Nu a fost să fie … acum! Este însă o revelație și o speranță pentru onoarea și demnitatea celor care mai cred că putem să fim ROMÂNI MÂNDRI! Decizia anunțată de Liviu Pleșoianu, de a renunța la candidatura la prezidențiale, reconfirmă filonul de normalitate și decență cu care a făcut permanent diferența între el – politicianul, și majoritatea politrucilor.
Ce spune Pleșoianu și nu auzi deloc la politruci?
„La 30 de ani de la Revoluție, fie să triumfe curajul, nu frica, fie să triumfe dreptatea, nu injustiția, fie să triumfe vorba liberă a omului liber, nu tăcerea vinovată, fie să triumfe România, nu… «Românica»!”.
„Voi candida din partea oamenilor care au crezut în posibilitatea de a ne ridica din genunchi (nu de a lustrui fericiți pantofii altora); de a avea o justiție adevărată (nu una care distruge sufletul unui copil târându-l pe jos la propriu); de a reașeza România în destinul său de țară menită să creeze punți între țări (nu de stat vasal mulțumit să fie mereu mutat de alții pe o tablă de șah ce nu-i aparține); de a reașeza ființa omenească în centru și de a reumaniza profund societatea, politica, educația, relațiile de muncă; de a face politica Omului Liber (nu de a fi marioneta unor grupări, interne sau externe, de interese economice sau politice, din zona ieșită din matcă a serviciilor sau a altor organizații meta-statale); de a prețui rădăcinile spirituale și culturale ale acestui neam (nu de a deveni clone lipsite de identitate proprie încolonate spre prăpastia așa-zisului «progresism»)”.
„Eu voi candida din partea românilor, a oamenilor care au crezut și în 2012, și în 2016, în posibilitatea:
– de a ne ridica din genunchi (nu de a lustrui fericiți pantofii altora);
– de a avea o justiție adevărată (nu una care distruge sufletul unui copil târându-l pe jos la propriu);
– de a reașeza România în destinul său de țară menită să creeze punți între țări (nu de stat vasal mulțumit să fie mereu mutat de alții pe o tablă de șah ce nu-i aparține);
– de a reașeza ființa omenească în centru și de a reumaniza profund societatea, politica, educația, relațiile de muncă (nu de a continua să construim castele de nisip care se vor răsturna la cea mai mică adiere de vânt);
– de a face politica OMULUI LIBER (nu de a fi marioneta unor grupări, interne sau externe, de interese economice sau politice, din zona ieșită din matcă a serviciilor sau a altor organizații meta-statale);
– de a prețui rădăcinile spirituale și culturale ale acestui neam (nu de a deveni clone lipsite de identitate proprie încolonate spre prăpastia așa-zisului „progresism”);
– de a aduce în prim-plan oameni curați și dornici să-și ajute semenii (nu politruci și ipocriți înregimentați care mimează prost grija față de ființa omenească)!”
Fie SĂ FIM, OAMENI LIBERI!
Chiar dacă nu candidează, la prezidențialele din 2019, eu voi vota LIVIU PLEȘOIANU!