Democraţia în Republica Moldova a făcut un pas înainte. Firav, însă unul mai important decât multe dintre reformele impuse de la Bruxelles, în numele iluziei europene. Un pas mic însă important în maturizarea şi învăţarea regulilor, procese atât de necesare în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Republica Moldova a ales un preşedinte, nicidecum o opţiune politică sau un curent. Este un semn că varianta propusă de occident avea nevoie de o mai bună şi mai mare consistenţă pentru a contrabalansa.
Graba cu care susţinătorii Maiei Sandu s-au lăsat atraşi în jocul manipulativ cunoscut deja drept modelul „Soros”, aplicat cu succes în alegerile din Europa de Est şi cunoscut în timpul prezidenţialelor din România lui 2014, developează un model de gândire anti-sistem. Noile generaţii, de oriunde, au fost educate mai puţin în sentimentul realităţilor obiective, fiind cu precădere modelate pentru respingere şi neasumare a condiţiilor reale.
Dacă la americani se protestează, de ce nu s-ar protesta şi la Chişinău? În fond, în ambele cazuri, cei care trebuie să protejeze democraţia, rezultatul voturilor, bunurile publice şi private, sunt tot cei care au pierdut alegerile. Incapacitatea de a asuma un rezultat electoral exprimă imaturitate politică sau convingerea că democraţia poate însemna şi prostie. Şi cât de mult se abuzează de acest drept!
În faţa unei diferenţe de aproape 5%, chiar şi în paupera Republica Moldova electoratul „înfrânt” ar trebui să vadă realitatea. „Războiul” fără victime al confruntării electorale s-a încheiat, rezultatul trebuie asumat. Altfel, pro-europenii vor confirma încă odată că în dispreţ cu regulile pe care singuri le afirmă, sunt incapabili să le accepte. Democraţia este pe voturi, cine are mai multe. Duminică, Dodon a cules mai multe voturi decât Sandu. Ce poate fi mai simplu de atât?
Scenariul în care a intrat electoratul din Republica Moldova este grotesc, dar vorbeşte despre importanţa în creştere a senzaţiei că votul contează. Nimic nu este mai comod decât să te minţi, să te autoamăgeşti cu asta, în timp ce zi de zi, familiile lăsate acasă consumă banii trimişi din Federaţia Rusă sau din Uniunea Europeană adaptându-se perpetuu la un sistem care se vrea corupt pentru că fiecare dintre alegători contribuie la perpetuarea sistemului. Altfel spus, sărăcia din republică este proporţională cu valoarea injecţiilor financiare familiare din exterior.
Să crezi că Maia Sandu este o alternativă este dovada clară a nonsensului, a neînţelegerii termenului alternativă. Măcar în cazul lui Igor Dodon, lucrurile sunt clare. Înfrângerea o face pe Maia Sandu o „Jeanne d’Arc” de Chişinău, chiar dacă procentele acumulate în turul doi se vor sparge, revenind entităţilor care au avut de pierdut până acolo. Vremea Maiei Sandu a trecut, nimeni nu iubeşte ocupantul locului doi.
Protestele care se anunţă în PMAN-ul din Chişinău arată neputinţa de a separa manipularea de realitate. La fel ca multe popoare est-europene, nici moldovenii din Republica Moldova nu s-au maturizat suficient pentru a înţelege că o partidă se joacă în timpul regulamentar, la fotbal pe goluri, în politică pe voturi. De asta, Republica Moldova este doar o lecuţă mai matură, după alegerile de duminică. Nu mult, însă suficient cât să fie înregistrată o victorie determinată din interior, nu din afară, chiar dacă mulţi afirmă că este o victorie a Rusiei. Era mai bună victoria UE-SUA?
Domnule Tomozei, subțirel, subțirel, nu prea cunoașteți și, mai ales, se pare că nu înțelegeți miza. Cred că vă preocupă în mod exagerat modelul chinez, cu stegulețe mult prea roșii, după gustul meu. Fiind, însă, acolo, cunoașteți, desigur și limitele.
E puțin cam forțat să contrapui stația de benzină și silozul de rachete numite generic Rusia, cea de-a pururi primitivă, care nu poate oferi alt exemplu decât al dețului de vodcă tras hotărât pe gât și al dosirii realității îndărătul panourilor, când îi trece Flacăra olimpică prin ogradă, sistemului vestic. Care, cu toate imperfecțiunile, a produs, totuși, civilizație – circulați puțin și prin Occident.
În Moldova este vorba, de fapt, despre bănănăiala între opțiunea colhoznică vs. dezvoltarea pe alte coordonate decât cele bolșevice. Din păcate, acolo este vie și vioaie generația sovietică, atinsă iremediabil de sindromul Stockholm. Le place cu bocancul pe grumaz. Fiindcă fosta, actuala și viitoarea URSS asta înseamnă – aer dat cu porția, cât vrea Țarul să slăbească strânsoarea. Iar după alegerile de duminică, Moldova e o lecuțică nu mai matură, ci mai departe de civilizație și mai aproape de nimicul muscălesc.
Stimate Daniel Barbu (dacă nu greşesc),
când vorbim de civilizaţie trebuie să fim de acord că este important punctul din care şi spre care privim. Am „circulat puţin” şi prin ceea ce numiţi dumneavoastă Occident, însă am şansa de a cunoaşte şi alte variante, fie că vorbim despre Asia sau China. Iată de ce, cred că este extrem de important să avem opţiuni proprii, la nivel de naţiuni, nu impuse prin diverse metode, fie ele Occidentale sau Estice, oricare ar fi ele.
Rămân la ideea că, pentru Republica Moldova, varianta Dodon este mai bună acum. Măcar şi pentru a da apă la moară celorlalţi care înţeleg sau nu un lucru simplu: Moldova nu poate fi Rusia, în egală măsură în care nu poate fi UE sau SUA. În oricare dintre variante, dispare dacă nu se înţelege că identitatea nu este posibilă prin asimilare.