Text preluat de pe CONTRIBUTORS
Anul Nou chinezesc este cea mai importantă sărbătoare a chinezilor. Festivalul începe de obicei în prima zi, din prima lună Zhēng Yuè din calendarul chinezesc şi ia sfârşit cu Festivalul Lampioanelor – Yuánxiāojié (care are loc în a cincisprezecea zi). Ajunul Anului Nou chinezesc este denumit Chú Xī. Fiecare dintre religiile orientale care sunt raspandite în China au interpretări diferite, legate de tradiţiile noului an. Anul acesta ajunul Anului Nou chinezesc cade pe data de 23 ianuarie şi este în zodia dragonului negru. (…).
Schimbari în conducerea centrală a statului Chinez
Evenimentul politic major al anului 2012 în China este fără îndoială transferul de putere, care va trece de la preşedintele Hu Jintao la Xi Jinping, în vreme ce Li Kegiang va prelua postul de premier de la actualul şef al guvernului, Wen Jiabao. Cel mai probabil, Xi Jinping, fiul unui fost activist comunist, va deveni oficial succesorul lui Jintao în octombrie 2012, la cel de-al 18-lea congres al Partidului Comunist Chinez. Funcţia o va exercita în două mandate, a câte cinci ani. Preluarea conducerii se va efectua din primăvara anului 2013.
Xi Jinping este fiul lui Xi Zhongxun, lider legendar al gherilelor comuniste, epurat de Mao Zedung în 1962. Zhongxun a fost reabilitat după mulţi ani de Deng Xiaoping, părintele reformelor din China. De menţionat că Xi Jinping este artizanul noilor relaţii chineze cu ţările continentului African şi al legaturilor cu statele BRIC.
Faptul că aproape cu un an şi jumătate înainte numele succesorilor chinezi este cunoscut nu trebuie să surprindă pe nimeni. China are o tradiţie milenară, care a fost întreruptă uneori de un despotism de felul practicat de Mao, care a lăsat-o într-o mizerie economică şi socială cruntă, un fel de Coreea de Nord mai mare şi mai sofisticată. Întemeietorul Chinei pe care o cunoaştem astăzi, o super-putere economică, bătrânul înţelept Deng Xiaoping, a hotărat să o transforme în ceea ce este acum. Deng Xiaoping a părăsit postul fără a fi silit să o facă, cu 5 ani înainte de moartea lui. Xiaoping a fost urmat de Jiang Zemin, care şi-a terminat mandatul în 2002, el trăieşte la pensie până în zilele noastre; i-a urmat actualul conducator al Chinei comuniste, Hu Jintao, care aşa cum am menţionat va fi schimbat de Xi Jinping. Tradiţia Orientului Îndepărtat cunoaşte tranziţia de la un conducător la altul printr-o instituţie care se numeşte tàishàng huáng, în româneşte poate fi tradus „conducator măreţ – overlord”, în sensul unui conducător care şi-a împlinit destinul, trăieşte şi cedează locul benevol altora pe care îi consideră capabili de a-l urma.
Tradiţia a început în 202 d.Hr., regatul Chinez – Han, cam cu un deceniu înaintea unificarii lui Qin (aprox. 210 –220 d.Hr.). Ea continuă până astăzi şi cred că va continua mult timp de aici încolo.
Cine este Xi Jinping şi la ce se poate aştepta Occidentul de la el
În primul rînd Xi Jinping, viitorul conducător al Chinei, este a doua generaţie de nomenklaturisti comunişti. Are 59 de ani, vârstă potrivită mentalului chinez pentru a conduce statul. Lista de posturi ocupate în ultimii 5 ani indică faptul că a fost pregătit pentru a ajunge la vârful ierarhiei chineze. Este cunoscut ca un bun organizator şi un „liberal” în termenii Chinei comuniste. În posturile pe care le-a ocupat a fost extrem de dur în cazurile de corupţie şi promotorul unor pedepse capitale în multe cazuri de corupţie dovedită. Între 1975 şi 1979, Xi a studiat inginerie chimică la Universitatea Tsinghua din Beijing. Deţine şi un doctorat în ştiinţe politice.
