Oficial chinez: Europa îndeamnă la lene şi indolenţă

Jin Liquin, preşedinte al China Investment Corporation, susţine că sistemul european de protecţie socială şi legislaţia muncii induce un sentiment de lene şi indolenţă în rândul cetăţenilor şi nu-i stimulează să muncească.
„Dacă ne uităm la problemele din ţările europene, vedem că sunt din cauza sistemului de asistenţă socială perimat. Cred că legislaţia muncii este depăşită. Actuala legislaţie îndeamnă mai degrabă la lene şi indolenţă, decât la muncă grea. Sistemul stimulentelor este depăşit”, a declarat pentru postul de televiziune Al-Jazeera Jin Liquin, preşedintele China Investment Corporation, fondul de investiţii al statului chinez.
„De ce, spre exemplu, unii cetăţeni din zona euro trebuie să muncească până la 65 de ani sau chiar mai mult, în timp ce alţii ies la pensie la 55 de ani şi lâncezesc la soare? Nu este corect. Sistemul de asistenţă socială este bun pentru a reduce diferenţele, pentru a-i ajuta pe cei dezavantajaţi, pentru a le oferi oamenilor o viaţă bună, dar un sistem social nu trebuie să-i îndemne pe oameni să nu muncească”, a spus oficialul chinez. … (…).
Textul integral pe ADEVĂRUL.RO

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.