Încă de la început, Moldova s-a afirmat ca fruntaş al programului de Parteneriat Estic al Uniunii Europene. Potrivit aprecierilor ministrului polonez de Afaceri Externe Radoslaw Sikorski, ”dintre toate ţările participante la programul de Parteneriat Estic (care include şi Ucraina, Belarus, Azerbaijan, Armenia și Georgia), Moldova a făcut cel mai mare progres în eforturile sale de apropiere de Uniunea Europeană” . În laudele aduse guvernului de la Chişinău, domnul Sikorski se complimenta de fapt pe sine însuşi, căci, împreună cu colegul său suedez Carl Bildt, a vizitat Chişinăul acum un an, în decembrie 2010, având o misiune dificilă: aceea de a convinge elita politică din Moldova să adopte un curs pro-vestic. Oferta polonezo-suedeză s-a dovedit a fi mult mai atractivă decât cea rusească, astfel încât nou-creatul cabinet de coaliţie a decis să-şi joace cărţile pe integrarea europeană. Prezența la masa diplomației europeane, şi a lumii, s-a făcut treptat. Următorul pas al Poloniei, prin Radoslaw Sikorski, a fost acela de a facilita accesul politicienilor moldoveni la politicile de nivel mondial.
Mai 2011, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, poartă convorbiri la Varşovia cu preşedintele american Barack Obama, la final creându-se un grup de lucru polonezo-american, care să sprijine schimbările democratice de la Chişinău. În fine, tot în mai, parlamentul polonez a votat crearea unei adunări parlamentare polono-moldoveneşti, în scopul „promovării şi consolidării”, prieteniei şi cooperării dintre cele două ţări. „Iată cum Moldova a devenit o răsfăţată a Uniunii Europene”, sublinia Maria Przelomiec, expert în afaceri externe şi realizatoare a programului de televiziune Wschod (Estul), adăugând că din punct de vedere al executivului de la Bruxelles, micul tărâm dintre est şi vest este un partener perfect.
Textul integral pe PRESSEUROPE.EU
-

-
CELE MAI CITITE 24h
- Lazurca, arhitectul piruetelor strategice
- Dialog România-China în cadrul formatului Europa Centrală și de Est
- EDUCAȚIA ÎN CHINA: 280 milioane elevi, peste 50 milioane studenți, 18,7 milioane de profesori, alfabetizare 99,8%
- VIORICA DĂNCILĂ: România trebuie și poate să recupereze bunele relații de cooperare cu China
- CONTACT
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- Lazurca, arhitectul piruetelor strategice
- Dialog România-China în cadrul formatului Europa Centrală și de Est
- EDUCAȚIA ÎN CHINA: 280 milioane elevi, peste 50 milioane studenți, 18,7 milioane de profesori, alfabetizare 99,8%
- DIPLOMAȚIA CHINEI 2026 – WANG YI: Dușmani nu suntem unul pentru altul, dușmanii sunt războiul, sărăcia, foamea și nedreptatea
- China 2025 | Peste 150 de milioane de intrări turistice realizate de străini
- AMBIȚIILE CHINEI 2026-2030: Stimularea și reglementarea producției, consumului și industriilor viitorului
- CHINA ÎN 2026: Creștere PIB de 4,5-5%, 12 milioane noi locuri de muncă, buget pentru apărare de 7%, deficitului PIB de 4%, producție cerealieră 700 milioane tone
- DIALOG CHINA-ISRAEL: China se opune atacurilor militare lansate de Israel și SUA în Iran
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (23)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (65)
- ALEGERI 2025 (48)
- Analize – Comentarii (2.790)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (7)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (9)
- ANRPC 2025 (2)
- ANRPC 2026 (5)
- APEC (11)
- ASEAN (44)
- Asia (519)
- Asia – Pacific (98)
- BREXIT (8)
- BRICS (62)
- Cărţile mele (59)
- China (3.015)
- CHINA-ECE (48)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (18)
- CORONAVIRUS 2020 (409)
- Criza din Venezuela (9)
- Criză în Iran (4)
- DAVOS (12)
- De departe … România (1.719)
- Descoperind China (265)
- Din arhive (1.337)
- Din presa chineză (1.891)
- Din presa moldovenească (91)
- Din presa românească (983)
- Dincolo de Marele Zid (17)
- Drumul Mătăsii (44)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (713)
- Europa (914)
- Europa – Asia (718)
- Fâșia Gaza (40)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.593)
- Interviuri (119)
- JO Beijing 2022 (14)
- Mari sinologi români (46)
- Multilateralism … în doi (810)
- OCS (35)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (228)
- Război în Gaza (35)
- Război în Ucraina (339)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (327)
- Români în China (653)
- România (2.271)
- România – China (1.099)
- România – R. Moldova (137)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (61)
- Rusia (600)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (46)
- Stația Spațială a Chinei (33)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (733)
- Ursul Panda (19)
- Veşti din China (2.864)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (22)
-
Textul integral AICI Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta


















