ZIARUL FINANCIAR – Turnură istorică: China se îndepărtează de investiţiile în dolari
China a redus vertiginos achiziţiile de active americane, iar rezervele valutare denominate în dolari ale statului asiatic au început să scadă, conform unei analize Dow Jones, scrie Wall Street Journal. Rezervele în dolari ale Chinei au atins minimul ultimilor zece ani la 54% din total, comparativ cu 65% la jumătatea anului trecut şi cu 74% în 2006, potrivit estimărilor Dow Jones. Calculele se bazează pe studiul realizat de Trezoreria SUA şi pe statisticile chineze. … (…).
Textul integral AICI
EVENIMENTUL ZILEI – China salută moratoriul nuclear nord-coreean, Japonia este rezervată
Ministerul chinez al Afacerilor Externe şi-a exprimat mulţumirea, azi, după acordului dat de Coreea de Nord unui moratoriu asupra activităţilor sale nucleare, în schimbul unui ajutor alimentar american, transmite AFP. Diplomaţia chineză şi-a exprimat mulţumirea, într-un comunicat, faţă de „îmbunătăţirea relaţiilor dintre Coreea de Nord şi SUA” şi faţă de contribuţia acestora la menţinerea păcii şi stabilităţii în Peninsula Coreeană. … (…).
Textul integral AICI
BURSA – China Construction Bank vrea să se extindă în Europa
China Construction Bank Corp (CCB) caută să achiziţioneze o bancă privată din Europa ca parte a expansiunii globale, potrivit lui Zhu Xiaohuang, vicepreşedintele băncii, citat de Agerpres. Domnia sa a precizat că este o perioadă bună pentru achiziţionarea de active în Europa, deoarece unele bănci vor să-şi vândă diviziile de private banking, din cauza crizei datoriilor din zona euro. Banca de stat din China este în negocieri cu câteva bănci europene pentru eventuale achiziţii, a explicat Zhu Xiaohuang, fără să precizeze detalii despre valoarea investiţiei. … (…).
Textul integral AICI
JURNALUL NAŢIONAL – Ambasadorul României în China a depus scrisoarea de acreditare
Preşedintele R.P. Chineze, Hu Jintao, a primit, joi, scrisoarea de acreditare din partea noului ambasador al României acreditat în China, E.S. Romulus-Doru Costea. Ambasadorul român a sosit la Beijing în luna ianuarie şi îi succede în funcţia ambasadorului Viorel Isticioaia-Budura, în prezent director general pentru Asia în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă din cadrul Comisiei Europene. Postul de ambasador al României în China a fost vacant timp de peste un an, de la plecarea din misiune a ambasadorului Isticioaia. România are, de mai mulţi ani, un deficit de reprezentare la nivel de ambasador atât în Japonia cât şi în Coreea de Sud. … (…).
Textul integral AICI
EVENIMENTUL ZILEI – Noul ambasador român în China şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Hu Jintao
JURNALUL NAŢIONAL – România la Filmul Francofoniei din China
România va fi prezentă în cadrul secţiunii de film a celei de-a 17-a ediţii a Sărbătorii Francofoniei organizate de Ambasada Franţei în China. Filmul „Nuntă în Basarabia”, o coproducţie româno-moldo-luxemburgheză în regia lui Napoleon Toader, va fi prezentat în premieră publicului chinez pe 6 martie, gazda evenimentului urmând să fie Ambasada României din Beijing. Însărcinatul cu afaceri culturale din cadrul Ambasadei României, Bogdana Toader, a declarat în cadrul conferinţei de presă organizate, joi, la Ambasada Republicii Franceze din Beijing, că „România, Franţa şi China sunt legate de o apetenţă naturală pentru cinematografie. Acesta este motivul pentru care o coproducţie româno-moldo-luxemburgheză a fost aleasă pentru a sărbători francofonia în China”. … (…).
