenţa responsabililor chinezi
Cine îndrăzneşte să interpreteze contactele dintre Roma şi Beijing ca fiind „un vot de încredere” dat de Guvernul chinez economiei Italiei riscă să se înşele. Aşa s-a întâmplat cu premierul Spaniei, Jose Luis Zapatero, când a anunţat că Beijingul va investi masiv în certificatele de obligaţiuni spaniole, tranzacţiile fiind de fapt modeste. Experţii chinezi au fost chemaţi pentru rolul de „cavaleri albi” în Statele Unite, în timpul dezastrului sistemic din 2008.
Au fost polemici ample în China privind înţelepciunea acestor intervenţii. În momentul cel mai grav, când indicii bursei Dow Jones scăzuseră la minime istorice, experţii chinezi au fost acuzaţi în propria ţară că au folosit resursele naţionale în încercarea inutilă de salvare a băncilor americane. Acum, bilanţul acelei operaţiuni este mai puţin negativ, însă „cicatricile” rămân şi este necesară o atitudine prudentă din partea liderilor de la Beijing.
Protagoniştii situaţiei actuale sunt doi giganţi financiari. În primul rând este vorba de „casa-mamă”, entitatea de stat care administrează rezervele valutare ale Băncii Centrale chineze.
Aceste rezerve, rezultatul anilor întregi de achiziţii de active comerciale de către China din străinătate, sunt cele mai mari din lume: 3 200 de miliarde de dolari [2, 3 miliarde de euro]. În limba engleză, sigla acestei entităţi – Administraţia de Stat pentru Schimburi Valutare – (State Administration of Foreign Exchange) este SAFE, ceea ce înseamnă „sigur” (sau chiar „seif”), fiind o sinteză eficientă a filozofiei investiţiilor. … (…).
Textul integral pe PRESSEUROPE
