XINHUA – Titus Colăţean: Riscul Europei în două viteze trebuie evitat

Titus CorlateanRomânia doreşte o Uniune Europeană mai puternic integrată, atât din punct de vedere economic cât şi politic, şi susţine că riscul unei Europe cu două viteze să trebuie să fie evitat, a declarat, joi, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Europei, preluat de agenţia oficială de presă chineză XINHUA.
„Loiali principiilor noastre de solidaritate şi cooperare, vom susţine şi vom continua să subliniem importanţa metodei comunitare ca singurul mod eficient de gestionare a problemelor care vor apărea inevitabil în cadrul Uniunii şi a statelor membre”, a spus şeful diplomaţiei române.
Principala motivaţie a României pe calea către Uniunea Europeană a fost conştientizarea apartenenţei la o comunitate de valori, a adăugat acesta.
Potrivit ministrului, „încrederea în destinul nostru comun nu mai este la fel de puternică cum a fost în Europa”, din cauza crizei economice în curs de desfăşurare. Criza şi recesiunea sunt inevitabile în ceea ce priveşte prosperitatea economică, a declarat Corlăţean, subliniind că, în ciuda crizei actuale, „nimeni nu poate nega în mod credibil avantajele imense ale pieţei comune şi oportunităţile oferite atât pentru statele membre, cât şi pentru fiecare cetăţean”.
Corlaţean a subliniat că cea mai mare realizare este deschiderea şi natura incluzivă care stau la baza proiectului de fondare a Uniunii, subliniind că „ceea ce a început cu şase ţări este în acest moment o construcţie unica şi complexă, formată din 27 de state membre, în curând 28, aproape jumătate de miliard de cetăţeni şi instituţi comune şi eficiente”.
Referindu-se la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, Corlăţean a susţinut că unul dintre marile avantaje ale aderării este posibilitatea de a lua parte şi de a influenţa procesul de luare a deciziilor UE, precum şi capacitatea de a promova iniţiative proprii în colaborare cu alte state membre.
„Jucăm un rol cheie în avansarea de iniţiative, cum ar fi Strategia UE pentru regiunea Dunării, în consolidarea cooperării în regiunea Mării Negre şi în sprijinirea integrării europene a Balcanilor de Vest şi a ţărilor din vecinătatea estică”, a mai arătat ministrul Corlăţean.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Din presa chineză, România, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.