Pentru câteva ore, în drum spre România, am avut șansa să admir una dintre stelele țării, una dintre sportivele de aur care au făcut istorie olimpică, un om pe cât de modest, pe atât de frumos. Deși în tăcere, pe Aeroportul Sheremetyevo din Moscova am recunoscut-o pe Sandra Izbașa (foto), în mulțimea care aștepta avionul de București.
Aurul Olimpic la sol, obținut în 2008 la Beijing, a rămas în memoria colegilor mei chinezi care și azi, după atâția ani, păstrează vie amintirea întâlnirii cu „fetițele de aur” ale României, în cadrul Ambasadei din Beijing, acolo unde, peste ani, Sandra și-a amintit de timiditatea cu care a abordat interviul.
Cert este că azi, mai mult decât orice, România, fie care român în parte, riscă să treacă pe lângă valori de patrimoniu național fără nici măcar să tresară.
La sosirea în România, am fost fericit să schimb câteva cuvinte cu actualul Locotenent de armată Sandra Izbașa, o prezență fermecătoare, o lecție de bună cuviință și frumusețe, să îi transmit admirația și prețuirea chinezilor pentru performanțele gimnastelor românce în cadrul Olimpiadei de la Beijing.
Ieri a fost ziua ta, Sandra, La mulți ani!
Palmaresul european, mondial și olimpic al Sandrei Izbașa îl găsiți AICI, iar cele mai noi informații despre activitatea sportivă AICI