FOTO – Măiestrie chinezească

Expo Arta manuala 1sO serie de opere de artă realizate manual de maeştrii şi elevii Şcolii Tehnnice din Beijing sunt prezentate în aceste zile în cadrul primei ediţii a expoziţiei „Cele opt palate ale meseriilor”. Fie că sunt din metal, piatră, sticlă sau material textil, lucrările sunt adevărate capodopere contemporane, o dovadă în plus a faptului că meseriile tradiţionale sunt păstrate şi transmise tinerelor generaţii din China.

La Şcoala Tehnică din Beijing, instituţie care ar putea fi asimilată unei şcoli de meserii sau unui liceu de artă, elevii învaţă de la profesori cum să păstreze şi să ducă mai departe aptitudini vechi de mii de ani. Fie că vorbim de jad, aur, argint, piatră, chihlimbar, lemn sau lut, expoziţia prezintă lucrări de o înaltă meticulozitate, multe dintre obiecte putând reprezenta China la nivel internaţional. Expo Arta manuala 6sÎn două încăperi, sunt prezentate realizări ale maeştilor şi ale elevilor, însă fără explicaţiile aferente cu greu poţi face diferenţa dintre o piesă ieşită din mâna unora sau altora. Perfecţiunea şi valoarea sunt dominante, iar preţul de piaţă al unor lucrări depăşeşte 100 de mii de dolari.

Expoziţia „Cele opt palate ale meseriilor” include, pe lângă spaţiile de expunere ale profesorilor şi elevilor, un forum al experţilor, o întâlnire cu artişti chinezi de talie naţională şi o ceremonie de premiere, totul derulat în cadrul special al Templului Long An din estul capitalei chineze, un loc cu o vechime de aproape 500 de ani.Expo Arta manuala 2sExpo Arta manuala 15sExpo Arta manuala 14sExpo Arta manuala 13sExpo Arta manuala 12sExpo Arta manuala 11sExpo Arta manuala 10sExpo Arta manuala 9sExpo Arta manuala 7sExpo Arta manuala 3sExpo Arta manuala 8sAvertizare dantomozeipunctro

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Fotografii de poveste, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la FOTO – Măiestrie chinezească

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.