Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru comerţ internaţional din PE, a pledat, în cadrul dezbaterii privind relaţia comercială dintre UE şi China din cadrul plenului reunit al Parlamentului European, pentru consolidarea relaţiei de parteneriat UE-China.
Potrivit lui Sabin Cutas, „Uniunea Europeană reprezintă principala piaţa pentru exporturile provenind din China. Doar între 2009 şi 2010, acestea au crescut cu 39,5%. Pe de altă parte, China este al doilea partener comercial pentru UE. În plus, în actualul context al crizei datoriilor suverane, China a jucat un rol important prin investiţiile în programele de infrastructură greceşti şi prin disponibilitatea manifestata în a susţine financiar Spania şi Portugalia. Astfel, nu mai putem vorbi de o economie emergentă, ci de un actor economic la nivel global”.
„De aceea, consider că strategia europeană în ceea ce priveşte China trebuie regândită, astfel încât să sintetizeze atât oportunităţile oferite de către rapida ascensiune a Chinei pe plan internaţional, cât şi provocările economice pe care aceasta le implică. Este momentul consolidării unei relaţii de parteneriat bazată pe avantaje reciproce şi implicit al renunţării la logica concurenţială. În acelaşi timp, economia chineză încă nu îndeplineşte criteriile unei economii de piaţă, lucru care îngreunează activitatea operatorilor europeni pe teritoriul chinez. Consider că Organizaţia Mondială a Comerţului reprezintă forul instituţional prin intermediul căruia poate fi redresată această situaţie”, a conchis deputatul european.
Sursa: Birou europarlamentar Sabin Cutaş
-
CELE MAI CITITE 24h
- Un singur om a zdruncinat sistemul clientelar-colonial din România
- China va construi rețeaua de metrou din Cluj-Napoca
- Domnului H.D. Hartmann, cu litere de AUR, dacă nu este ... prea Tîrziu!
- JEGOASA PROPAGANDĂ ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ!
- ACUM 56 DE ANI | China şi România în August 1968: "Rezistaţi, dacă aveţi nevoie, vă dăm şi tunuri."
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- China va construi rețeaua de metrou din Cluj-Napoca
- Un singur om a zdruncinat sistemul clientelar-colonial din România
- FOTO | De 13 ani, ducem Tricolorul pe Marele Zid!
- JEGOASA PROPAGANDĂ ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ!
- Independentul Kelin Jieaoerjiesiku, vedetă în presa chineză, după primul tur al prezidențialelor
- Elena Lasconi a câștigat detașat voturile românilor din China
- O medalie cu semnificații istorice în relațiile chino-române
- China cere evitarea acutizării conflictului din Ucraina
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (19)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (16)
- Analize – Comentarii (2.615)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (6)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (9)
- APEC (11)
- ASEAN (37)
- Asia (459)
- Asia – Pacific (91)
- BREXIT (8)
- BRICS (51)
- Cărţile mele (56)
- China (2.897)
- CHINA-ECE (43)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (18)
- CORONAVIRUS 2020 (408)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.616)
- Descoperind China (259)
- Din arhive (1.258)
- Din presa chineză (1.845)
- Din presa moldovenească (90)
- Din presa românească (971)
- Dincolo de Marele Zid (7)
- Drumul Mătăsii (39)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (632)
- Europa (811)
- Europa – Asia (683)
- Fâșia Gaza (30)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.496)
- Interviuri (116)
- JO Beijing 2022 (13)
- Mari sinologi români (42)
- Multilateralism … în doi (649)
- OCS (26)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (214)
- Război în Gaza (20)
- Război în Ucraina (303)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (322)
- Români în China (618)
- România (2.164)
- România – China (1.060)
- România – R. Moldova (133)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (41)
- Rusia (549)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (45)
- Stația Spațială a Chinei (31)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (652)
- Ursul Panda (18)
- Veşti din China (2.760)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (23)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta