Sursa: Radio China Internaţional
Institutul Confucius din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, alături de Ambasada Republicii Populare Chineze în România organizează, în perioada 1 august – 14 septembrie 2012, cea de-a III-a ediţie a concursului „Cine ştie, câştigă – Fascinanta China 2012″, al cărui mare premiu va fi o excursie în China (Beijing, Hangzhou şi Shanghai).
Câştigătorii concursului vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi. La eveniment vor fi invitaţi să asiste reprezentanţi din rândul participanţilor la concurs. Rezultatele vor fi publicate pe site-ul Ambasadei Chinei în 21 septembrie 2012. Decernarea premiilor va avea loc în 27 septembrie 2012, la sediul Ambasadei, în cadrul recepţiei dedicate Zilei Naţionale, unde vor fi invitaţi reprezentanţi ai câştigătorilor concursului.
Pe lângă marele premiu, organizatorii vor mai acorda premiul I, care constă într-un televizor LCD Changhong cu diagonala de 42 inch, două premii II – câte un telefon mobil, 50 premii III – câte un paravan decorativ din lemn cu motive culturale chinezeşti şi 300 suveniruri – câte un nod tradiţional chinezesc lucrat manual.
Detaliile cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pot fi găsite pe site-ul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, precum şi pe site-ul Institutului Confucius din cadrul Universitãţii Babeş-Bolyai.
-
CELE MAI CITITE 24h
- Profesorilor mei ...
- FOTO - China a trimis în spațiu un nou echipaj uman
- FOTO - ICR Beijing, ASTRA Sibiu, Brâncuși, Banari și Brumă, în concert cultural în China
- Domnului H.D. Hartmann, cu litere de AUR, dacă nu este ... prea Tîrziu!
- FOTO - China a realizat primul zbor comercial cu avionul C919, produs integral intern
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- Profesorilor mei …
- FOTO – ICR Beijing, ASTRA Sibiu, Brâncuși, Banari și Brumă, în concert cultural în China
- FOTO – China a trimis în spațiu un nou echipaj uman
- FOTO – China a realizat primul zbor comercial cu avionul C919, produs integral intern
- Ca reacție la acțiunile SUA, China a mobilizat forțe militare de avertisment în jurul Insulei Taiwan
- INTERVIU | Adrian Năstase: În relația cu China, “nu suntem capabili să folosim anumite momente de oportunitate” (II)
- INTERVIU | Adrian Năstase: “Chinezii nu vor război. Ei vor să își atingă obiectivele, prin modalități economice” (I)
- Xie Feng, noul ambasador al Chinei în SUA
PAȘAPORT DIPLOMATIC „Cei din afară sunt în eroare când vorbesc despre cenzură”
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (2)
- ALEGERI 2014 (32)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (37)
- ALEGERI 2020 (38)
- Analize – Comentarii (2.319)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (6)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (10)
- APEC (7)
- ASEAN (24)
- Asia (347)
- Asia – Pacific (80)
- BREXIT (8)
- BRICS (25)
- Cărţile mele (48)
- China (2.653)
- CHINA-ECE (35)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (4)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (17)
- CORONAVIRUS 2020 (406)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.497)
- Descoperind China (246)
- Din arhive (1.070)
- Din presa chineză (1.727)
- Din presa moldovenească (88)
- Din presa românească (954)
- Dincolo de Marele Zid (5)
- Drumul Mătăsii (22)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (543)
- Europa (694)
- Europa – Asia (623)
- Fotografii de poveste (79)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.287)
- Interviuri (114)
- JO Beijing 2022 (13)
- Mari sinologi români (30)
- Multilateralism … în doi (438)
- OCS (20)
- Poemele mele (13)
- Problema Taiwan (155)
- Război în Ucraina (221)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (310)
- Români în China (559)
- România (2.045)
- România – China (994)
- România – R. Moldova (130)
- ROMANIA-CHINA 70 (52)
- Rusia (457)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (43)
- Stația Spațială a Chinei (17)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (562)
- Ursul Panda (16)
- Veşti din China (2.532)
- Video (48)
- ZBORUL MH370 (23)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta
Este o tara stralucitoare,spendida,minunata,etc!!! O tara importanta!!!!Nu am cuvinte pentru descriere!!!
Astept sa castig