INTERVIU – Scuza că regulile UE ar împiedica relaţiile economice bilaterale cu China este cel puţin puerilă

Interviu cu vicepreşedintele Senatului României, Cristian Diaconescu

Aflat în China într-o vizită politică, la invitaţia P.C. Chinez, vicepreşedintele Senatului României, Cristian Diaconescu, a declarat, într-un interviu dat Radio China Internaţional, că România ar trebui să înţeleagă că ne aflăm într-un moment în care fiecare trebuie să conteze mai ales pe propriile forţe. În acest context, Diaconescu a arătat că vocile de la Bucureşti care invocă regulile Uniunii Europene pentru a motiva absenţa resurselor chineze în România, sunt cel puţin puerile. De aceea, România trebuie să manifeste seriozitate în ceea ce priveşte responsabilitatea faţă de cuvântul dat în faţa partenerilor chinezi. Mai mult, relaxarea din această perspectivă, idea de a ieşi o vizită bine după care să uităm de angajamentele luate, sunt extreme de contra-productive în planul unei relaţii bilaterale România – China.

Domnule senator Cristian Diaconescu, bine aţi venit la Beijing. În calitate de preşedinte de onoare al UNPR vă aflaţi în China în cadrul unei vizite politice, motiv pentru care vă rog să prezentaţi o parte din proiectele cuprinse în program. Ştiu că împreună cu dumneavoastră se află şi domnul ministru Gabriel Oprea.

Da, este o invitaţie transmisă UNPR de autorităţile politice chineze, deci este o vizită politică în special, dar sigur că ne-am gândit să organizăm şi o serie de alte componente, motiv pentru care înpreună cu noi, în delegaţie, se află, în afara ministrului Gabriel Oprea şi a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Marian Sârbu, şi doi primari din Bucureşti. Mă refer la Niculae Onţanu şi la Cristian Popescu – Piedone, care în perioada următoare o să aibă o serie de întâlniri şi sper o serie de proiecte comune cu regiuni şi oraşe din China, precum şi preşedintele Casei Româno – Chineze, mă refer la Nicolae Dumitru, dar şi Culiţă Tărâţă, un investitor fermier important din România, care la rândul său are diferite proiecte pe care doreşte să le discute cu partea chineză.
Astăzi am avut întâlnirea politică cea mai importantă în opinia mea, întâlnirea cu reprezentanţii Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez. Aceştia ne-au comunicat decizia instituţiei partidului de guvernământ din China cu privire la oficializarea relaţiei dintre P.C. Chinez şi UNPR. În acest moment partidul de guvernământ din China se află în relaţii politice şi dialog politic cu aproximativ 600 de partide din 120 de ţări, partide de stânga şi în contextul parteneriatului amplu dintre România şi China ei văd această relaţie ca o confirmare a unor relaţii excelente la nivel statal. În relaţia interpartinică şi raporturile bilaterale, politica la Beijing este aceea de a face o legătură şi evaluare comună şi din acest punct de vedere această confirmare nu face decât să întărească un sistem de raporturi bilaterale – parteneriale dintre cele două ţări, în opinia mea deosebit de semnificative.

Se poate înţelege, prin urmare, că prin prezenţa UNPR în China, la cel mai înalt nivel, există o dorinţă a partidului de promvoare nu doar la nivelul Chinei, ci la nivelul Asiei, la nivelul relaţiilor externe politice?

