China – Turcia | Relaţii economice bilaterale de 100 miliarde USD, până în 2020

Xi Jinping - Recept Tayyp Erdogan, Beijing 29 iulie 2015China şi Turcia vor trata relaţiile bilaterale de cooperare cu prioritate, urmând ca nivelul schimburilor să fie extins, de la cele 24 de miliarde USD în prezent, la 100 de miliarde USD, până în 2020. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale vizitei oficiale întreprinse, în aceste zile, în China de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care, alături de preşedintele chinez Xi Jinping a participat, la Beijing, la Forumul de Afaceri Turcia-China. (Xinhua)

În cadrul discuţiilor, liderii şi delegaţiile celor două ţări au stabilit două zone de interes comun special: căile ferate de mare viteză şi noile energii care includ zona nucleară, eoliană şi solară.

Xi Jinping a declarat că firmele chineze vor ajuta Turcia să construiască o linie de cale ferată de mare viteză care să lege capitala Ankara de cel mai mare oraş al ţării, Istanbul. De asemenea, China va extinde cooperarea în domenii noi cum ar fi industria aerospaţială, finanţe şi investiţii.

În condiţiile în care între cele două ţări a fost stabilit un acord de schimb valutar, care vizează consolidarea cooperării financiare, preşedintele Erdogan a declarat că Turcia doreşte dezvoltarea unor legături comerciale mai strânse cu China. Aceasta câtă vreme este o importantă ţară aflată la confluenţa Asiei cu Europa şi totodată un important punct pe traseul Centurii Economice a noului Drum al Mătăsii.

Un element extrem de important în cadrul dialogului purtat în aceste zile la Beijing între cei doi preşedinţi chinez şi turc a vizat lupta antiteroristă şi protejarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale.

Preşedintele Erdogan a subliniat că guvernul turc susţine politicile Chinei privind suveranitatea şi integritatea teritoriale, şi se opune activităţilor teroriste derulate de în China de Mişcarea Islamică a Turkestanului de Est (ETIM).
Potrivit agenţiei oficiale de presă chineze Erdogan a declarat că Turcia va dezvolta cooperarea cu China, nepermiţând ca relaţia strategică cu China să fie afectată de „forţe bolnave mintal”, în condiţiile în care Turcia este, de asemenea, o victimă a terorismului.
La Beijing, preşedintele Erdogan a declarat că Turcia va lupta cu fermitate împotriva tuturor formelor de terorism, sperând ca pentru aceasta să aibă sprijinul comunităţii internaţionale.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Asia, China, Din presa chineză, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.