Text apărut şi pe Jurnalul Naţional
Precedată de evenimente bilaterale la nivel diplomatic şi oficial, aniversarea celor 20 de ani de relaţii diplomatice dintre Republica Populară Chineză şi tânăra Republica Moldova consfinţeşte o practică devenită tradiţie în diplomaţia modernă derulată de liderii de la Beijing. Mai mult, ţinând cont de vârsta şi dimensiunile economico-administrative ale R. Moldova, se poate afirma că deschiderea politicii externe spre toate ţările lumii, în condiţiile respectării valorilor interne chinezeşti, este una evidentă, consecventă şi pragmatică.
La 20 de ani de la semnarea „Comunicatului comun cu privire la stabilirea relaţiilor diplomatice între R.P. Chineză şi R. Moldova” (30 ianuarie 1992) relaţiile dintre cele două ţări au însumat o serie de evenimente şi proiecte politico-economice, accentuate în ultimii ani şi atingând un vârf maxim odată cu decizia Chinei de a acorda Moldovei un împrumut de un miliard USD, egal cu 10% din Produsul Intern Brut (PIB) al republicii. Cu precădere după anul 2010, când numărul vizitelor bilaterale realizate de oficialii celor două ţări a crescut în mod evident, parteneriatele economice, politice (la toate nivelurile şi cu toate partidele parlamentare din R. Moldova) şi culturale au cunoscut o nouă evoluţie. Mai mult, sprijinul declarat şi efectiv al Chinei a sprijinit mica republică să îşi continue procesele de transformare internă şi de consolidare a statutului în plan european şi mondial.
Istoria relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări a fost deschisă la puţin timp după câştigarea independenţei de către Republica Modova, China fiind unul dintre primele state care au recunoscut noul stat desprins din fosta Uniune Sovietică.
În condiţiile în care R. Moldova se afla în plin proces de structurare administrativă naţională, documentul care consfinţea că cele două ţări „au decis să stabilească relaţii diplomatice la nivel de ambasadori cu începere din 30 ianuarie 1992” a fost semnat la Moscova. Apoi, la final de an, între 5 – 10 noiembrie, a fost consemnată prima vizită oficială a unui şef de stat al R. Moldova în R.P. Chineză.
La invitaţia preşedintelui R.P. Chineză, Yang Shangkun, preşedintele Mircea Snegur a participat la diverse reuniuni politico-economice, în arhive fiind păstrat drept reper Comunicatul Comun asumat de cele două ţări la 7 noiembrie, semnat de cei doi preşedinţi. Documentul consemnează principiile relaţiilor bilaterale dintre R.P. Chineză şi R. Moldova, părţile urmând „să colaboreze pe bază de egalitate şi interes reciproc în domeniile politic, legislativ, tehnico-ştiinţific şi cultural”. În cadrul vizitei, cele două ţări au semnat mai multe protocoale şi acorduri, între care Convenţia Consulară, întărind astfel principiile de colaborare la nivel diplomatic.
R.P. Chineză avea să deschidă ambasadă la Chişinău la 21 octombrie 1994, primul ambasador chinez acreditat în R. Moldova fiind Li Fengli, pentru ca R. Moldova să deschidă ambasadă la Beijing în martie 1996. Patru ani mai târziu, la 7 iunie 2000, preşedintele moldovean Petru Lucinshi, alături de preşedintele Chinei, Jiang Zemin, întărea documentul de bază asumat în noiembrie 1992, consemnând în mod special intenţiile de colaborare în domeniul agricol. Cu ocazia vizitei de stat a preşedintelului Lucinschi, a fost semnat şi „Acordul serviciilor aeriene” şi „Acordul pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit” dintre cele două ţări.
Singura vizită a unui preşedinte al R.P. Chineze în Republica Moldova a avut loc în perioada 19 – 20 iulie 2001, când preşedintele Jiang Zemin, la invitaţia preşedintelui Vladimir Voronin, a fost prezent la Chişinău. Cu această ocazie a fost reconfirmat ataşamentul faţă de Comunicatul Comun de bază din 1992, Republica Moldova reafirmând poziţia conform căreia recunoaşte existenţa unei singure Chine, Guvernul R.P. Chineze fiind unicul guvern legitim al Chinei, Taiwanul fiind parte inalienabilă a Chinei. De partea cealaltă, R.P. Chineză lua act, înţelegea şi respecta opţiunea R. Moldova de integrare în Uniunea Europeană. Tot în iulie 2001 cele două ţări au semnat „Memorandumul privind cooperarea în domeniul viticulturii şi vinificaţiei”.
