COMENTARIU – Vinovaţi de indiferenţă şi prostie. SALVAŢI UNIVERSITATEA CRAIOVA!

În copilărie am devenit suporter înfocat al Craiovei pentru că făcea România să vibreze prin performanţele europene. Era şi o reacţie de orgoliu pentru că tata era stelist şi simţeam nevoia să îl combat, în duminicile în care TVR transmitea, alb-negru, partidele marilor echipe. Şi în şcoală eram grupaţi pe simpatii fotbalistice, iar „craioveni” eram destul de puţini. Rapid, Steaua, Dinamo erau preferate. Însă niciodată, niciuna dintre aceste echipe, în ciuda performanţelor unice ale Stelei, nu s-au ridicat la simpatia Universităţii Craiova.
Pentru a-mi demonstra revendicările fotbalistice oltene, deşi eram ardelean într-un oraş fără echipă de fotbal în Divizia A, mi-am vopsit pe un tricou albastru numele lui Balaci, acest Maradona al Olteniei, de la care şi azi se pot învaţa multe. Colegul meu, Nelu Crăciun, era portar şi în mod firesc el era Silviu Lung. Alt coleg, Mihai Barbu era Cămătaru, iar Ovidiu Sârbu era Giolgău. Aştia eram toţi „oltenii” dintr-o clasă de şcoală generală de cartier, din Sibiu.
Povestea asta nu s-ar fi născut dacă nişte impostori, care au transformat România fotbalistică în tarla personală, nu ar fi decis, în nume propriu, că un mit, o istorie, o parte din România trebuie să moară. Cine nu a fost niciodată la un meci al U Craiova, pe Ion Oblemenco, nu are cum să înţeleagă ce povestesc. Nu are cum să înţeleagă vibraţia care trezeşte puteri şi trăiri nebănuite, de încredere statornică şi orgoliu frumos, de mândrie că eşti român. Ion Oblemenco era unul dintre ultimele stadioane pe care se cânta şi se dansa în numele sportului, bărbaţi alături de femei şi copii.
Povestea de la Prima TV, din urmă cu un an, este valabilă şi azi. Iar dacă lucrurile vor rămâne aşa cum au propus şi decis criminalii amintirilor mele frumoase, înseamnă că împreună, cu toţii, suntem vinovaţi de indiferenţă şi prostie. Pentru că dacă tăcem în faţa nedreptăţiilor de asemenea dimensiuni, ne merităm soarta. Pentru că dacă un mit poate fi şters în acest fel, să nu ne mai mirăm că un simplu om, în România, nu mai înseamnă nimic în faţa celor puşi să muncească pentru ca să ne fie bine tututor.
CRAIOVA MAXIMA VA FI VEŞNICĂ !!!