E.S. Basil Constantinescu: România trebuie să valorifice capitalul de simpatie pe care îl mai are în rândul populației chineze

României îi lipsește o percepție corectă cu privire la China de astăzi, așa cum și chinezilor le lipsesc o percepție corectă cu privire la România de astăzi, existând „un deficit de comunicare”, pentru a înțelege că „piața chineză devine foarte sofisticată, foarte cosmopolită”, a declarat Ambasadorul României în R.P. Chineză, E.S. Basil Constantinescu (foto), în cadrul unui interviu acordat D.C. News, în marja International Business Forum desfășurat în perioada 30-31 august, la București. Pe de altă parte, România trebuie să valorifice cât mai rapid posibil capitalul de simpatie extraordinar pe care îl mai are în rândul populației chineze.

Ambasadorulu Constantinescu a apreciat că, foarte curând China va deveni „principalul vector de dezvoltare globală„, având în vedere că în acțiunea de dezvoltare internă s-a proiectat foarte mult în exterior, iar principala zonă de implicare de până acum a fost Africa. În opinia ambasadorului român, în Europa dimensionată geografic, prin potențialele investiții la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, China ar realiza cea mai mare investiție din spațiul comunitar UE. Pe acest fond, în spațiul european, investiițiile chineze întârziere să apară ca urmare a unei necesare perioade de adaptare la particularitățile spațiului UE, stricte, asumate, total diferite de cele din Africa.

Vorbind despre relația cu România, Basil Constantinscu a subliniat că în China „există o fantastic de vie memorie colectivă, dincolo de cea politică. Toată lumea vorbește de relația specială pe care noi ca țară am avut-o cu China și un pic ciudată pentru mulți, în ciuda distanței geografice, a mărimii, două țări care au mers, au pășit mână în mână, sprijinindu-se una pe alta atunci când a fost nevoie. Cred că ceea ce avem noi și nu trebuie să pierdem, pentru că timpul lucrează împotriva noastră, este tocmai acest capital de simpatie extraordinar pe care îl avem în rândul populației chineze”.

Pe de altă parte, Constantinescu a vorbit despre nevoie de adaptare la specificul cultural al consumatorului chinez, dând ca exemplu zona de turism, unde România trebuie să fie pregătită să ofere pe lângă ofertele tradiționale și serviciile cu care chinezii sunt obișnuiți cotidian, în cazul de față mâncare chinezească. Apoi, România trebuie să își adapteze infrastructura, câtă vreme chinezii sunt obișnuiți să circule pe autostrăzi și cu trenuri care rulează cu 360 de kilometri pe oră. Nu în ultimul rând, România trebuie să facă eforturi susținute pentru a redeschide linia aeriană directă cu China.

Întrebat când vom vedea primele rezultate în relația cu China, Ambasadorul Basil Constantinescu a declarant că acesta vin, dar „sunt lucruri care nu se pot face peste noapte. Sper și sunt foarte încrezător că avem șanse reale să vedem o legătură directă între București și China până anul viitor când vom sărbători 70 ani de relații. (…) Pe celalalte chestiuni, economice, încă odată … și astfel de reuniuni (n.m. – Internațional Business Forum) reprezintă o oportunitate foarte bună pentru coagularea unei zone de afaceri de partea română, care să poată se se uite și spre China. Nu doar ca potențială piață, dar și ca potențială investiție” pentru că astăzi „România nu are, de exemplu, investiții în China”.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din presa românească, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Români în China, România, România - China, ROMANIA-CHINA 70. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.