În acest moment putem discuta, mai ales din punct de vedere politic, despre două domenii pe care le-aş putea numi chiar atuuri în relaţia bilaterală, semnificative. În primul rând raporturi politice bilaterale şi extrem de bine conturate între România şi China. Este, iată, un domeniul faţă de care proiectele, mai ales cele de natură economică, ar trebui să fie cât mai curând implementate şi mai ales prezentate public. Am discutat în acest context nu numai sprijinul pe care UNPR îl dă stabilităţii României ci şi acelor proiecte cu viziune economică, implicit cele din palierul bilateral româno – chinez, care ar trebui să fie cât se poate de rapid fundamentate. În al doilea rând este modul în care ambele ţări reacţionează la criză, la criza economică. Vreau să vă spun că cea mai mare parte a dialogului, chiar şi politic, purtat cu autorităţile de la Beijing, s-a concentrat pe acest palier. Am reuşit împreună să găsim un punct comun de convergenţă şi anume idea de stabilitate. Ideea unor decizii guvernamentale şi nu numai, chiar şi la nivelul autorităţilor locale capabile să inspire credibilitate, să fie serioase. Situaţia şi din perspectiva Chinei, situaţia economică actuale este foarte complicată, în continuare din această zonă se priveşte cu foarte mare atenţie modul în care unele statele din Uniunea Europeană reacţionează, şi implicarea chineză din punct de vedere economic sau investiţional este deosebit de prudentă. Vreau aici să fac o menţiune, domnul ministru Gabriel Oprea a transmis un mesaj al premierului Emil Boc, o scrisoare adresată autorităţilor chineze în care se reiterează interesul părţii române şi preocuparea de a pune în practică, de a da un curs pragmatic înţelegerilor stabilite la nivel guvernamental cu ocazia vizitelor premierului şi unor alţi miniştrii aici la Beijing. Acest mesaj, de reconfirmare a interesului părţii române în ceea ce priveşte aceste proiecte economice a fost primit cu multă deschidere şi aş îndrăzni să spun chiar satisfacţie, având în vedere nu numai necesităţile economice ale momentului ci şi unele semnale apărute din păcate, în trecut, când înţelegerile la nivel politic nu s-au mai concretizat la nivel economic, iar acest lucru nu a fost de bun augur. Deci, din acest punct de vedere, sper ca reconfirmările politice pe care noi le-am făcut, inclusiv astăzi, chiar vor avea o semnificaţie în ambele capitale.

În acest sens, în calitate de diplomat, ca fost ministru de externe, ca om politic implicat în viaţa externă românească la cel mai înalt nivel, care sunt observaţiile dumneavoastră personale, legate de relaţia România – China, China – România?

În primul rând, oricine evaluează din afară această relaţie bilaterală poate constata existenţa unui atuu cât se poate de important. Aş îndrăzni să spun pentru ambele state. Şi anume un palier stabil şi coerent al acestor relaţii bilaterale de foarte mulţi ani. Este o istorie a relaţiilor româno – chineze pe care orice executiv cu viziune poate construi. Este probabil una dintre cele mai semnificative dezvoltări în planul relaţiilor bilaterale ale României în ultimii 25 – 30 de ani, cu o mare putere. După părerea mea, nu este puţin. Pe de altă parte, spun semnificativă din punct de vedere bilateral pentru că în România, China poate găsi un partener în interiorul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice pe care poate conta. Modul în care România şi China au cooperat în cadrul organizaţiilor internaţionale, de asemenea, reprezintă un semnal extrem de exemplificativ. Baza politică de plecare a unor proiecte parteneriale dintre cele două ţări este foarte bună şi cred că puţine ţări se pot bucura de un astfel de palier al relaţiilor bilaterale. Sigur, dincolo de aspectele pozitive, pot să remarc totodată şi o nesincronizare în ceea ce priveşte punerea în aplicare a unor proiecte cu viziune. Partea chineză doreşte abordarea unor proiecte economice sau investiţionale pe termen mediu sau lung. Şi din acest punct de vedere, evident că răspunsul pe care partea română îl poate da trebuie să fie corect, dar în acelaşi timp trebuie să aibă valenţe strategice. Să presupună evoluţii pe mai mulţi ani, eventual cu implicări guvernamentale, politice variate. Dacă discutăm de investiţii pe 10 – 15 ani, şi China este cât se poate de interesată de astfel de proiecte, evident că angajamentul politic de la Bucureşti faţă de această relaţie trebuie să fie aproape unanim. Şi nu văd cine ar împiedica acest lucru. Mă refer la partidele politice. Sigur, practica românească de a abandona tot ce s-a întâmplat în mandatul politic anterior nu poate decât să prejudicieze o astfel de atitudine. Deci, aş lansa tehnic un semnal cât se poate de clar, dincolo de retorica evident pozitivă, cvasiunanimitatea situaţiilor în care politicienii români s-au întâlnit cu partenerii chinezi ar trebui să existe şi o proiecţie strategică în opţiunile fiecăruia, să rămânem consecvenţi, ca să fiu mai clar.

Domnule Diaconescu, fără îndoială, partidul pe care îl reprezentaţi, ca parte a guvernului de la Bucureşti, poate lansa şi transmite mesaje care să determine o evoluţie favorabilă pe relaţia bilateral româno – chineză. În aceste condiţii, care consideraţi că sunt argumentele care ar putea sta la baza absenţei de aproape un an de zile a unui ambasador român la Beijing, aceasta în contextul în care absenţe similare avem şi în Japonia, dar acolo de mai mulţi ani?

