Analiză Stratfor de George Friedman
Schimbările majore în curs de desfăşurare din economia chineză, prognozate şi discutate de ani de zile de Stratfor, au atras atenţia mass-media. Mulţi s-au întrebat când va ajunge China într-o criză economică, şi s-a spus că China a fost acolo pentru un timp – situaţie nerecunoscută pe scară largă în afara Chinei, şi mai ales nu în Statele Unite. O criză poate exista înainte de a fi recunoscută. Admiţând că există o criză, avem un moment critic, deoarece acest lucru este înregistrat atunci când mulţi alţii încep să îşi schimbe comportamentul ca reacţie la criză. Întrebarea este: când criza economică din China va deveni, în cele din urmă, un fapt acceptat, schimbând astfel dinamica la nivel mondial.
Săptămâna trecută, criza a fost anunţat cu înflorituri. În primul rând, The New York Times şi laureatul Premiului Nobel Paul Krugman au scris un text intitulat „Lovind zidul chinezesc”. Textul arată că „semnalele sunt acum inconfundabile: China este în mare necaz. Noi nu vorbim despre un obstacol minor de-a lungul drumului, ci de ceva mai fundamentat. Modul ţării de a face afaceri, sistemul economic care a condus de trei decenii la o creştere incredibilă şi-a atins limitele. Ai putea spune că modelul chinez este pe cale de a lovi propriul său Mare Zid, singura întrebare, acum, fiind doar cât de rău va fi impactul?”.
Ulterior, în aceeaşi săptămână, Ben Levisohn a semnat un articol în Barron intitulat „Semnale de fum din China”. El a scris că, „în filmul clasic “Dezastrul petrecăreţilor” Towering Inferno a „ignorat un incendiu într-o cameră de depozit, deoarece a presupus că a fost deja protejată. Sunt investitorii în situaţia de a face aceeaşi greşeală cu China?” El continuă să răspundă la întrebare arătând că „acum, spre deosebire de situaţia din urmă cu trei luni, atunci când investitorii au mizat că factorii de decizie din China vor pompa bani în economie, pentru a stimula creşterea economică, pieţele par să fi acceptat faptul că o creştere lentă a celei de a doua cea mai mare economie este normală”.
Între timp, Goldman Sachs – în condiţiile în care, în noiembrie 2001, Jim O’Neil a inventat termenul BRIC şi estima că China ar putea depăşi Statele Unite din punct de vedere economic până în anul 2028 – a redus previziunile de creştere economică ale Chinei la 7,4%.
New York Times, Barron şi Goldman Sachs sunt atât un seismograf al înţelepciunii convenţionale, cât şi creatorii inţelepciunii convenţionale. Prin urmare, atunci când toate cele trei anunţă, în termen de câteva săptămâni, că situaţia economică din China variază spre dezamăgitor, apropiindu-se de un accident, este transformat modul în care oamenii privesc China. Acum, discuţiile sunt mutate de la previziunile cât de repede va depăşi China Statele Unite ale Americii, la leconsiderente privind consecinţele unui „accident” chinez.
(VA URMA)
REFERINŢE >>>
STRATFOR | Recunoscând sfârşitul miracolului economic chinez (2)
STRATFOR | Recunoscând sfârşitul miracolului economic chinez (3)
STRATFOR | Recunoscând sfârşitul miracolului economic chinez (4)
