Oamenii paianjeni ai stâncilor

Obsesia chinezilor de a construi oriunde, la orice înălţime, indiferent de condiţiile de mediu sau relief, a născut o nouă meserie. „Oameni paianjeni” care nu se tem de înălţimile şi pereţii abrupţi ai munţilor sunt tot mai căutaţi. Ei construiesc platforme şi trotuoare pe crestele munţilor pentru a da turiştilor posibilitatea de a admira panoramele pitoreşti şi pentru a ajuta la dezvoltarea turismului.
Cei mai pricepuţi lucrători la înălţime provin, de mai bine de patruzeci de ani, din provincia Jiangxi din estul Chinei. Priceperea lor le-a dat renumele de „Spidermen” ai stâncilor.
Yu Jifa (48 ani), unul dintre specialiştii în construcţia de trotuoare şi pasarele pe pereţii munţilor, spune că meseria lui nu are nimic special. Este doar o modalitate de a pune mâncare pe masă familiei. „Nu este la fel de periculos pe cât pare. Totul stă în fixarea corectă a centurilor de siguranţă şi luarea unor măsuri de protecţie. Fireşte, pe lângă faptul că trebuie să fii în permanentă atent”, a spus Yu.
Sursa: China Daily

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.