ROMÂNIA LIBERĂ – USL schimbă macazul şi inaugurează axa Bucureşti-Moscova-Beijing
Traian Băsescu, promotorul unei politici externe care s-a bazat în ultimii opt ani pe axa Bucureşti-Washington, se află pentru prima dată faţă în faţă cu un ministru de Externe, Andrei Marga, care-şi asumă o nouă axă: Bucureşti-Moscova-Beijing. Declaraţiile noului ministru de Externe arată că politica externă a USL se sprijină pe o altfel de filozofie privind relaţiile internaţionale, pornind de la admiraţia pe care o are Andrei Marga faţă de Vladimir Putin şi luând în calcul priorităţile acestuia: Rusia şi China. Este prima declaraţie de război a USL faţă de Traian Băsescu şi în viitor principalul motiv de divergenţă între preşedinte şi noua majoritate. … (…).
Textul integral AICI
AGERPRES – SUA cer Chinei să coopereze în spaţiul cibernetic
SUA şi China trebuie să-şi dezvolte cooperarea în spaţiul cibernetic şi să facă tot posibilul pentru a evita potenţiale conflicte în acest domeniu, a declarat luni seara secretarul american al apărării Leon Panetta, în finalul convorbirilor cu omologul său chinez, Liang Guanglie, transmit Reuters şi ABC. „Statele Unite ale Americii şi China sunt puteri importante în regiunea Asia-Pacific şi se impune ca ele să aibă relaţii de parteneriat”, a subliniat Panetta, punând accentul pe necesitatea unor relaţii eficiente într-o gamă largă de probleme ce reprezintă provocări serioase pentru ambele state. La rândul său, Liang Guanglie a respins ipoteza jurnaliştilor că ţara sa s-ar afla la originea atacurilor cibernetice directe din trecut împotriva Statelor Unite. … (…).
Textul integral AICI
AGERPRES – Odată cu sosirea lui Hollande, chinezii se aşteaptă la o perioadă de incertitudine
Relaţiile dintre Franţa şi China, a doua putere economică mondială, nu se vor schimba în mod fundamental odată cu sosirea lui Francois Hollande la Palatul Elysee, dar ar putea traversa o perioadă de incertitudine, au apreciat luni un jurnal chinez şi experţi intervievaţi de AFP. „Alegerile franceze nu vor aduce probabil schimbări”, conform titlului unui editorial publicat de Global Times, publicat înainte de cunoaşterea rezultatului final al scrutinului prezidenţial francez. Odată cu Francois Hollande „nu ar urma să aibă loc o schimbare importantă” în relaţiile franco-chineze, a declarat pentru agenţia franceză de presă Zhu Feng, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Beijing. Dar noul preşedinte francez, „în calitate de lider de stânga, ar putea ridica probleme sensibile pe lângă conducătorii chinezi, precum drepturile omului, ce vor pune la încercare relaţiile franco-chineze”, potrivit lui Chen Zhimin, profesor la Centrul de Studii Europene al Universităţii Fudan din Shanghai, citat de Global Times. … (…).
Textul integral AICI
COTIDIANUL – Yuanul ar putea deveni a cincea monedă FMI
Statele Unite susţin propunerea Chinei pentru includerea yuanului în coşul de valute care formează unitatea monetară a instituţiei, Drepturile Speciale de Tragere (DST), a declarat vicepremierul chinez, Wang Qishan după discuţii la nivel înalt între Beijing şi Washington, potrivit Reuters. În prezent, în componenţa DST intră dolarul, euro, yenul şi lira sterlină. Includerea yuanului în structura DST face parte din planul Chinei de a-şi transforma pe termen lung moneda într-o valută pentru constituirea rezervelor financiare, alături de dolar şi euro. Poziţia FMI este, însă, că o monedă trebuie să fie convertibilă înainte să poată fi inclusă în coşul valutar. China ia în calcul convertibilitatea yuanului abia din 2015. … (…).
Textul integral AICI
BURSA – „Lenovo” investeşte 792 milioane dolari în producţia de telefoane inteligente şi tablete
„Lenovo Group” Ltd. din China, al doilea producător mondial de computere personale, va investi 5 miliarde yuani (792 milioane de dolari) într-o unitate de cercetare şi producţie a unor dispozitive mobile – telefoane inteligente şi tablete PC. Fabrica va fi amplasată în Wuhan (China) şi va deveni operaţională în octombrie 2013. Unitatea va crea 10.000 de locuri de muncă şi va avea vânzări de 10 miliarde yuani din 2014, potrivit anunţului făcut ieri de „Lenovo”. Cifra vânzărilor unităţii va spori la 50 de miliarde yuani în cinci ani. „Lenovo” a cumpărat divizia de PC-uri aparţinând „International Business Machines” Corp. (IBM) din SUA în 2005, iar în prezent îşi diversifică activitatea pe segmentul tabletelor şi telefoanelor inteligente. Directorul executiv al companiei, Yang Yuanqing, vrea ca „Lenovo” să devină un concurent pentru compania americană „Apple” Inc., care domină piaţa globală a tabletelor PC, cu produsul iPad. … (…).
Textul integral AICI