După o perioadă de aşezare a ideilor şi amintirilor acumulate la Xi’An, acolo unde în urmă cu aproape o lună au fost puse bazele Centrului Internaţional de Schimburi Academice pentru Nai al Conservatorului de Muzică, am pus în litere dialogul purtat cu doamna Raluca Pătuleanu, profesoară de nai. După ultima zi de curs a Master class-ului la care au participat peste 50 de iubitori de nai din China, după încheierea programului oficial asigurat de Conservatorul de Muzică din Xi’An, în miez de noapte, am purtat un dialog cu unul dintre cei mai valoroşi şi modeşti români pe care i-am întâlnit în China: Raluca Pătuleanu.
Profesoară de nai, absolventă a Liceului de Artă „George Enescu” din Bucureşti, doamna Pătuleanu este stabilită de 28 de ani în Belgia, acolo unde a devenit un reper al metodelor didactice pentru toţi cei din Europa de Vest îndrăgostiți de naiul românesc. Notorietatea câștigată în timp face să aibă elevi cu precădere din Belgia și Olanda, dar și din alte țări din regiune. Metodele didactice promovate de Raluca Pătuleanu au depășit granițele Europei, au ajuns în China unde, după un an de pregătiri, a fost deschis, așa cum am evidențiat, primul Centru Internaţional de Schimburi Academice pentru Nai al Conservatorului de Muzică din Asia.
La finalul unui proiect în care aţi fost invitată în China să prezentaţi experienţa personală în domeniul naiului, de peste 30 de ani, şi să îi învăţaţi pe chinezi ce înseamnă arta şi cultura naiului. Care ar fi primele concluzii, după trei zile în care aţi preda muzică, tehnică şi experienţele personale unui grup de peste 50 de chinezi care învaţă nai pe limba română.
Cursul a fost tradus interactive de domnul Luo Dongquan, o personalitate în China, dânsul a tradus cursul din română în chineză. Prima impresie şi cred că aşa va rămâne mereu, este că poporul chinez este un popor decis, iar ceea ce au promis au făcut. Eu nu mi-am imaginat că, într-adevăr vor pune bazele unei fundaţii internaționale a naiului şi că sunt atât de talentaţi, că pot să realizeze acest proiect şi să poată să cânte toate exerciţiile pe care le-am arătat. Nu mi-am imaginat că tot ce am scris pentru ei, în cursurile acestea, o să le duc la bun sfârşit.
Când am venit aici, nu ştiam la ce nivele se află ei şi am făcut puţin din toate nivelurile: debutanţi, avansaţi, şi am fost uimită să văd ce capacitate de captare au şi câtă ambiţie.
Asta în condiţiile în care nu toţi sunt muzicieni, mulţi au diverse profesii, unii sunt artişi, alţii au domenii exacte sunt ingineri, puţini dintre ei sunt muzicieni cu conservator sau cu şcoli de muzică. Şi totuşi, au făcut din nai, din naiul românesc o pasiune. Pentru că vorbesc despre dumneavoastră, despre Gheorghe Zamfir, depre Nicolae Voiculeţ, cu atât cunoaştere şi dedicaţie. De unde acest impact, atât de departe de ţară?
Să nu uităm un detaliu foarte important şi anume că şi ei au naiul lor, iar asta îi ajută să înţeleagă mai bine ceea ce facem noi. Naiul este un instrument pentru un public limitat numeric. În România, în Olanda, în Belgia, unde sunt mai multe şcoli, înţelegem naiul şi îl apreciem cât este de bun. Dar, ei, datorită naiului lor au avut această uşurinţă de a-l înţelege. Apoi, ei urmăresc tot ceea ce se întâmplă în lumea naiului. Pot spune că am avut aşa, un noroc, pentru că ei mă urmăresc de foarte mult timp, poate chiar de 20 de ani, iar de un an au insistat să vin. Am fost îndoită, pentru că nu credeam că o să reuşesc cursurile cu ei. Este o surpriză foarte agreabilă.
Cum vedeţi faptul că au ţinut să deschidă, să iniţieze şi să lanseze oficial acest centru de studii academice în arta naiului cu România, cu o româncă?
Ceea ce au făcut ei acum este un boom în lumea naiului. Pentru că Asia este enormă şi este primul centru de cercetare a naiului din Asia. Cred că nu o să avem decât de câştigat.
