Din capul locului, deși nu îmi este deloc simpatic, președintele Klaus Iohannis este o dublă victimă în circul mediatic generat după intervenția susținută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Este o victimă colaterală, pentru că prezenţa în plenul Adunării Generale este similară, cu excepția câtorva lideri mondiali (plasaţi la ore decente pentru delegaţii). Iohannis este şi o victimă directă a propriilor acţiuni din postura de președinte al României, fiind unul dintre promotorii demonizării țării noastre. În această situație, că ne place sau nu, Iohannis reprezintă România, iar dacă un reprezentat al nostru este tratat cu indiferență trebuie să resimțim un sentiment de jenă, nicidecum de satisfacție.
În locul președintelui Iohannis putea fi, la fel de bine, premierul Dăncilă, sau oricare lider politic al momentului, de la București. Ora de programare şi interesul asistenţei era exact acelaşi, pentru că, în acel moment al zilei, majoritatea delegaţiilor naţionale se aflau în timpul şi spaţiul alocat întâlnirilor bilaterale sau în pauză. Iată de ce, în sală se aflau, pe lângă reprezentanții României, o mână de alte delegaţii, majoritatea din ţările mici şi foarte mici în arhitectura mondială.
În cele 13 minute și 52 de secunde de imagini video oficiale oferite de organizatorii celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, prezenţa şi discursul preşedintelui Iohannis sunt „sparte” de cadre ale plenului, niciodată cadre generale. Pe imaginile alăturate acestui text se pot observa minutul și secunda acestor intervenții de plen, cel mai compact fiind grupul delegației României.
Prin urmare, să faci din absenteismul evident al delegaților ONU o temă similară „dezinteresului pentru Iohannis” este o temă falsă, o nouă probă a faptului că patriotismul comportă carenţe. Repet, place sau nu, Iohannis reprezintă România şi trebuie pus în imaginea completă şi corectă a realităţii care ne spune că dezinteresul este pentru România.
Pe de altă parte, aşa cum am subliniat, Iohannis este victima propriilor acţiuni în plan intern şi extern. România este prezentată permanent de preşedintele Iohannis ca fiind o ţară grav afectată de corupţie, de lupte interne, o ţară instabilă economic, politic, în permanentă dispută preşedinte-guvern-parlament. Adică, o ţară care prezintă mai multe argumente negative. Cine ar fi interesat de o ţară cu o asemenea imagine? Cine ar fi interesat de discursul unui preşedinte care demonizează guvernul propriei ţări? Toate acestea, spun din nou, adăugat la ora de programare a discursului generalist, lipsit de amplitudine şi punctuaţii care să genereze o atenţie specială, măcar pentru paragraful în care s-a afirmat că: „Există în continuare conflicte nerezolvate în zona extinsă a Mării Negre, care reprezintă amenințări serioase pentru regiune și pentru securitatea internațională.” Textul integral al preşedintelui Iohannis AICI
Ce vorbește și mai mult despre importanța României corect măsurată în plan internațional este agenda întâlnirilor pe care președintele Iohannis a avut-o în SUA. Abia aici intrăm pe un nivel grav, în care reprezentanții diplomatici și politici trebuie să ofere explicații în cadrul unor analize fie și cu ușile închise. Pentru că este cel puțin ridicol să mergi până la New York pentru a programa o bilaterală cu premierul Republicii Moldova.
Plenul Adunării General a Organizației Națiunilor Unite, în timpul discursului prezentat de Secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Plenul Adunării General a Organizației Națiunilor Unite, în timpul discursului prezentat de președintele SUA, Donald Trump.
Plenul Adunării General a Organizației Națiunilor Unite, în timpul discursului prezentat de ministrul chinez de Externe, Wang Yi.
Plenul Adunării General a Organizației Națiunilor Unite, în timpul discursului prezentat de premierul Israelului, Benjamin Netanyahu.