Hotelurile „capsulă”, o nouă modă în China

Hotel capsula Chongqing 1De la primul „hotel capsulă” deschis la Shanghai, în ianuarie 2011, până la extinderea acestui nou tip de servicii au fost necesari aproape trei ani, modelul fiind preluat din Japonia, una dintre ţările asiatice care performează în utilizarea la maximă a spaţiilor mici.
Şi totuşi, în China, istoria „capsulelor” de dormit nu a debutat fără emoţii, autorităţile din Shanghai refuzând, în primă fază, eliberarea licenţei de funcţionare, din cauza riscurilor privind securitatea clienţilor. Cu toate acestea, spaţiile de cazare de 1,1 metri înălţime, 1,1 metri lăţime şi 2,2 metri lungime, pentru care se plăteşte o chirie cuprinsă între 32 yuani/oră şi 88 yuani/24 ore (14 – 44 lei), încep să se extină în tot mai multe capitale ale provinciilor chineze, principalii beneficiari fiind tinerii.

Primul „hotel capsulă” din China a fost deschis în ianuarie 2011, la Shanghai, având 68 de „camere” importate din Japonia. Fiecare încăpere a fost dotată cu prize de curent, ceas, iluminat, televizor, Internet şi un extinctor. De asemenea, la comun, au fost asigurate grup sanitar, baie cu duş, spaţiu pentru fumat.
Dacă, iniţial, noul tip de spaţii de cazare era destinat exclusiv genului masculin, acum au apărut şi locaţii pentru genul opus. Cea mai mică perioadă de închiriere este de o oră (4 yuani) plată care se adaugă taxei de bază de 28 de yuani. Pentru 24 de ore, tarifele ajung până la 88 de yuani (aproximativ 44 lei).

La debutul acestui tip de serviciu hotelier, autorităţile chineze au susţinut că spaţiul mediu asigurat fiecărui client, de aproximativ 2,4 metri pătraţi, nu respectă regulile privind siguranţa, fiind întâmpinate dificultăţi în situaţiile de evacuare de urgenţă. Acum însă, fiind depăşite anumite reţineri, „hotelurile capsulă” încep să devină populare şi în China, fiind preferate cu precădere de tineri şi de cei cu venituri mici care au nevoie de câteva ore de odihnă sau de cazare peste noapte.
Între primele oraşe chineze care au deja „hotel capsulă” se numără Shanghai, Tianjin, Haikou, Xi’an, Qingdao şi Chongqing.Hotel capsula Shanghai 1Hotel capsula Tianjin 1Hotel capsula Qingdao 2#CHINA-SHAANXI-XI'AN-"CAPSULE" HOTEL (CN)#CHINA-SHAANXI-XI'AN-"CAPSULE" HOTEL (CN)
Sursa: Xinhua, China Daily

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.