Da … este o situaţie criticabilă şi din acest punct de vedere, aparatul administrativ al Ministerului de Externe ar fi trebuit să reacţioneze ceva mai rapid, cu atât mai mult cu cât, practic, urmărirea concretizării proiectelor care se stabilesc la nivel politic, în relaţiile de zi cu zi, dintre România şi China, reprezintă elementul de bază al activităţii unui oficiu diplomatic. Deci, sigur s-a căutat la Bucureşti, din câte am înţeles, un ambasador cu experienţă, un ambasador care să fie capabil să gestioneze o relaţie bilaterală extrem de complexă, care chiar dacă nu are elemente negative totuşi palierele de dezvoltare sunt foarte variate, presupunând şi o relaţie inter-instituţională mai complexă. S-a ales, şi mă bucur de acest lucru, varianta secretarului de stat Doru Costea. Este unul dintre cei mai experimentaţi diplomaţi pe care îi are Ministerul de Externe, iar prezenţa sa în fruntea oficiului diplomatic de la Beijing va fi extrem de utilă. Da, este o întârziere care sigur n-aş putea spune că a ajutat funcţionarea relaţiilor bilaterale pe parametri pe care ni dorim.

Domnule Cristian Diaconescu, ne aflăm în faţa unui an 2012 care va aduce schimbări la nivel politic atât în România cât şi în China. Din această perspectivă, care sunt şansele României de a apropia la nivel pragmatic, economic şi politic relaţia cu al doilea jucător mondial, China?

Depinde de noi, depinde de Bucureşti modul în care această relaţie va fi aprofundată şi dezvoltată mai ales pe palierele sale practice. Politicienii, cei care asigură funcţionarea relaţiilor diplomatice bilaterale şi-au confirmat interesul reciproc. Toate premisele sunt create pentru ca România să aibă o relaţia specială, aş sputea spune chiar preferenţială, cu un partener cu anvergură globală, cum spuneţi, una din primele trei ţări care au forţa de a se exprima nu numai din punct de vedere politic dar şi economic la nivel mondial. Cred că în special este interesul României. Şi dacă ne cunoaştem şi dorim să dăm substanţă acestui interes nu ar trebui să lipsească viziunea şi profesionalismul în punerea în aplicare. Este destul de simplu, este vorba de o evaluare clară a oportunităţilor şi capacităţilor celor două ţări în angajamente mari, pe termen mediu şi lung, este vorba de mari investiţii şi mai ales de o oarecare seriozitate în ceea ce priveşte responsabilitatea faţă de cuvântul dat. Cu uşurinţă sau relaxare din această perspectivă, idea de a ieşi o vizită bine după care să uităm de angajamentele luate sunt extreme de contra-productive în planul relaţiei cu această ţară. Am discutat, în cadrul întâlnirilor noastre bilaterale, chiar de posibilitatea ca, la un moment dat, partea chineză să poată interveni investiţional şi financiar în România, nu numai în legătură cu obiective economice. Pentru că lipsa de lichiditate la nivelul UE şi o oarecare lipsă de credibilitate în ceea ce priveşte angajamentele financiar-bancare pe care România trebuie, este forţată să le angajeze, ne obligă să ne adresăm politic şi unor pieţe din afara zonei UE. Vreau să vă spun că la întrebarea directă pe care am pus-o colegilor chinezi aceştia au răspuns cu disponibilitate şi foarte mare atenţie solicitării părţii române. Oportunitatea este aici, putem să abordăm şi aceste proiecte. Evident, este şi o chestiune complexă pe care trebuie să o analizăm abele părţi, cu foarte mare atenţie. Vreau să spun un lucru. Scuza că regulile UE ar împiedica este cel puţin puerilă. Aş vrea să o elimin din start. Marile economii europene, ale statelor fondatoare UE, se dezvoltă pe un palier financiar – bancar bine întreţinut din afara UE din zona arabă, din această zonă. Ca de altfel şi proiectele din energie care sunt din păcate angajate la nivel bilateral de statele Uniunii Europene, neexistând posibilitatea unui proiect comun al Europei pe acest palier. Ca să fiu mai clar, este un moment în care fiecare trebuie să conteze mai ales pe propriile forţe.

Domnule Cristian Diaconescu, vă mulţumesc pentru timpul acordat şi de asemenea vă doresc success în misiunea întreprinsă în China.

Vă mulţumesc şi eu.