Textul integral AICI
EVENIMENTUL ZILEI – Realităţile din China vor ajunge pe ecranul B1
Ştirile de ultimă oră din China vor ajunge pe ecranul B1, în urma unei înţelegeri semnate de către Bobby Păunescu şi de preşedintele postului de televiziune chinez CNC Wu Jincai. Înţelegerea a fost semnată cu prilejul unei vizite pe care Bobby Păunescu făcut-o în Orientul Îndepărtat, iar potrivit acesteia, B1 va transmite zilnic un program de aproximativ 30 de minute despre actualităţile din China, sub denumirea China Reports. … (…).
Textul integral AICI
HOTNEWS – Brahmaputra, un fluviu major care izvorăşte în China, seacă fără un motiv aparent în India
Un fluviu major din nord-estul Indiei, care izvorăşte din Tibet, a început să sece brusc, iar experţii arată cu degetul spre China, a declarat joi, pentru AFP, un oficial local, în condiţiile în care şeful diplomaţiei chineze efectuează o vizită în India. Brahmaputra izvorăşte din lanţul himalayan, în apropiere de Lhassa, parcurgând 2.900 km în sud-estul Tibetului, în China, India şi Bangladesh şi poarta nume diferite în ţările pe care le traversează. … (…).
Textul integral AICI
ZIARUL FINANCIAR – Mogulii chinezi investesc milioane de euro în podgoriile din Bordeaux
Doar în ultimele săptămâni cinci castele din centrul Bordeaux-ului au fost cumpărate de oameni de afaceri chinezi, scrie Luxuo.com Zhang Jinshan, fondatorul companiei Ningxia Hong, din nord vestul Chinei, a cumpărat recent Chateau du Grand Moueys care se întinde pe 170 de hectare şi e situat în zona Entre Deux Mers, din Bordeaux. În aceeaşi zonă, Qu Nai Jie, preşedintele Haichang Group, a cumpărat o altă comoară istorică -Chateau de Grand Branete, şi încă trei castele din regiune- Chateau Branda, Laurette şi Thebot.Qu a mai achiziţionat în 2010 Chateau Chenu Lafitte şi caută să facă şi alte achiziţii. … (…).
Textul integral AICI
CAPITAL – Miliardarul chinez care şi-a cheltuit toată averea pe relicve şi ruine
Wang Yongchao nu şi-a aruncat banii pe maşini luxoase, case sau avioane private, ci şi-a cheltuit întreaga avere pe salvarea unor relicve şi case destinate demolării, pentru a le transforma în cel mai mare muzeu privat de artă populară din China. Când au auzit de intenţiile lui, locuitorii din provincia Shaanxi Guanzhong l-au crezut pe Wang Yongchao nebun. Fostul miliardar chinez şi-a vândut toate cele şapte companii pe care le deţinea şi şi-a cheltuit toţi banii pe obiecte vechi şi case dărăpănate. … (…).
Textul integral AICI
HOTNEWS – Lamborghini a livrat peste 1.600 de maşini anul trecut, avans de 23% faţă de 2010
Automobili Lamborghini a livrat anul trecut 1.602 masini, cu 300 mai multe decât în 2010, SUA şi China fiind cele mai mari pieţe, a anunţat compania care face parte din grupul Volkswagen. Lamborghini se aşteaptă ca în 2012 să înregistreze din nou creşteri, iar în aprilie, la salonul auto de la Beijing, va fi prezentat un concept care însă nu va intra în producţia de serie mai repede de trei – patru ani. … (…).
Textul integral AICI
HOTNEWS – Avansul economiilor din Asia îmbunătăţeşte perspectiva de creştere a economiei globale pentru anul 2012
Economiile asiatice îşi menţin avansul, chiar dacă exporturile către Europa sunt afectate de criza datoriilor suverane. Creşterea sectorului manufacturier din China a fost rapidă în luna februarie, iar indicatorii pentru India arată o creştere economica sustenabilă, relatează Bloomberg. … (…).
Textul integral AICI