Care au fost momentele, de-a lungul celor trei zile, în care aţi simţit diferenţe culturale, aţi simţit, cu tot sprijinul pe care domnul Luo Dongquan (foto dreapta) în traducerea temelor pe care le-aţi predat, care au fost diferenţele pe care le-aţi sesizat între experienţa dumneavoastră didactică din Europa şi cea cu care v-aţi întâlnit aici?
Eu ţin cursuri, foarte mult, în Belgia, în Olanda, în alte ţări, dar nu în România. Experienţa mea mi-am căpătat-o dând lecţii străinilor şi vreau să spun că am fost uimită cât de avansaţi sunt ci de aici. Aş spune că au un talent tot atât de mare ca şi românii. Nu ştiu dacă aş fi avansat mai mult sau mai puţin cu românii. Cred că au fost mai buni ca belgienii şi olandezii. Asta pot să spun.
Aţi mai întâlnit în experienţa dumneavoastră cursanţi care să se trezească la şase dimineaţa şi vă trezească pe dumneavoastră, în timp cei ei repetă înaintea cursului?
Nu, nu! Nici elevii mei nu fac asta. Aşa de motivaţi nu am întâlnit. Şi mă bucur enorm de mult.
Naiul românesc, la fundaţia unui nou centru internaţional de schimburi academice al Conservatorului din Xi’an
Stând alături de dumneavoastră aproape integral cele trei zile, nu am avut nevoie de ceas deşteptător pentru că mă trezeam în sunet de nai, la şase-jumătate, şapte dimineaţa. Este o experienţă unică şi pentru mine.
Pentru mine este o plăcere. Vă spun sincer, am fost foarte dar nu am simţit această oboseală, fusul orar şase ore, apoi tot programul foarte încărcat. Nu am avut timp să mă odihnesc, am dormit trei-patru ore în fiecare noapte, şi totuşi nu am simţit această oboseală. Atât de mare a fost surpriza. Nici nu am cuvinte să descriu.
Din cele trei piese româneşti incluse în cursul dumneavoastră, una a fost interpretată la gala de închidere a cursului. De ce aţi ales această piesă şi de ce le-aţi ales pe cele trei pentru a explica sunetul românesc la nai?
Fiecare piesă a avut o bază. „Barbu lăutarul” mi-a servit ca explu şi am putut să le povestesc despre toate regiunile, genurile de muzică, ce înseamnă lăutar, ce înseamnă cobza, ce instrumente avem în orchestra românească. Le-am şi exemplificat cu mai multe genuri de muzică. „Barbu lăutarul” mi s-a părut o piesă de bază, un start pentru orice străini care vrea să înveţe muzică românească. Muzica românească este tot atât de bine structurată ca şi muzica clasică. Totul este măsurat.
O altă piesă a fost introducerea din „Raposodia română” de George Enescu, unde la sfârşit este Ciocârlia. Organizatorul evenimentului este decanul Conservatorului din Xi’An şi dânsul a cerut Ciocârlia.
Având aceste piese, nişte perle în muzica românească, pentru ei a fost o introducere, primii paşi. Ceea ce le-a plăcut cel mai mult a fost muzica românească. Pentru că am pus în program şi muzică clasică, şi muzică pop, dar piesele pe care le-au reţinut şi iubit, şi pe care am reuşit să le cânt cu ei foarte bine au fost „Barbu lăutarul”, „Cărăşelul” – introducerea, „Sanie cu zurgălăi”, şi pe urmă, din muzica pop hitul naiului, James Last, hitul lui Gheorghe Zamfir, „The Lonely Shepherd”.
Pentru că aţi amintit de decanul Conservatorului din Xi’An, profesorul Gao Chunhua (foto stânga). El este un profesionist al instrumentelor de suflat din lemn din China, dar relative de foarte curând, de un an, a trecut la nai. Unde îl vedeţi la nivel de performanţă?
Este o personalitate în lumea muzicii tradiţionale chineze. Profesorul Gao are o capacitate deosebită de a citi muzica, mai bine decât mulţi pe care i-am întâlnit. De ce spun asta? Pentru că chinezii au un alt limbaj muzica, cu totul altfel. Noi citim note, ei citesc cifre. El poate citi partiturile şi are cultură muzicală, încât pot să discut cu el despre un concert baroc, despre oricare din epocile muzicii clasice. Dânsul cunoştea toate lucrările pe care le-am prezentat în concert şi dedesubtul lucrărilor. Este extraordinar că dânsul a pus piciorul în prag pentru ca să se înfiinţeze centrul internaţională de cercetare a naiului şi, în plus, catedra de nai la Conservatorul din Xi’An, un conservator în adevăratul sens al cuvântului. Am fost impresionată de clădire, de dotări, cu pian în fiecare clasă, aș putea spune că este similar Conservatorului de la București.
