România vizează intensificarea relațiilor economice și comerciale cu China

România dorește intensificarea relațiilor economice și comerciale cu China, având ca obiectiv echilibrarea balanței comerciale prin sporirea exporturilor către piața chineză, a declarat luni premierul Viorica Dăncilă, în cadrul întâlnirii avute la București cu Shen Yueyue, vicepreședinte al Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze și Președintele Federației Femeilor din Întreaga Chină. Potrivit unui comunicat al Guvernului român, Shen Yueyue se află în vizită de lucru în România, în vederea unor schimburi de experiență la nivel guvernamental și parlamentar, pentru a confirma dorința reciprocă a României și R.P. Chineze de a menține o relație dinamică.

Premierul Dăncilă a transmis interesul României pentru atragerea de investiții din China și a prezentat modificările legislative în domeniul parteneriatului public-privat, care urmăresc crearea unui mediu investițional mai atractiv. Totodată, a subliniat interesul de a dezvolta cooperarea româno-chineză în domeniul energetic și al infrastructurii de transport. De asemenea, a susținut dezvoltarea relațiilor inter-umane în cadrul bilateral, precum și continuarea unei implicări de substanță în formatul de cooperare China – Europa Centrală și de Est (ECE).

În cadrul convorbirilor au fost abordate oportunitățile de promovare a egalității de gen, aspect social cu relevanță specială pentru România, cât și pentru Republica Populară Chineză – și care constituie, în același timp, o temă definitorie a președinției române a Consiliului UE în semestrul I 2019. Prim-ministrul român a reamintit susținerea pe care România o oferă implementării unei platforme de cooperare și încurajare a antreprenoriatului feminin, care să reunească experți și instituții relevante din toate statele formatului de cooperare China-ECE. De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat eforturile făcute de România în sprijinul contactelor la nivel științific, cultural, turistic și al relațiilor de afaceri între cele două state, inclusiv prin asigurarea de facilități în eliberarea vizelor de călătorie.

La rândul său, Shen Yueyue a punctat importanța acordată de autoritățile Republicii Populare Chineze relațiilor tradiționale de prietenie cu România și a transmis aprecieri pentru sprijinul arătat de Guvernul României în sensul concretizării de proiecte de anvergură, în beneficiul ambelor țări și popoare.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CHINA-ECE, De departe ... România, EU Centrală şi de Est, România, România - China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.