În martie 2007 a devenit secretar de partid la Shanghai, ca un prim pas în cariera sa, ca unul din noua generaţie de lideri chinezi. În acelaşi an a fost numit rector al Şcolii Centrale de Partid, institutul de educaţie ideologică a Partidului Comunist. În martie 2008, cu ocazia celui de-al XI-lea Congres PCC, Xi a fost ales ca vice-preşedinte al Chinei. În 2009 a fost desemnat de revista „Time” ca unul dintre cei mai influenţi oameni ai planetei (locul 17). Din 18 octombrie 2010, Xi a fost numit vice-preşedinte al Comisiei Militare Centrale a Partidului Comunist, un post pe care l-a avut şi Hu Jintao în 1999, înainte de a deveni secretar-general.
Începând cu 2008 a început o serie de vizite în Est şi Vest, vizitând şi România în octombrie 2009. În România a participat la forul de prietenie şi colaborare. Din nefericire nu au existat discuţii serioase, având în vedere că vizita a avut loc puţin înaintea alegerilor Prezidenţiale. Fiica respectivului (Xi Mingze) învaţă la Universitatea Harvard, din toamna anului 2010.
Din punct de vedere politic este aproape clar că vor fi schimbari în atitudinea Chinei în unele subiecte. Conform discursurilor lui Xi din ultima perioadă, se pare că este mult mai vehement în renegocierea DTS (Drepturile Speciale de Tragere) din cadrul FMI şi reluarea activităţii SED (China-U.S. Strategic Economic Dialogue – SED), care nu s-a întrunit din 4 decembrie 2008.
Din punct de vedere al strategiilor geopolitice mondiale, viitoarea conducere chineză va menţine (încă) status-quo în privinţa Taiwanului, dar nu va accepta un compromis sau o înţelegere în cazul Iranului şi conflictelor din Orientul Mijlociu, poziţiile rămânând neschimbate. Sunt anticipate discuţii legate de intenţiile de înarmare a Japoniei şi posibila ei devenire putere nucleară, prin schimbarea constituţiei actuale. Călcâiul lui Achile rămân cele două conflicte existente – Peninsula Coreeana şi apele teritoriale din Marea Chinei de Sud, care au generat conflictele între China şi Vietnam.
Economia Chinei în 2012
China a devenit, în 2011, a doua economie a lumii, cu puţin sub Statele Unite. Un an înainte, a devenit cel de al doilea mare exportator mondial, livrând în anul 2008 bunuri în valoare de 1.430 miliarde dolari, faţă de Germania care a livrat bunuri în valoare de 1.470 miliarde dolari. În 2010 a devansat Germania şi la exporturi. În 2010 PIB-ul Chinei a crescut cu 10,3%. În 2011, China probabil a înregistrat o creştere economică de 9,1%, potrivit Băncii Mondiale, însă, în 2012, ritmul va incetini la 8,4%. Totuşi, pentru viitorul apropiat, oficialii băncii estimează o creştere economică de 9 – 10% pe an pentru China; probabil şi în 2012 va fi acelaşi procent de creştere. Balanţa comercială a Chinei este absolut superioară tuturor statelor lumii.
China şi celelalte puteri ale lumii
Indiferent de cum şi când se va rezolva criza actuală, majoritatea analiştilor geopoliticii mondiale sunt de părere că gigantul galben chinez s-a trezit şi îşi va ocupa locul în economia şi politica mondială. Situaţia actuală chiar impune o întrebare aproape iminentă – care vor fi alianţele care se vor crea după această criză, sau poate care sunt alianţele deja create? Răspunsul este extrem de dificil ţi poate la ora actuală ar fi extrem de înşelător. Un sigur lucru este deja clar – Germania îşi joacă cartea independent de Uniunea Europeană. Analizând interesele SUA şi cele ale Chinei, Germaniei, Rusiei sau Indiei, se poate ajunge la diferite concluzii. Prima, şi cea iminentă, este încercarea Germaniei de a evada, cel puţin economic, din spaţiul ei natural, Uniunea Europeană. Hegemonia politică, pe baza rezultatelor economice, nu va fi niciodată acceptată de Franţa sau Marea Britanie, aşadar spre Est este singurul drum posibil. Personal nu cred intr-o „chinemţie”, simplu, interesele sunt antagoniste, deşi la modul declarativ vizita în China a Cancelarului Merkel a fost un mare succes, până la urma insă, Germania şi China luptă pe aceeaşi piaţă şi ambele doresc să-şi mărească excedentul monetar prin mărirea exporturilor.
