Bucureşti – Oraş al culturii vestice unice

Forum 2Capitala României, Bucureşti, a fost desemnată, miercuri seara, „Oraş al Culturii Vestice Unice”, alături de alte capitale din Europa şi Asia, în cadrul primului Forum Cultural Internaţional Est – Vest al Integrării şi Diseminării, desfăşurat la Beijing.
În faţa a câteva sute de participanţi şi delegaţi din 21 de ambasade acreditate la Beijing, România a fost reprezentată de Diana Tihan, Ataşat de Presă şi Cultural din cadrul Ambasadei României în R.P. Chineză, dar şi de un grup de studenţi români, membri ai Ligii Studenţilor Români în Străinătate filiala China, care au asigurat un scurt, dar atractiv spectacol etno-folk.
Forum 3Forum 4
Preşedintele Forumului, Wei Yan, a declarat că evenimentul urmăreşte cooperarea pe diverse zone culturale, pentru a realiza o apropiere între ţări, în cadrul marii familii a „alianţei culturale internaţionale”. „Împreună cu prietenii noştri vom promova integrarea splendidelor culturi, a civilizaţiilor vechi şi noi din întreaga lume, construind o magnifică platformă internaţional de schimburi culturale, de promovare a cooperării şi schimburilor internaţionale în educaţie, turism, tehnologie şi ştiinţă, asigurând un mediu sigur şi paşnic pentru fiecare cetăţean al lumii”, a afirmat Wei Yan.
Forumul Cultural Internaţional Est – Vest al Integrării şi Diseminării, cel mai mare eveniment de acest gen din lume, este organizat de Universitatea de Comunicare din China, Home and Abroad News Press, Centrul Internaţional de Schimburi Culturale şi Meijie International Consulting Group.Forum 5

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Bucureşti – Oraş al culturii vestice unice

  1. Pingback: Limba chineză. Simboluri | Alex Colțea

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.