China nu va fi marcată de vreo criză financiară sistemică, autorităţile având la dispoziţie o serie de instrumente politice pentru a rezolva riscurile financiare, a declarat miercuri premierul Li Keqiang, în cadrul conferinţei de presă tradiţionale care încheie sesiunile anuale ale forurilor consultative politice şi reprezentanţilor poporului din China. „Odată ce vom identifica riscuri financiare, le vom aborda cu promptitudine pentru a preveni agravarea”, a subliniat Li. (Surse: Xinhua, China Daily, Radio China Internaţional)
În cadrul conferinţei de presă, liderul chinez a abordat o serie de aspecte privind situaţia economică şi socială internă, dar şi relaţiile externe, cu precădere cele care vizează SUA, UE şi regiunea Asia-Pacific. Iată de ce am grupat principalele idei prezentate pe două domenii: INTERN şi EXTERN.
INTERN
Anunţatul obiectiv economic pentru acest an, de creştere a PIB „în jurul valorii de 6,5%”, nu va fi uşor de îndeplinit. Totuşi, există riscuri minime pentru o aterizare dură a economiei chineză, procesul de transformare economică a ţării bazându-se în principal pe imbunătăţirea industrială.
China vizează o creștere cu 6,5% în 2017
China va continua să manifeste o atitudine deschisă în faţa acordurilor comerciale regionale, dorind să profite de orice ocazie posibilă pentru a îmbunătăţi economia mondială prin intermediul sistemelor comerciale multilaterale.
Menţinerea şomajului la un nivel redus
Guvernul nu va permite atingerea unui şomaj masiv, economia Chinei fiind proiectată pentru a înregistra o creştere constantă, fără riscul aterizării dure. „Ocuparea forţei de muncă este de importanţă capitală pentru o ţară cu peste 1,3 miliarde de oameni. De aceea, ocuparea forţei de muncă reprezintă un fundament al dezvoltării economice.”
În ultimii patru ani, în China au fost create anual 13 milioane de noi locuri de muncă, ceea ce a ajutat ţara să menţină şomajul la un nivel destul de scăzut.
Sprijinirea lucrătorilor concediaţi să îşi găsească noi locuri de muncă este cea mai importantă problemă pentru China, în condiţiile în care se aplică programe de diminuare a supracapacităţilor industriale.
În 2016, guvernul central constituit un fond de 100 de miliarde yuani (14,4 miliarde USD) pentru a ajuta muncitorii, fonduri similare fiind constituite la nivelul autorităţilor locale. Până în prezent, un număr de 720.000 de persoane concediate au primit asistenţă socială.
China are 800 de milioane de angajaţi, din care 170 de milioane cu studii superioare.
Evitarea războaielor comerciale
China dispune de ample rezerve valutare pentru a satisface cererile de import şi rambursările datoriilor pe termen scurt. Autorităţile de la Beijing nu doresc să recurgă la diminuarea yuanului pentru a stimula exporturile, deoarece aceasta ar afecta restructurarea şi modernizarea sectorului corporativ.
„Nu dorim nici un război comercial şi vom continua să promovăm mecanismul de formare a cursului de schimb al yuanului, pentru a-l menţine la un nivel stabil şi rezonabil.”
Cerul albastru nu trebuie să fie un lux
Nu în cele din urmă, premierul chinez a abordat problema mediului arătând că „cerul albastru nu va fi şi nu ar trebui să fie un lux”. În aceste sens, a fost constituit un grup special de lucru format din specialişti, fiind luate totodată măsuri ferme pentru a limia consumul de cărbune, emisiile de gaze cu efect de seră şi producţiile generatoare de pulberi.
Relaţia cu Taiwanul
China continentală va continua să susţină Consensul din 1992 ca fiind baza politică pentru opunerea cu fermitate a independenţei Taiwanului şi susţinerii păcii în Strâmtoarea Taiwan.
„Politica noastră faţă de Taiwan a fost consecventă şi clară, adică vom continua să susţine Consensul din 1992*, care întruchipează principiul Chinei, ca fundament politic, opunându-se cu fermitate independenţei Taiwanului, susţinând pacea în întreaga Strâmtoare Taiwan, susţinând dezvoltarea paşnică a relaţiilor între cele două maluri ale strâmtorii şi protejând bunăstarea oamenilor de pe ambele maluri”, a subliniat Li.
*”Consensul de la 2 Septembrie”, stabilit în anul 1992 promovează teza existenţei unei singure Chine.
EXTERN
Politica existenţei unei singure Chine constituie fundamentul politic al relaţiilor dintre China şi SUA, politică rămasă neclintită în ciuda circumstanţelor în schimbare. „Plecând de la această bază, credem că există largi perspective de cooperare China-SUA”, a declarat premierul Li Keqiang care a susţinut că cele două ţări sunt deja angajate la nivel diplomatic în pregătirea unei întâlniri la nivel de preşedinte.
Companiile americane vor fi primele care vor avea de suferit în cazul în care SUA şi China vor intra într- un război comercial, dat fiind că investiţiile şi comerţul bilaterale au creat aproape un milion de locuri de muncă în SUA, motiv în plus pentru ca ambele naţiuni să depăşească diversele provocări.
Relaţiile comerciale pe care China le susţine alături de Rusia au ajuns la un moment de cotitură, înregitrând o creştere puternică, ca urmare a eforturilor comune. Pe fondul redresării şi creşterii economice lente la nivel mondial relaţiile comerciale şi economice China-Rusia au fost afectate de diferiţi factori, inclusiv de preţurile la energie mai mici din ultimii ani.
Li Keqiang a susţinut că există un potenţial enorm neexploatat în cadrul relaţiilor economice şi comerciale, cele două economii fiind complementare. China şi Rusia sunt reciproc cele mai mari ţări vecine, bucurându-se de un parteneriat strategic cuprinzător de coordonare, dezvoltarea continuă şi stabilă relaţiei bilaterale fiind benefică nu doar pentru regiune, ci pentru întreaga lume.
China va crește cu 7,6% bugetul apărării, în 2017
Premierul Li Keqiang a exprimat speranţa ca relaţiile de cooperare dintre China şi Statele Unite ale Americii în regiunea Asia-Pacific vor aduce oportunităţi pentru ţările ASEAN, nicidecum necazuri.
China nu vrea să vadă numai o parte din regiunea Asia-Pacific, să se simtă obligată să aleagă sub influenţa unei mentalităţi de tip război rece. Zona Asia-Pacific este comună tuturor ţărilor din regiune, China considerând că afacerile regionale trebuie să fie decise şi aplicate în funcţie de drepturile fiecărui caz în parte.
Sesiunile de primăvară şi oportunităţile ECE
În relaţia cu Uniunea Europeană, China susţine că un tratat bilateral de investiţii va contribui la dechiderea comerţului dintre cele două părţi. China va continua să se extindă accesul pe piaţa proprie pentru companiile europene, asigurând un tratament egal cu cel aplicat companiilor chineze.
O campioană a sistemului internaţional de neproliferare, China susţine aplicarea rezoluţiilor ONU în mod strict şi cuprinzător, promovând rezolvarea problemelor din Peninsula Coreeană prin dialog şi realizarea denuclearizarea. China nu vrea să vadă „haos lângă uşă”, având în vedere că tensiunile din peninsulă şi cele din nord-estul Asiei, au potenţialul de a declanşa un conflict care ar afecta toate părţile implicate.