China este cel mai mare creditor extern al Statelor Unite. China are nevoie de tehnologia americană pentru a-şi susţine dezvoltarea şi supremaţia pe pieţele pe care deja le-a cucerit, personal cred într-un pact „chimerican”. SUA are două lucruri pe care Germania nu le are – resurse energetice gigantice, încă neexploatate şi încă un mare avantaj tehnologic pe care Germania nu-l poate ajunge nici într-un secol.
India şi China sunt cele mai populate state ale lumii, subiectele pe care le au de împărţit sunt minore faţă de problemele unor populaţii sărace, care se zbat într-o sărăcie destul de problematică. China a susţinut întotdeauna Pakistanul, istorica inamică a Indiei, nu vad cum lucrurile se pot schimba, nu au de ce şi nici cum să se schimbe, nu cred într-o alianţă de genul „chindia”.
Potenţialul militar al Chinei
Fără îndoială că Republica Populară Chineză posedă o forţă militară semnificativă. Diferenţa între o mare putere militară şi o super-putere este dimensiunea globală de care China actuală este foarte departe. Diferenţa dintre China şi Statele Unite, din punct de vedere militar, constă în prezenţa mondială. Capabilităţile chineze sunt impresionante, dar nu au semnificaţie la nivel global din punct de vedere convenţional. Construcţia armatei chineze în ultimul deceniu s-a bazat în special pentru asigurarea a două obiective principale. Primul a fost o hegemonie tactică la nivel regional, obiectiv atins după parerea mea. Al doilea obiectiv a fost creerea unui echilibru strategic faţă de marile puteri ale lumii în ceea ce priveşte armamentul nuclear, care să acopere întreaga planetă şi construirea unei forţe spaţiale şi a unor elemente cibernetice semnificative. Acest obiectiv nu a fost încă obţinut, depărtarea de SUA, NATO şi Rusia fiind încă semnificative. Formal, bugetul militar al Chinei a fost de 30 de miliarde de USD în 2010, conform surselor americane; adevăratul buget a depăşit suma de 100 de miliarde. Cu toate astea este net inferior bugetului american, care se ridica în perioada paralelă la aproximativ 420 miliarde USD.
Cu toate acestea, astăzi armata chineză este cea mai mare armată din lume numărând 1,7 milioane de soldaţi în forţele active şi un număr de 800 de mii de soldaţi în rezervă. China posedă un arsenal de 7000 de tancuri, 7500 de transportoare blindate şi 25 de mii de piese de artilerie. Aviatia chineză este net inferioară aviaţiilor americane sau ruseşti şi este bazată în totalitate pe platfome ruseşti Su-27, SU-30 şi Mig-29, parţial fabricate în China. Noua generaţie anunţată, care include J-XX, aşa numitul Stealth Fighter, va fi probabil operaţională între 2017 – 2020. Pentru a-şi rezolva problemele locale la nivel naval, China a cumpărat un portavion de tip Varyag de la ruşi, probabil operaţional din acest an.
Anii premergatori anului 2012 – anul dragonului negru, au fost benefici Chinei. Nu văd de ce şi acest an nu va fi benefic. Privim cu o surprindere nejustificată evoluţia Chinei. E a fost acolo şi s-a construit pe îndelete în ultimii 30 de ani.
(Fragment dintr-o analiza mai ampla publicata de autor pe situl Politeia Geopolitical Analyses)
