NOTA EDITORULUI: Acest text face parte dintr-o serie în trei părţi privind interesele strategice ale Chinei în Asia Centrală şi în propria provincie autonomă nord-vestică Xinjiang-Uigură. În partea 1 (dezvoltată aici în două secțiuni) este vizată istoria Xinjiang ca „regiune tampon” în protecţia Chinei, zonă care o leagă de Eurasia. Această primă parte examinează, de asemenea, eforturile recente ale Beijingului de a se adapta “moştenirilor” din regiune la noile situaţii.
La mijlocul lunii septembrie preşedintele chinez, Xi Jinping, a realizat un turneu de 10 zile în Asia Centrală, care a inclus vizite de stat în Turkmenistan, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan, precum şi summit-ul G-20 de la Sankt Petersburg şi Summit-ul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS) de la Bishkek. La fiecare oprire, noul preşedinte a făcut promisiuni consistente de sprijin financiar, solicitând o cooperare mai bună în domeniul diplomatic, de securitate şi în zona energetică. În Turkmenistan, Xi a inaugurat un câmp de gaze naturale. În Kazahstan a fost de acord să investească 30 de miliarde USD în proiecte energetice şi de transport. În Uzbekistan şi Kârgâzstan a făcut promisiuni similare pentru creşterea investiţiilor şi cooperarea în anii următori.
Turneul lui Xi poate fi examinat ca parte a eforturilor Chinei de a reduce expunerea la riscurile de securitate şi la întreruperi în aprovizionare, în largul coastelor sale, prin dezvoltarea de noi rute terestre de transport pentru mărfuri, energie şi alte resurse naturale. Coasta estică a Chinei şi zona maritimă de dincolo de ea, au dominat planificarea politică, economică şi militară chineză în ultimele decenii, iar sub diferite forme va continua să facă acest lucru în viitorul apropiat. Zona de coastă va rămâne pilonul central al Chinei în economia mondială, facilitând fluxul de mărfuri din China spre pieţele de peste mări. De asemenea, importurile de energie pe mare şi de materii prime sunt invocate puternic de provinciile de coastă, pentru a alimenta bazele de producţie supradimensionate.
Cu toate acestea, în ultimii ani, anxietatea din cadrul Partidului Comunist Chinez asupra implicaţiilor de securitate ale dependenţei ţării, privind comerţul de coastă, a luat diverse forme. Eforturile agresive ale Chinei de a moderniza flota şi de a extinde proiectele de energie, resurse şi infrastructură din străinătate sunt, probabil, încercările cele mai vizibile pentru a face faţă implicaţiilor geopolitice, ale nevoilor economice şi energie. Turneul preşedintelui Xi, împreună cu alte câteva evenimente recente, a subliniat, de asemenea, nevoia de durată a Chinei de a se concentra pe dezvoltarea spre Vest.
Stabilirea unei „noi frontiere”
Din punct de vedere geografic, China este construită pe trei niveluri, care radiază în sus şi spre exterior de la Est la Vest, ca un amfiteatru. Primul şi al doilea nivel este dominat de (etnia) Han, care reprezintă peste 90% din cei aproximativ 1,3 miliarde de oameni care trăiesc în China. Înconjurat de platouri, munţi, deşerturi şi stepă, nucleul istoric a fost vulnerabil la atacuri: fie că a fost vorba de cele din Mongolia, duse călare prin Eurasia Centrală, fie de cele duse de manciurienii care au venit din estul Siberiei sau de japonezi (în 1592 şi din nou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) prin Peninsula Coreeană şi Manciuria.
Pentru a apăra etnia Han de invazia terestră, dinastiile chineze au încercat să împingă limitele de Nord şi de Vest prin capturarea şi pacificarea a cât mai mult posibil din zonele muntoase de frontieră. Ca urmare, istoria asumării etniei chineze Han, într-o zonă cu densitate redusă a populaţiei şi cu terenuri neprimitoare aflate la periferia acesteia, este definită de ciclurile de asimilare – cu aceste regiuni transformate în tampoane de protecţie şi dispersie – ori de câte ori teritoriile au fost fragmentate, fiind pierdut controlul la frontieră.
Din multe puncte de vedere, (provincia) Xinjiang reprezintă marginea exterioară a acestui model. Este mult mai departe decât alte regiuni tampon tradiţionale, cum ar fi Mongolia Interioară sau Manciuria. Urumqi, capitala provinciei, este la mai mult de 3.100 kilometri de Beijing, în timp ce Kashgar, oraşul chinez vestic, cu o mare valoare istorică, un centru major de tranzacţionare pe Drumul Mătăsii, se află la aproape 4.400 kilometri de coastă. Iată de ce, Xinjiang a jucat un rol mai puţin important în istoria Chinei decât celelalte regiuni tampon. În ultimii 2.500 ani, regiunea s-a rupt de China în mod repetat şi nu a fost deplin integrată în imperiul chinez până în secolul al XVIII-lea, luându-şi numele Xinjiang sau „Nouă Frontieră”, un secol mai târziu. Cucerirea Xinjiang, în timpul dinastiei chineze Qing (1644 – 1911), a fost, în parte, un răspuns la creşterea Rusiei ca putere eurasiatică, în aceeaşi perioadă. Înainte de asta, au existat puţine ameninţări ale invaziei din Asia Centrală şi, prin urmare, puţine motive de a anexa oficial întreaga provincie Xinjiang.
Mai mult decât atât, Xinjiang este în mare măsură un deşert despicat în două de Munţii Tianshan. Majoritatea celor 22 de milioane de locuitori trăiesc grupaţi într- unul din cele trei nuclee sub-regionale: uigurii domină bazinul Tarim la Sud (cu o concentrare în Kashgar), chinezii Han în bazinul Junggar, în Nord (cu capital la Urumqi) şi în Valea Râului Ili. Astăzi, Xinjiang reprezintă 17% din suprafaţa totală a Chinei – aproximativ jumătate din dimensiunea Indiei -, dar are mai puţin de 2% din populaţia ţării. Condiţiile de mediul ale regiunii sunt pur şi simplu prea dure pentru a susţine populaţii mari (după normele chinezeşti), chiar şi cu tehnologii agricole şi industriale moderne.
Totuşi, Xinjiang nu este în întregime un spaţiu condamnat din punct de vedere geografic. Aici este singura zonă majoră de uscat a Chinei din Asia Centrală, jucând astfel un rol istoric pe rutele comerciale ale Drumului Mătăsii.
Cu mult timp înainte, însă, Xinjiang a devenit o zonă militară tampon pentru China, cu pasaje înguste, cum ar fi Alashankou, Poarta Dzungarian și trecătoarea Karakoram, aflate de-a lungul granițelor cu Kazakhstanul de azi și Pakistan. Mai mult, Xinjiang în forma identității sale economice, culturale și politice, a fost o poarta de acces comercial pentru produsele de valoare cum ar fi matasea, jadul, mirodeniile și pietre prețioase. Importanța comerțului de-a lungul Drumului Mătăsii a înregistrat oscilații în funcție de schimbările din economia chineză și a partenerilor săi comerciali importanți, dar niciodată nu a reprezentat mai mult de o fracțiune din producția economică totală a imperiului chinez. Cu toate acestea, Xinjiang a fost mult timp un important canal care a facilitat schimbul de idei și tehnologii între China și restul Eurasiei.
Adaptare după STRATFOR: China’s Ambitions in Xinjiang and Central Asia
(VA URMA)
REFERINȚE >>>
STRATFOR | Ambiţiile Chinei în Xinjiang şi Asia Centrală (II)
