China – Africa, proiecţia noului val în relaţiile politico-economice globale

Premierul etiopian Hailemariam Desalegn şi premierul chinez Li Keqiang, în vizită la un proiect feroviar din Addis Ababa, 5 mai 2014.

Turneul de vizite derulat, în această săptămână, de prim-ministrul chinez, Li Keqiang, pe continentul african anunţă ambiţiile Chinei de a deveni cel mai mare partener comercial al Africii, devansând supremaţia de secole a ţărilor europene. În faţa acestei intenţii, trebuie avută în vedere creşterea semnificativă, din ultimii ani, a schimburilor comerciale China – Africa, schimburi axate în mare măsură pe exporturile de petrol şi resurse minerale din Africa, şi pe exporturile de textile, îmbrăcăminte şi utilaje de mică valoare din China. Cum se vor schimba raporturile comerciale afro-chineze, în urma turneului liderului chinez în Etiopia, Nigeria, Angola şi Kenya, rămâne de văzut, ştiute fiind intenţiile chineze de implicare masivă în proiectele de infrastructură şi macro-economie africane.

Unul dintre noile „coridoare” ale exporturilor chino-africane aparţine utilajelor, sistemelor şi aparatelor de telecomunicaţii, produselor electronice şi electrice. Ultimii ani au consemnat, de asemenea, o creştere a exportului de automobile din China în Africa, motiv destul de puternic pentru decidenţii de la Beijing pentru a sprijinii şi a se implica în dezvoltarea infrastructurii pe întregul continent.
Alături de creşterea investiţiilor în sectorul explorării energiei şi mineralelor din Africa, resursele naturale sunt susceptibile că vor domina exporturile Africii, având în vedere apetitul tot mai mare al Chinei pentru energie, dar mai ales dorinţa de a diversifica sursele de energie şi minerale, ca alternativă la Orientul Mijlociu. Iată de ce, o treime din importurile de petrol ale Chinei provin, în prezent, din Africa.

Din Africa de Sud până în Somalia, pe coasta de Est a Africii, pot fi identificate investiţii ale companiilor chineze, realizate în parteneriat cu guvernele locale. Miliarde de dolari sunt investiţi în reţele rutiere, feroviare, porturi, aeroporturi, centrale electrice. Un calcul aproximativ arată că valoarea parţială a deficitului anual de investiţii în infrastructura africană se ridică la 93 de miliarde USD. Este de notorietate faptul că cu cât infrastructura se va dezvolta, cu atât mai mult va creşte atractivitatea Africii pentru companiile de nivel mondial.

Sectorul de prelucrare a produselor alimentare ar putea fi un domeniu câştigător pentru Africa, deoarece sunt vizate exporturi cu valoare adăugată. Vorbim de un continent care deţine 60% din suprafaţa arabilă necultivată a lumii. Mai mult, doar 10% din terenuri sunt lucrate cu tractoare şi doar 4% din aceste terenuri sunt irigate.
Introducerea unor tehnici agricole avansate, pentru a creşte productivitatea, apoi conectarea la companiile de prelucrare a produselor alimentare, la o reţea de distribuţie pan-africană şi de nivel global, nu doar că ar putea genera milioane de locuri de muncă pe continent, dar, de asemenea, ar duce la creşterea ofertei de produse alimentare locale.

Creşterea numărului de consumatori africani este o altă tendinţă aflată în curs de dezvoltare. Standard Chartered Research estimează că nivelul cheltuielilor de consum în Africa sub-sahariană va creşte la 1.000 miliarde USD până în 2020 (de la 600 milioane USD în 2010). Această perspectivă se suprapune perfect cu planurile de dezvoltare ale Chinei.
Companiile chineze încep să valorifice această piaţă de consum, relativ neexploatată. Călătorind în Africa, poţi vedea cum maşinile noi, la preţuri mai mici, „Made in China”, câştigă cote de piaţă împotriva concurenţilor tradiţionali din Japonia şi Europa. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa bunurilor high-tech, electronice şi electrocasnice din China, care concurează împotriva produselor din Coreea de Sud şi Japonia.

Companiile chineze sunt, de asemenea, din ce în ce mai integrate în economiile africane, sprijinind înfiinţarea de reţele comerciale nu doar între China şi Africa, dar şi în interiorul continentului african şi între Africa şi restul lumii. Multe companii au în vedere mutarea bazelor de producţie pe continent, pentru a fi mai aproape de piaţă. Această realitate se reflectă în zonele speciale finanţate de China în Etiopia, Nigeria, Zambia, Mauritius şi Egipt.
Integrarea este facilitată de cele trei blocuri comerciale regionale: Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud, Piaţa Comună pentru Africa de Est şi de Sud, şi Comunitatea Est-Africană. Aceste noi blocuri comerciale au jucat un rol definitoriu în saltul comercial înregistrat în cadrul continentului, iar următorul pas logic ar fi o combinare a acestor comunităţi economice regionale, pentru a forma o „Zonă de liber schimb a Africii” (AFTZ), întinsă pe întregul continent, din Cape Town, la Cairo.
Un astfel de spaţiu pan-african de tranzacţionare va cuprinde peste 630 de milioane de oameni, în cea mai mare parte tineri, un Produs Intern Brut de 1.200 miliarde USD, o parte dintre cele mai generoase resurse naturale din lume şi cel mai mare teren arabil necultivat din lume. Având în vedere creşterea tot mai rapidă a clasei de mijloc din Africa, dar şi creşterea stabilităţii politice şi financiare, AFTZ ar putea rivaliza cu alte uniuni economice ale lumii, oferind statelor africane puterea necesară pentru a negocia acorduri de liber schimb cu alte blocuri comerciale.

O altă tendinţă uriaşă aflată în curs de dezvoltare de-a lungul coridorului China – Africa este reprezentantă de circulaţia în creştere a monedei yuan în Africa. Creşterea schimburilor comerciale, creşterea investiţiilor directe a companiilor chineze, precum şi ajutoarele financiare şi împrumuturile subvenţionate de guvernul chinez şi agenţiile sale oferă o bază solidă pentru regionalizarea yuanului în Africa.
Decontările comerciale Africa – China denominate în yuani au totalizat, în 2013, aproximativ 5,7 miliarde USD, aproape 3% din comerţul anual. Privind dintr-un alt unghi, Africa reprezintă 5% din comerţul mondial al Chinei din 2012, însă decontările comerciale în yuani au reprezentat numai 0,2% din total. Iată de ce, există o marjă semnificativă de creştere. Din moment ce o mare parte a relaţiilor comerciale China – Africa este reprezentată de mărfuri, o creştere substanţială va fi resimţită atunci când produsele vor fi cotate în yuani, în loc de dolari.
Acceptând yuanul ca monedă de decontare comercială, băncile centrale ale ţărilor africane vor putea să îşi diversifice rezervele valutare, în condiţiile în care moneda chineză este deja parte a rezervelor băncilor centrale din Angola, Nigeria, Tanzania, Ghana, Kenya şi Africa de Sud. Dacă autorităţile de la Beijing vor permite o mai mare convertibilitate a yuanului (se aşteaptă o convertibilitate deplină asupra contului de capital până la sfârşitul anului 2019), acesta va deveni tot mai atractiv ca monedă de rezervă.
Adaptare după China Daily, Jerry Zhang