MEDIAFAX – China şi Rusia au demarat primele lor manevre navale comune
China şi Rusia au demarat duminică primele lor manevre militare navale comune, în apropierea coastelor chineze, a anunţat presa oficială, pe fondul tensiunilor dintre Beijing şi vecinii săi asiatici din cauza revendicărilor teritoriale chineze. Aceste manevre, care vor dura şase zile, se desfăşoară în Marea Galbenă, în largul coastelor estice ale Chinei, a precizat China News Service. Aceste exerciţii sunt primele realizate în comun de Forţele navale ale celor două ţări, a precizat aceasta. China Nouă, o altă agenţie oficială, a adăugat că exerciţiile au loc în largul oraşului Qingdao, din provincia Shandong. Beijingul a anunţat la începutul lui martie accelerarea modernizării armatei sale – cea mai mare din lume în termen de efective – şi o creştere de 11,2 la sută a bugetului pentru apărare în 2012. China vrea astfel să reducă diferenţa faţă de Washington. Ambiţiile teritoriale ale Chinei îi îngrijorează pe vecinii săi şi Statele Unite. Beijingul revendică suveranitatea mai multor insule din Marea Chinei meridionale şi orientale, în faţa Japoniei, Filipinelor şi Vietnamului. Manevrele militare din această săptămână includ exerciţii de apărare aeriană, de tactici antisubmarin şi de operaţiuni de căutare şi salvare, potrivit agenţiei China Nouă. … (…).
Textul integral AICI
COTIDIANUL – China şi Rusia au demarat primele manevre militare navale comune
BURSA – China şi Rusia au început primele manevre militare navale comune
ADEVĂRUL – China şi Rusia au demarat primele manevre navale comune
CAPITAL – Ar trebui americanii să se teamă? China şi Rusia au demarat primele lor manevre navale comune
BURSA – India, acuzată de China în urma testării cu succes a rachetei balistice intercontinentale
India este acuzată de aroganţă în relaţiile sale cu Beijingul în urma testării cu succes a unei rachete balistice intercontinentale, capabilă să atace orice oras din China, informează Hotnews.ro. India a investit sume foarte mari în vederea expansiunii militare. … (…).
Textul integral AICI
BURSA – China: Volvo doreşte dublarea numărului de automobile
Compania de automobile Volvo plănuieşte să dubleze numărul modelelor de maşini în China, pentru a concura cu Volkswagen şi BMW. Volvo, care vinde şase modele în această ţară, doreşte să introducă alte zece noi modele, arată Bloomberg. … (…).
Textul integral AICI
ZIARUL FINANCIAR – Renault face maşini electrice în China, alături de un producător local
Renault şi Dongfeng Motor Group, al doilea mare constructor auto din China, au semnat un acord preliminar privind înfiinţarea unei companii în joint venture care ar urma să producă pnă la 300.000 de automobile pe an, transmite Reuters. Cele două companii vor construi în parteneriat o fabrică cu o capacitate anuală între 200.000 şi 300.000 de autoturisme, a declarat la Salonul Auto de la Beijing Katsumi Nakamura, director al Renault pentru operaţiunile din China. „Am semnat în martie un memorandum de înţelegere”, a afirmat Nakamura, precizând că cele două părţi trebuie să convină un asupra unui acord final înainte de a solicita aprobările oficiale. … (…).
Textul integral AICI