Dacă Uniunea Europeană a ajuns să mizeze pe un personaj precum Codruța Kovesi, UE este în gravă criză de autogestionare internă. Tupeul candidatei Kovesi a fost dublat de prostia și impostura parlamentarilor europeni: unii partizani, alții subiectivi, alții pur și simplu idioți în contact cu realitatea obiectivă! Constat, încă odată, că România nu are o comunicare onestă în relația cu Bruxellesul, că imaginea României în Europa este grav afectată de manipularea promvată de personaje triste precum Monica Macovei și Traian Ungureanu (eurodeputați români).
Când Parlamentul European nu cunoaște sau ignoră tragediile umane pe care și-a pus semnătura Kovesi, Europa se îndreaptă spre agonia selecției valorilor. Când în etapa finală de selecție a unei viitoare instituții europene ajunge un personaj macabru, ceva nu funcționează normal! Mai avem o zi și ne vom clarifica în detaliu cu privire la valorile și principiile Uniunii Europene, odată cu desemnarea procurorului şef în cadrul viitorului Parchet European (EPPO), la care șase din cele 28 de stat UE au refuzat să adere!
UE, între falsele principii și Codruța Kovesi!
De departe, reprezentantul din Franța a făcut cea mai bună figură, urmat de reprezentantul din Germania (ușor levitant) și de reprezentanta din România, Kovesi, extrem de amestecată în idei, în extrem de grave confuzii legate de prerogativele OLAF vs. EPPO, slugarnică în fața prezidiului Comisiei LIBE, însă agresivă cu sala atunci când i s-a solicitat să vorbească în limba engleză.
Iată o parte din ideile promovate de Kovesi: „rezultatele mele, vorbesc în numele meu!„, „DNA am lucrat cu avertizori de integritate”, „există încercări de a limita această independență (a Justiției din România)”, „procurorii trebuie să aplice legea în mod egal pentru toată lumea”, „procurorii nu fac legea, o aplică„, „numai o justiție profesionistă, independentă și onestă poate lupta împiotriva copupției, numai o justiție profesionistă, independentă poate aplica legea în mod egal”, „am respectat principiul prezumției de nevinovăție (în comunicarea publică)”, „am respectat întotdeauna legea”, „să ne desfășurăm activitatea de procuror cu pasiune, dar nu cu patimă„, „drepturile fundamentale ale persoanelor” … .
Nimic, absolut nimic, din cele prezentate de Kovesi nu are legătură cu realitatea profesională, fiecare dintre idei fiind încălcate grav în majoritatea cazurilor devenite celebre prin telejustiția promovată de DNA în România!
Să reținem măcar afirmația potrivit căreia „procurorii nu fac legea, o aplică”. Păi dacă este așa, pentru că LEGEA PREVEDE AȘA, ce au căutat și caută procurorii din subordinea specialitei Kovesi în stradă?
Însă, cel mai greu de acceptat la acest nivel de evaluare instituțională, rămâne faptul că nici măcar astăzi Kovesi nu a înțeles că a fost revocată din funcția de procuror șef DNA de superiorul ierahic, ministrul Justiției, nicidecum de Curtea Constituțională a României! Curtea doar a confirmat legalitatea actului de revocare și obligația președintelui României de a face! Dacă acesta va fi candidatul câștigător al Uniunii Europene pentru funcția de procuror şef în cadrul Parchetului European (EPPO), atunci suntem în pericol!
Pentru că UE va avea un procuror care minte cu seninătate, nu înțelege legea, care nu acceptă evidențele, care a distrus vieți! Cu toate acestea, Kovesi este un model pentru mulți, și nu doar pentru poporul lipsit de repere și educație, ci chiar pentru „elita” europeană!