Un an şi jumătate mai târziu, între 23 – 27 februarie 2003, la invitaţia preşedintelui Jiang Zemin, preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, efectuează ultima vizită oficială de stat a unui lider moldovean în China. Atunci a fost stabilită colaborarea în domeniul medical şi cooperarea în domeniul medicinii tradiţionale, dar şi în domeniul tehnologiilor. În anul 2006, preşedintele Vladimir Voronin realizează o nouă vizită în R.P. Chineză, de această dată cu caracter privat.
După vara anului 2009, China a tratat schimbările politice de la Chişinău cu înţelegere, afirmând în continuare sprijinul şi ataşamentul pentru Republica Moldova. Astfel, vizite succesive ale oficialilor de la Beijing şi Chişinău s-au succedat în ultimii ani, cele mai importante fiind consemnate în septembrie 2010 când premierul Vladimir Filat a fost prezent în China. Anul 2011 a consemnat noi contacte la cel mai înalt nivel, prim-vicepremierul şi ministrul de Externe moldovean, Iurie Leancă, efectuând o vizită oficială în China. Cu această ocazie, ministrul chinez de Externe, Yang Jiechi, a declarat extinderea cooperării pragmatice între cele două ţări, subliniind că pentru China, Republica Moldova este un partener important atât în Europa Centrală şi de Est cât şi în regiunea Comunităţii Statelor Independente (CSI).
Relaţiile dintre Republica Moldova şi China s-au concretizat în ultimii ani şi în domeniul economic. China a urcat constant în clasamentul ţărilor partenere, astfel că în anul 2009 se afla pe locul 7 în clasamentul ţărilor partenere, în 2010 pe locul 4. Datele anului 2011, la nivelul lunii iulie, confirmă evoluţia ascendentă a R.P. Chineză în economia moldoveană, reprezentând 7,4% din totalul importurilor realizate de statul european, în creştere cu 32,5%. China este precedată de Federaţia Rusă, Ucraina, România, şi Germania. La rândul ei, Republica Moldova a reuşit, în ultimii ani, să deschidă o nişă de colaborare economică în domeniul vinicol, astfel că, în urma unei promovări active pe piaţa chineză, au crescut de peste şase ori exporturile de vinuri cu destinaţia China. Promovarea şi importul vinurilor moldoveneşti în China sunt realizate de compania Beijing Kingsky Trading Co. Ltd. aflată în parteneriat cu Ministerul Comerţului din China.
Colaborarea economică dintre cele două ţări a înregistrat cel mai important moment odată cu decizia Chinei de a acorda Republicii Moldova un împrumut de un miliard USD (aproape 10% din Produsul Intern Brut al republicii), care se constituie în cel mai mare credit obţinut vreodată de mica republică est-europeană. Conform autorităţilor de la Chişinău, suma promisă de decidenţii de la Beijing va fi direcţionată spre lucrări de infrastructură şi dezvoltarea industriei high-tech. De asemenea, este de aşteptat ca R.P. Chineză se găsească atractiv şi potenţialul agricol, viticol şi industria textilă din Moldova.
Aşa cum am arătat şi cu alte ocazii, miliardul promis de China depăşeşte cu mult intenţiile de sprijin ale Uniunii Europene (210 milioane euro) şi Fondului Monetar Internaţional (574 milioane USD).
Ultimele discuţii pe zona economică dintre cele două ţări au fost derulate cu ocazia vizitei ministrului Iurie Leancă (octombrie 2011) când a fost anunţată intenţia SinoHydro de a realiza investiţii în infrastructura din Republica Moldova. Corporaţia SinoHydro a negociat cu guvernul de la Chişinău, la finalul anului 2010, realizarea unui proiect de infrastructură rutieră în valoare de 62,4 milioane USD.
Revenind în actualitatea diplomatică, ambasadorii acreditaţi ai celor două ţări sunt Tong Mingtao din partea chineză şi Anatolie Urecheanu din partea moldoveană.
Notă: La realizarea materialului au fost folosite informaţii din presa română, moldoveană, chineză şi arhiva pusă la dispoziţie cu generozitate de Asociaţia Chineză de Prietenie cu Ţările Străine.
REFERINŢE >>>
Mesajul E.S. Anatolie Urecheanu, Ambasadorul R. Moldova, cu ocazia aniversării a 20 de ani de relaţii diplomatice chino-moldovene
Relaţiile diplomatice chino-moldovene aniversate la Beijing
INTERVIU – „China este pentru Republica Moldova un partener fără cusur”
INTERVIU – China sprijină Republica Moldova să îşi recapete încrederea în sine
Iurie Leancă: „Atitudinea de prietenie a Chinei ne serveşte în procesul de devenire, de afirmare pe plan regional, dar şi pe plan internaţional”