Știu că au fost avansate discuții, invitații, pentru o viitoare prezență a dumneavoastră în China, pentru colaborare cu asociația pasionaților de nai, cu Centrului Internaţional de Schimburi Academice pentru Nai al Conservatorului de Muzică din Xi’an. Cum vedeți concretizată colaborarea?
Da, ei sunt foarte entuziaști. Printre cursanți erau din mai multe regiuni și toți, prin prisma asociației m-au invitat. Dar, vom vedea. Toate acestea trebuiesc gândite pentru că eu am pus o limită la înscriere, dar ei, întotdeauna, vor să vină mai mulți, și toate astea trebuie calculate. Mie nu îmi place să promit ceva și să nu fac. Nu aș putea să le promit, gata, vin din nou, și acum accept 100 de cursanți. Nu, nu pot să fac așa ceva. Trebuie să mă bazez pe colaboratorii mei și poate chiar pe unul dintre elevi, să vină să țină cursuri, tot așa cum am făcut eu.
Alături de dumneavoastră, și a fost de un real sprijin în a explica partenerilor și prietenilor chinezi ce înseamnă naiul românesc, a fost și Ionuț Preda. Unul dintre maeștri-constructori ai naiului românesc. Aș vrea să evidențiați puțin cum reușește familia Preda să fie prezentă pe piața naiului din China, pentru că foarte mulți dintre cei prezenți la curs aveau naiuri semnate Preda.
Poate nu vă imaginați, dar acesta este un lucru foarte simplu pentru că aici calitatea vorbește. Și în China, dumneavoastră mi-ați spus și așa este, când un lucru este de calitate pentru ei nu contează de unde vine și cât costă. Și naiurile firmei Preda sunt cele mai bune la nivel mondial.
Familia Preda, tată și fiu, și chiar bunicul mai făcea, poate nu naiuri, dar alte instrumente, face instrumente de invidiat la nivel mondial. Ei nu fac instrumente numai din bambus sau dintr-un singur material. Ei folosesc multe materiale. Aș spune că sunt aidoma lutierilor. Folosesc palisandru, chiar și metal, chiar și argint, sycamore (n.m. – paltin creț) … materiale uitate sau utilizate numai pentru viori și chitare.
Eu însumi am un nai din palisandru care are 100 de ani. Este un adevărat Stradivarius. Nu este ceva extraordinar că Ionuț Preda se află aici. Noi ne cunoaștem de foarte mult timp și avem o colaborare de 20 de ani, dacă nu mai mult.
Înanite de a încheia dialogul, voi face un pas într-un teritoriu mai sensibil și cunoscând o parte din poveste, vă întreb: când veți concerta la nivel, în România? Suntem atât de departe de țară, dumneavoastră locuiți relativ departe de țară, iar drumurile duc foarte rar către casă.
Eu nu am fost total absentă din România, în acești 28 de ani de când am plecat de acasă. Am făcut înregistrări și sunt prezentă foarte des pe posturile naționale de radio, de specialitate pe muzică populară, cum este Radio România – Antena Satelor. Sunt foarte iubită de dânșii. Apoi, Electrecordul mi-a cerut un disc, iar la solicitarea lor am înregistrat un disc. Primul a fost făcut tot la cererea lor și a fost făcut în memoria maestrului Ionel Budișteanu (1919-1991).
Se întâmpla în anul …
Am înregistrat în 1989. Discul a ieșit pe piață când eu eram deja în străinătate și au insistat să vin în țară pentru a fi lansat în memoria maestrului.
Dar, ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, cu un concert, sincer, eu sunt pregătită, însă România nu mă cunoaşte. În afara celor care lucrează în radio şi cei de la Electrecord, oamenii nu mă mai cunosc. S-au schimbat foarte mult, iar eu nu sunt o fire căreia să îi placă foarte mult reclama. Nu, nu îmi place …
Stimată doamnă Raluca Pătuleanu, vă mulţumesc pentru experienţa acestor zile, pentru răbdarea cu care m-aţi suportat alături de dumneavoastră …
Nu! Eu vă mulţumesc pentru că datorită dumneavoastră am putut să înţeleg şi eu cum să mă comport şi ce înseamnă societatea chineză de azi. Multe lucruri nu le ştiam. Eu vă mulţumesc.
Vă sunt îndatorat şi sper să ne revedem, poate aici în China sau poate acasă.
Xi’An, 10/11 iunie 2018