Analiză Stratfor de George Friedman
China sub semnul îndoielii
Stratfor găseşte dintr-o dată, pe fondul înţelepciunii convenţională în ceea ce priveşte China, că se simte ciudat, trebuie să recunosc. După ce a remarcat în primul rând contradicţiile care stau la baza creşterii economice din China în anii din urmă, când cei mai mulţi au văzut China ca na fiind miracolul Japonez, şi după ce a fost batjocorit (Stratfor n.a.) pentru că nu înţelege trecerea la puterea mondială, în curs de desfăşurare, este îmbucurător să aibă acum o mulţime de susţinători. În ultimii doi ani, rândurile celor care se îndoiesc de China au crescut. Dar, în ultimele câteva luni, am văzut o mare schimbare. S-a plecat de la o Chină atotputernică, la convingerea că nu era nimic chinez care nu ar putea lucre în afară, la realizarea faptului că China nu mai funcţionează.
Unul dintre lucrurile care au mascaat slăbirea Chinei au fost statisticile chineze, pe care Krugman le-a catalogat drept „mai mult decât ficţiuni, pe majoritatea”. China este o ţară mare ca teritoriu şi populaţie. Modul în care se face colectarea de informaţii este o sarcină descurajatoare, chiar dacă China a dorit să facă acest lucru. În schimb, China înţelege că în Occident există o bănuială cu privire la statisticile guvernamentale care suportă o marjă de credibilitate limitată. Beijingul foloseşte, în consecinţă, cifrele pentru a modela percepţiile din interiorul şi din afara Chinei. Chinezi prezintă datele anuale privind Produsul Intern Brut în a treia săptămână a lunii ianuarie (pe care doar le revizuie în anul următor). Nu se poate ştii cum o fac aşa de repede, şi nu se ştie. Nu se ştie ce vor chinezii ca lumea să creadă despre creşterea lor, iar lumea a crezut – prin urmare, poveştile fantastice ale creşterii economice.
China, de fapt, a avut o perioadă extraordinară de creştere. Ultimii 30 de ani au fost remarcabili, marcaţi doar de faptul că China a început de la un punct foarte jos din cauza politicilor din perioada maoistă. Creştere la început a fost destul de uşor de realizat, fiind foarte greu de a face paşi greşiţi. Nefăcând nicio greseală, China a crescut. Totuşi, bazându-şi performanţa economică pe consum, Krugman remarcă faptul că China este abia ceva mai mare decât Japonia, din punct de vedere economic. Având în vedere efectele presupunerii PIB-ului Chinei, putem ghici dacă se află în urma Japoniei, dar cum să poţi dovedi? Putem spune fără nici o îndoială că economia Chinei a crescut dramatic, în ultimii 30 de ani, dar care nu mai este în creştere aproape la fel de repede cum a făcut-o.
Valul de creştere al Chinei a fost construit pe un fapt foarte straniu: salariile din China au fost cu mult sub salariile occidentale, şi, prin urmare, chinezii au fost capabili să producă o anumită clasă de produse la costuri mai mici decât este posibil în Occident. China a construit afacerile în jurul acestei realităţi, iar companiile occidentale au construit fabrici în China, pentru a profita de diferenţe. Din moment ce muncitorii chinezi au fost în imposibilitatea de a achiziţiona multe dintre produse la nivelul propriilor salarii, China a realizat creştere pe exporturi.
Pentru ca acest lucru să continue, China a avut nevoie să menţină diferenţa de salariu pe termen nelimitat. Dar, China a susţinut o politică esenţială: Beijingul a fost îngrozit de şomaj şi de consecinţele sociale care decurg din acesta. Nu a fost o frică raţională, ci una care contrazicea puterea principală a Chinei, avantajul său salarial. Pentru că se temea de şomaj, politicile chineze, manifestate în politicile de creditare bancare, au asigurat prevenirea şomajului prin păstrarea afacerilor merg chiar şi atunci când acestea au fost ineficiente. China a utilizat, de asemenea, împrumuturi bancare pentru a construi o infrastructură masivă, proprietăţi comerciale şi rezidențiale. De-a lungul timpului, această politică a creat ineficienţe uriaşă în economia chineză. Fără recesiune, ineficienţa se dezvoltă. Creştere a economiei este posibilă, dar nu creşte profitabilitatea. În cele din urmă, economia va fi trasă în jos de ineficienţa acesteia.
(VA URMA)
REFERINŢE >>>
STRATFOR | Recunoscând sfârşitul miracolului economic chinez (1)
